Euroscepticismul în rândul tinerilor – un pericol şi pentru România?

În mod tradiţional, percepţia despre euroscepticism este aceea că el reprezintă un fenomen mai degrabă asociat unor persoane cu vârste mai înaintate, la nivelul cărora există o oarecare formă de conservatorism şi de ataşament faţă de o serie de valori tradiţionale. Însă, dacă ne uităm la evoluţia acestui fenomen din ultimii ani vedem că lucrurile nu mai stau neapărat aşa.

Euroscepticismul nu reprezintă un fenomen nou. De ani de zile, detractorii Uniunii vorbesc despre deficitul de democraţie la nivelul UE, despre costurile calităţii de membru al Comunităţii Europene sau despre modul în care birocraţii de la Bruxelles impun reglementări considerate nejustificate. Însă, din 2009, criza economică globală a alimentat toate aceste opinii, ca urmare a situaţiei provocate de creşterea şomajului şi de o relansare economică îndelung aşteptată şi insuficient de solidă.

Conform celui mai recent Eurobarometru, realizat la finalul anului trecut, încrederea în instituţiile UE la nivelul tinerilor între 15 şi 24 de ani s-a situat în ultimii trei ani în ţările comunitare în jurul a 40%, în contextul în care, înainte de criză, era de 60-65%. Această încadrare temporară este importantă deoarece ea se suprapune peste ascensiunea, în unele dintre aceste state, a numeroase mişcări politice anti-sistem al tinerilor care, în egală măsură, au o agendă naţionalistă şi anti-europeană.

Din acest punct de vedere, cifrele sunt ilustrative şi nu lasă nicio urmă de îndoială. Spre exemplu, în Ungaria aproximativ 20% dintre alegătorii cu vârste între 18 şi 33 de ani susţin programul celor de la Jobbik ca urmare a unei strategii de comunicare ţintite exact pentru aceştia. Cazul de manual în ceea ce priveşte ascensiunea euroscepticismului în rândul tinerilor se înregistrează în Franţa, unde Marine Le Pen a reuşit să redefinească complet bazinul electoral al Frontului Naţional.

Practicând un discurs ce îmbină tradiţionalismul republican francez cu o formă de victimizare în raport cu promisiunile nerespectate ale elitei politice şi evitând în acelaşi timp un discurs rasist excesiv, doamna Le Pen a reuşit să facă din Frontul Naţional a treia forţă politică din Haxagon. Transmiterea unor mesaje ţintite către anumite grupuri sociale printre care şi tinerii nemulţumiţi de condiţiile economice a jucat un rol hotărâtor. Cel puţin până în prezent această strategie se dovedeşte câştigătoare. Faptul că 23% dintre francezii cu vârsta între 15 şi 24 de ani consideră că ţara lor ar trebui să iasă din UE reprezintă rezultatul unui cumul de factori printre care se numără şi  succesul discursului practicat de Frontul Naţional.

Astfel, avem imaginea unui nou tip de euroscepticism care se manifestă în rândul tinerilor şi care, avându-şi rădăcinile în nemulţumirile de ordin economic, evoluează înspre un discurs populist şi naţionalist ce intră în prim-planul agendei publice în tot mai multe state europene. În acest context, pare ciudat că spre deosebire de majoritatea ţărilor vest-europene, o asemenea dinamică este cvasi-inexistentă în România, unde procentul celor care sprijină instituţiile europene este printre cel mai mare de pe continent.

Explicaţia acestui fenomen are legptură cu facptul că România este o ţară relativ nouă în marea familie comunitară şi care abia acum începe să evalueze beneficiile şi dezavantajele acestui statut. În plus, având ca punct de plecare standarde economice, sociale şi democratice foarte modeste în perioada pre-aderare, intrarea noastră în Uniunea Europeană nu putea produce decât efecte majoritar-pozitive. Luând în considerare şi contextul regional, apartenenţa la Uniunea Europeană este percepută în ţara noastră ca un factor care întăreşte poziţia României, inclusiv sub aspectul securităţii şi dă o oarecare coerenţă politicilor interne. Acest lucru este cu atât mai important cu cât la nivelul opiniei publice există o nemulţumire semnificativă faţă de clasa politică autohtonă. Astfel, românii se raportează încă la UE ca la un veritabil „jandarm” pozitiv, chiar dacă există un curent din ce în ce mai puternic care consideră că schimbarea trebuie să vină în primul rând din interior.

Cât priveşte evoluţia viitoare a încrederii tinerilor români faţă de Uniunea Europeană, există multiple posibilităţi de evoluţie. Cert este că la aproape un deceniu de la aderare, am constatat că simpla apartenenţă formală la familia comunitară nu este şi suficientă pentru a ajunge la nivelul de trai al statelor avansate şi a beneficia de statutul de cetăţeni cu drepturi depline ai UE.

Pentru moment, responsabilitatea pentru faptul că nu am reuşit să maximizăm şansa statututului de membru al UE este atribuită mai ales politicienilor români, contribuind la nivelul scăzut al încrederii generale de care ”beneficiază” aceştia. Treptat însă, raportarea românilor la Uniunea Europeană capătă un sens bidirecţional, care are în vedere nu doar modul în care noi ne adaptăm la cerinţele comunitare, cât şi felul în care familia europeană se raportează la noi.

Pe această ultimă dimensiune, tinerii sunt cu siguranţă categoria socială cea mai expusă la a recepta în plin semnalele negative ţinând cont, spre exemplu, că imigraţia românească în Europa, care a devenit o ţintă a partidelor extremiste în multe state, este formată în marea ei majoritate din persoane tinere. Or, aceste persoane, deşi se confruntă în România cu probleme sociale şi economice similare cu cele ale tinerilor europeni care îngroaşă rândurile euroscepticilor, încă privesc înspre UE cu încredere şi speranţă. Numai că atunci când aşteptările sunt ridicate şi deziluziile pot fi pe măsură. Ca urmare, dacă UE nu va reuşi să îi apere în mod convingător, sau va ceda în faţa unor interese protecţioniste, limitâdu-le spre exemplu accesul la piaţa muncii, aceşti tineri ar putea deveni un teren la fel de fertil pentru discursul eurosceptic ca şi cei din Franţa, Spania sau Italia, chiar dacă vor fi ajuns în această situaţie într-o manieră complet diferită.

Până atunci însă, o concluzie rămâne clară. Deşi viruşii euroscepticismului se înmulţesc şi încetinesc funcţionarea organismului european pe termen lung tocmai pentru că lovesc mai ales în generaţiile tinere, în România suntem încă imuni. Tânărul din România oricum câştigă mult mai puţin decât tânărului din Grecia cu venitul deja tăiat. Prin urmare, sursa nemulţumirii sale, în cazul fericit în care este conştient şi activ din punct de vedere politic, nu este Bruxellesul, ci Bucureştiul.