Moldova, sondajele şi o neînţelegere care nu avea rost să aibă loc... (Partea I)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

A trecut o săptămână de la declaraţiile ambasadorului SUA la Chişinău şi problema a rămas, ca de obicei, nerezolvată. Dar cine a urmărit sondajele din august din Republica Moldova a înţeles nişte lucruri... Câteva zile înainte şi câteva după Ziua Independenţei, Republica Moldova a reuşit să fie un subiect de presă în România. Au trecut câteva zile de atunci şi putem evalua, mai la rece, situaţia.

Pe scurt, la sfârşitul lunii abia trecute, pe 27 august, s-au împlinit 25 de ani de la adoptarea în parlamentul de la Chişinău a declaraţiei de independenţă a Republicii Moldova. Subiectul comportă, evident, o mulţime de nuanţe şi în jurul lui se desfac o mulţime de falii, manifeste sau latente, pe urmele cărora se se desface la rândul ei opinia publică. Sigur, declaraţia de independenţă conţinea în ea câteva raportări istorice remarcabile pentru vremea în care a fost produsă (referirile istorice la Basarabia, condamnarea explicită a pactului Ribbentrop-Molotov etc.). Vreo 10-15 ani, independenţa R. Moldova a fost citită la Bucureşti prin paradigma „podului de flori”. Sigur, la începutul anilor 90 nici opţiunile geostrategice reale ale României (de exemplu, reuşita ulterioară a parcursului euro-atlantic) nu se vedeau atât de bine cum le vedem azi. Cert este că podurile de flori au avut şi o funcţie terapeutică, de gestionare a relaţiei Bucureştiului cu un Chişinău în privinţa căruia nu prea ştia ce să facă şi, de multe ori, nici măcar ce să spună. Într-o zonă unionistă a intelectualităţii de pe ambele maluri ale Prutului a existat atunci o părere că, în spatele independenţei şi podului de flori, s-a ratat o şansă istorică a unei uniri cumva coerente cu reaşezările geopolitice din Europa de Est a timpului (e suficient să invocăm exemplul Germaniei, deşi, acolo, mişcarea socială în sine a fost dublată de un efort diplomatic). Discuţia publică asupra acestui context al anului 1991 a venit însă abia peste 20 de ani, când au început să apară, atât în România cât şi în R. Moldova, sondaje care să atingă şi tematici legate de ideea unirii, fie într-o notă istorică, fie într-una de raportare la viitor.

Dacă în anii 90 independenţa Republicii Moldova încă ţinea în mentalul colectiv ca un act de desprindere de Rusia, de la finele anilor 90 prin primul deceniu al anilor 2000 simbolistica se schimbă – se centrează pe statalitatea Republicii Moldova, nu de puţine ori cu derapajele moldoveniste cunoscute (moldovenii diferiţi ca etnie de români, redenumirea periodică a limbii oficiale ca fiind limbă moldovenească şi nu română etc.). Simbolistica independenţei este reinterpretată şi, de facto, confiscată. Dacă ne uităm la mesajul abordat în prezent de forţele politice proruse de la Chişinău, apare iarăşi o schimbare de paradigmă – teza nu mai este cea moldovenistă, ci mai degrabă una centrată pe statalitate şi pe un civic moldovenesc (nu pe un presupus etnic moldovenesc).

Republica Moldova şi unirea în opinia publică din România

Acordul cu unirea este undeva între 60-70% în opinia publică din România, dacă luăm în calcul diferite măsurători din ultimii 2-3 ani. Cifra este spectaculoasă, cu atât mai mult cu cât interesul românilor pentru ce se întâmplă în general în spaţiul est-european este de obicei scăzut. Desigur, putem să ne întrebăm cât de solidă este o asemenea opinie, care este nucleul dur al unionismului din România, pe ce grad de cunoaştere a realităţilor de la est de Prut se bazează o asemenea opinie etc. Pe de altă parte, putem pune întrebări similare privind orice opinie şi orice comportament, de la banalele preferinţe de consum până la opţiuni electorale sau chiar valorice. Deci cifra este validă şi reprezintă opinia publică în chestiunea respectivă.

Nu-mi răspunzi la sms”, sau cifrele din Moldova

În cursul lunii august, cu vreo două săptămâni înainte de ziua independenţei de la Chişinău, au apărut public rezultatele unui sondaj realizat în Republica Moldova de Magenta Consulting la comanda Fundaţiei Universitare a Mării Negre din România. (FUMN este în prezent cea mai publică voce din România privind dezbaterea relaţiei cu Republica Moldova, mai multe evenimente organizate de fundaţie privind percepţia românilor asupra Republicii Moldova fiind realizate în colaborare cu Inscop Research.)

