Moldova, sondajele şi o neînţelegere care nu avea rost să aibă loc... (Partea a II-a)
0Părerile moldovenilor faţă de unirea Republicii Moldova cu România, respectiv Libertatea de a fi liberi de la IMAS, pot fi citite şi complementar, şi poate abia aici lucrurile devin cu adevărat interesante. Fiecare studiu cere opinia publicului privind o problemă / idee concretă: eventualitatea unirii într-un caz, evaluarea a 25 de ani de statalitate, în altul.
„De ce plâng” sondajele?..
Chiar în perioada zilei independenţei Republicii Moldova a fost popularizat la Chişinău un alt sondaj, pe o tematică „de sezon”: Libertatea de a fi liberi. Concluzii după 25 de ani, realizat de IMAS Moldova. În ciuda receptării de pe metereze opuse, cele două sondaje (FUMN-Magenta: Părerile moldovenilor faţă de unirea Republicii Moldova cu România, respectiv Libertatea de a fi liberi de la IMAS) pot fi citite şi complementar, şi poate abia aici lucrurile devin cu adevărat interesante. Fiecare studiu cere opinia publicului privind o problemă/idee concretă: eventualitatea unirii într-un caz, evaluarea a 25 de ani de statalitate, în altul. Fiecare sondaj pune respondentul în faţa unei paradigme specifice a propos de tema chestionării. Din start spunem, pentru cititorul mai puţin familiarizat cu industria opiniei publice de peste Prut, că şi Magenta şi IMAS Moldova sunt instituţii de cercetare cât se poate de serioase. Ne vom opri însă asupra unui singur răspuns, poate două, pentru a ilustra beneficiile unei fotografii făcute din mai multe unghiuri.
Unii comentatori, e bine să spunem, unionişti activi, au criticat sondajul IMAS în ideea că relevă anumite opinii şi opţiuni identitare în care mulţi cetăţeni ai Republicii ar fi cumva captivi, în primul rând ca urmare a istoriei sovietice a teritoriului dintre Prut şi Nistru. Aflăm şi din acest sondaj lucruri pe care, de altfel, cei care au studiat problema, le ştiu: că 43% dintre respondenţi cred că limba moldovenească e diferită de limba română, că 54% cred că independenţa s-a dovedit a fi un lucru bun, sau că 80% consideră că patria lor de suflet este Moldova şi multe altele. Vorbim de o populaţie care, după 50 de ani de apartenenţă la URSS, încearcă de 25 de ani statalitatea şi trebuie să gestioneze de zeci de ani identităţi suprapuse. Nuanţele de genul acesta sunt greu de surprins în sondaje, iar instrumentarul conceptual, etichetele şi denominările care apar în sondaje sunt cele utilizate în mod curent şi cele din definirile legale. Sigur, unii cititori, luând ca reper sondajele cunoscute din România, se vor mira când vor vedea că, peste Prut, ajungi să ai în sondaje şi statistici categorii etnice precum moldoveni şi români în aceeaşi listă, sau întrebări despre o limbă moldovenească. Este un rezultat al unui climat administrativ şi de opinie de acolo, al unei istorii pe care o cunoaştem, nu o ipoteză de lucru. Pentru o bună parte a publicului, disonanţa generată de ambiguitatea moldovean-român s-a tranşat administrativ, statal şi local. Moldoveanul este omul care locuieşte, s-a născut şi are cetăţenie în Republica Moldova. Această definire nu este neapărat foarte sustenabilă pe termen lung, ci este foarte sensibilă la contextul geopolitic. Dar are deocamdată actualitatea ei. Instrumentul soicologic trebuie adaptat societăţii din care îţi culegi informaţia, pentru o prezentare acurată a opiniei de acolo, inclusiv aşa cum e ea formulată. Abia după aceea pot veni explicaţiile şi interpretările.
Revenind la cifrele pe care spuneam că le vom comenta din sondajul IMAS Moldova, este de luat în calcul faptul că din cifre reiese destul de evident că opţiunile geopolitice ale populaţiei dintre Prut şi Nistru nu au întotdeauna fermitatea pe care ne-am dori-o noi, comentatorii, ca să putem face predicţii. De altfel, nici la noi, şi nicăieri în lume opiniile de politică externă nu sunt cele mai fundamentate, subiectul în sine nefiind de obicei pe agenda omului obişnuit. Un răspuns din sondajul IMAS ne spune că, dacă ar fi acum 1991 şi cetăţenii Republicii Moldova ar putea decide ce să se întâmple, doar 40% ar decide destrămarea URSS şi independenţa Republicii Moldova, 37% ar dori continuarea proiectului URSS cu Republica Moldova membră, 14% ar alege într-un ipotetic 1991 unirea pe loc cu România. Pe de altă parte, acelaşi sondaj ne arată 54% dintre cetăţenii Republicii Moldova considerând că independenţa de stat s-a dovedit un lucru bun, iar 40% că nu. Avem cu aprox. 14% mai mulţi mulţumiţi de independenţă decât cei care ar alege independenţa dacă ar retrăi 1991. Deci graniţele de opinie sunt fluide. Ca şi jocul conceptual limbă română-limbă moldovenească, termenii prin care cetăţenii Republicii Moldova descriu statalitatea, aderarea la o zonă sau alta geoeconomică mai largă, proiectele geopolitice din regiune au imprecizia şi ”relaxarea” lor, de unde şi doza mare de relativitate a acestor opinii.
Să ne uităm, de exemplu, la clasica întrebare de evaluare a direcţiei în care merge ţara – Republica Moldova în cazul de faţă. Cele două sondaje despre care discutăm, realizate practic în aceeaşi perioadă, dau astfel: Magenta 79% direcţie greşită, IMAS 80% direcţie greşită. Deci aici e clar. Toată lumea ştie ce înseamnă direcţia greşită. De unde atunci diferenţele când discutăm opinia moldovenilor privind un subiect precum unirea cu România? Diferenţe ar fi, dar nu atât de spectaculoase precum par, dacă luăm în calcul complexitatea subiectului. Folosind o grilă cu patru trepte plus variantele auxiliare indiferent şi ns/nr, sondajul Magenta obţine un 13% total unionism şi un 15% mai degrabă pentru unire, la 5% indiferent plus nonrăspunsuri. Sondajul IMAS, într-o baterie de indicatori care măsoară votul pentru o eventuală unire, dar şi pentru o eventuală aderare la UE, Uniunea vamală Rusia-Belarus-Kazahstan, NATO (deci un context mai complex şi implicit nu direcţionat strict pe tema unirii, plus cu o întrebare formulată altfel. Să nu uităm că demersul Magenta-FUMN este centrat strict pe măsurarea apetenţei pentru unire tocmai pornind de la teza că UE, deşi tot mai populară printre cetăţenii Republicii Moldova, pare un proiect în mod real tot mai îndepărtat ca urmare a evoluţiilor geopolitice din zonă). IMAS Moldova obţine deci un 19% vot pentru unire cu variantele pentru, contra, nu aş participa, plus variantele indecizie şi nonrăspuns. Doar că indecizia şi nonrăspunsurile strâng 20% dintre opţiuni. Deci iar o zonă de fluiditate a opiniilor care ar trebui să ne îndrepte mai degrabă spre a pune cifrele într-un context mai larg şi să ne cointereseze în a dezvolta o metodologie de măsurare a potenţialului decât spre a compara cifre care actualmente au o relativitate absolut explicabilă. În plus, dacă întoarcem clepsidra, găsim o veste bună şi pentru unioniştii pe undeva dezamăgiţi de această întrebare din sondajul IMAS: dacă la Magenta aveam 67% dintre respondenţi mai degrabă împotriva sau total împotriva unirii, la IMAS avem, pe întrebarea discutată, doar 55% care ar vota împotriva unirii la un referendum. Practic, prin natura întrebării şi contextualizare, IMAS-ul a cules opinii mai ferme, şi într-o parte şi în alta, Magenta a preferat să îi prindă în horă şi pe cei aflaţi sub imperiul lui ”mai degrabă”. Deci totul e bine când se termină cu bine. Iar sondajele nu se citesc ad litteram.
Datele Inscop privind percepţia românilor asupra R. Moldova
Se încarcă comentariile...