Sondajul Magenta din Moldova arăta că procentul cetăţenilor Republicii Moldova care ar fi de acord cu o eventuală unire cu România este de 28% (13% total de acord, 15% mai degrabă de acord). Mai mulţi comentatori afirmă că o asemenea cifră, deşi mică în sine, reprezintă o uşoară creştere faţă de ultimii 3-4 ani, când procentul unioniştilor în rândul cetăţenilor Republicii Moldova era în jurul a 20%. Desigur, comparaţiile sunt dificil de făcut, nu avem pentru sondajele de la est de Prut nici măcar în ultimii ani o baterie de indicatori cu formulare standard pentru a măsura apetenţa pentru unire în condiţii similare şi de asigurare a comparativităţii (nu mai vorbim de alte probleme metodologice legate de numărul foarte mare de cetăţeni moldoveni plecaţi temporar din ţară şi care nu pot fi intervievaţi). Comentatorii sondajului Magenta-FUMN au atras atenţia şi asupra faptului că, dincolo de cifra brută a celor care ar fi de acord cu unirea, atunci când respondenţilor li s-a prezentat opţiunea unirii asociată cu beneficii certe pe care aceasta ar aduce-o, procentul ipoteticului acord cu unirea a crescut semnificativ (formulare de tipul aţi fi de acord cu unirea RM cu România dacă aţi şti că aceasta ar aduce educaţie mai bună/servicii medicale de calitate/luptă reală împotriva corupţiei/salarii, pensii şi burse mai mari etc.). Sigur, nu creşterea cantitativă a acordului cu unirea faţă de întrebarea anterioară interesează atât de mult – scalele şi sistemul de măsurare folosite la cei doi itemi sunt diferite, dar este cert că imaginea unei Românii mult mai dezvoltate economic şi social decât Republica Moldova reprezintă un stimulent pentru opţiuni unioniste. Şi aici intervin alte variabile decât cele strict de opinie – generaţionale, etnice (a propos de minorităţile din Republica Moldova), legate de spaţiul informaţional şi media de peste Prut şi de modul în care acesta configurează opinia publică, variabile electorale interne (de la Chişinău).

Este de dorit pentru esenţa unui proiect unionist stimularea interesului cetăţenilor Republicii Moldova pentru acesta (dincolo de nucleul unioniştilor din convingere) pe raţiuni strict pragmatice, de interes? 

Există şi un revers al medaliei, desigur: potenţialul de creştere al atitudinii favorabile faţă de o eventuală unire în condiţiile conştientizării unor viitoare beneficii pragmatice are câteva contraponderi – în cât timp (real) ar putea statul român să producă o ameliorare a condiţiilor de trai din Moldova (cei care citesc unirea exclusiv prin beneficii pragmatice au, probabil, aşteptări imediate)? În al doilea rând, procentul foarte mare de români (din România) care sunt favorabili unirii citesc relaţia cu Republica Moldova în cheie istorică şi de recuperare morală (chestiunea Basarabiei) – procentul cetăţenilor Republicii Moldova care răspund în aceeaşi cheie vedem că este mult mai mic (putem explica şi cauzele şi scenariile de evoluţie în timp a acestui fenomen, dar nu este tema acestui articol). 

Este de dorit pentru esenţa unui proiect unionist stimularea interesului cetăţenilor Republicii Moldova pentru acesta (dincolo de nucleul unioniştilor din convingere) pe raţiuni strict pragmatice, de interes? Este un fapt şi el trebuie citit în vederea luării unei eventuale decizii de policy. Sunt întrebări dificile şi cărora li se poate răspunde doar prin elemente urgent constructive mai degrabă decât declarative: spaţiu informaţional şi media cât mai comun posibil, politici comune în probleme cheie şi cooperare instituţională reală, nu simbolică, utilizarea mai curajoasă a apartenenţei noastre la UE, prin prisma beneficiilor, nu a piedicilor în apropierea de Republica Moldova. Nu în ultimul rând, un program de cercetări calitative privind raportarea populaţiei Republicii Moldova la identitate, geopolitică regională, cetăţenie, viaţă cotidiană, est şi vest ar trebui implementat – sondajele au totuşi limite, mai ales în spaţiile care nu au o tradiţie veritabilă a opiniei publice... Dacă e mai mult sau mai puţin sub aceste cifre, doar aşa am putea vedea.

Datele Inscop privind percepţia românilor asupra R. Moldova

Sondajul Magenta-FUMN din R. Moldova

Partea a doua a acestui articol va fi publicata luni, 5 septembrie.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite