Europa în declin sau în transformare? Cum vede China viitorul continentului? China la zi

În materialul de astăzi „China la zi”, vă prezentăm traducerea din limba chineză a unei analize semnate de Feng Zhongping (冯仲平, director și cercetător al Institutului de Studii Europene din cadrul Academiei Chineze de Științe Sociale, consacrată evoluțiilor recente ale Europei, cu accent pe poziția sa în sistemul internațional, dinamica politică internă și direcțiile sale de dezvoltare strategică. Textul reflectă perspectivele mediului academic chinez asupra provocărilor și transformărilor cu care se confruntă Europa, într-un context global marcat de schimbări accelerate.

Sursa: aici

Redăm în continuare traducerea din limba chineză a materialului menționat mai sus:

Feng Zhongping: Prioritățile cercetării strategice privind Europa și direcțiile sale viitoare de dezvoltare

În prezent, transformările globale fără precedent din ultimul secol se accelerează, iar mediile academice, atât pe plan intern, cât și internațional, desfășoară ample dezbateri și cercetări privind impactul transformărilor din Europa și din lume asupra continentului european, precum și asupra traiectoriei sale. În acest context, cercetarea strategică dedicată Europei beneficiază de o atenție deosebită în cadrul mediului academic chinez.

Statutul și poziția de putere ale Europei suscită un interes deosebit

În ultimele decenii, procesul de integrare europeană a constituit o temă centrală a studiilor dedicate Europei. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Europa și-a pierdut statutul de centru al lumii, iar poziția sa internațională a cunoscut un declin accentuat. Cu toate acestea, sub conducerea unor state precum Franța, Germania și Italia, printr-un proces gradual de integrare economică, Europa nu doar că a reușit să stopeze tendința de deteriorare a statutului său global, ci a devenit, prin piața unică fără precedent și identitatea colectivă a zonei euro, un pol economic incontestabil al unei lumi multipolare. În ultimii ani, numeroasele provocări și crize cu care s-a confruntat Europa au atras o atenție sporită din partea mediului academic, orientând tot mai mult cercetarea către problematica strategică europeană și domenii conexe.

În ceea ce privește poziția de putere și influența internațională a Europei, în prezent, se conturează trei perspective deosebit de reprezentative.

Prima este teza „marginalizării Europei”, o viziune relativ răspândită în spațiul european. De la izbucnirea conflictului ruso-ucrainean în 2022, statele europene au oferit Ucrainei mai mult sprijin decât orice alt actor, însă în cadrul negocierilor privind încetarea ostilităților, Europa a avut un rol aproape inexistent. În consecință, atât în mediul politic, cât și în cel academic, s-a conturat percepția că Europa a fost marginalizată, iar destinul său este lăsat la discreția altor actori.

A doua este teza „declinului Europei”, larg răspândită la nivel global. În urma unor crize succesive, precum criza datoriilor suverane, criza refugiaților și Brexitul, atât puterea hard, cât și cea soft a Europei au fost considerabil afectate, conducând la diminuarea influenței și a poziției sale internaționale. Un indicator elocvent în acest sens îl reprezintă scăderea semnificativă a produsului intern brut al Uniunii Europene într-un interval relativ scurt de timp.

A treia este teza „erodării civilizației europene”. Această perspectivă este susținută de unii membri ai administrației Donald Trump. Potrivit versiunii actualizate a Strategiei de securitate națională a SUA, publicată la începutul lunii decembrie 2025, Europa se confruntă cu o provocare mai profundă decât declinul economic, și anume riscul de erodare a fundamentelor sale civilizaționale.

Cercetarea strategică europeană se concentrează pe două probleme majore

Pentru statele europene, „teza declinului Europei” își are în principal originea în ceea ce poate fi definit „anxietatea europeană” , respectiv anxietatea generată de erodarea avantajelor proprii și de dinamica accelerată a transformărilor din mediul internațional. În schimb, perspectiva asupra Europei promovată de administrația Donald Trump reflectă viziunea curentelor anti-sistem din SUA, evidențiind opoziția acută dintre „forțele liberale” și „populiste” de pe cele două maluri ale Atlanticului. În ceea ce privește mediul academic chinez, dezbaterile referitoare la poziția de putere a Europei au stimulat cercetarea a două probleme strategice majore: competitivitatea economică a Europei și capacitatea sa de apărare autonomă.

După Al Doilea Război Mondial, economia europeană a menținut, pentru o perioadă îndelungată, un avantaj semnificativ la nivel global, datorită unui cumul de factori: efectele de scară generate de integrarea piețelor și a monedei, avantajele asociate integrării regionale, o industrie manufacturieră de înaltă calitate susținută de tehnologii avansate, aprovizionarea stabilă cu resurse energetice din Rusia, precum și garanțiile de securitate oferite de alianța militară transatlantică. În ultimii ani însă, economia europeană a intrat într-o perioadă de stagnare, caracterizată printr-un ritm redus de creștere. Numeroase studii indică faptul că această încetinire este determinată nu doar de factori structurali interni, precum îmbătrânirea populației și nivelul ridicat al cheltuielilor sociale, ci și de pierderea unor avantaje externe de care Europa a beneficiat anterior, în special în domeniul securității și al energiei. Cu toate acestea, un factor și mai important îl reprezintă intensificarea competiției economice globale, în contextul căreia suprareglementarea la nivelul Uniunii Europene a avut efecte inhibitoare asupra inovării și investițiilor, afectând capacitatea acesteia de a-și menține avantajele în cadrul lanțurilor globale de producție și aprovizionare. Această concluzie este confirmată și de binecunoscutul „Raport Draghi”. Elaborat la solicitarea Comisiei Europene, fostul prim-ministru al Italiei și fostul președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a publicat în septembrie 2025 raportul intitulat „Viitorul competitivității Uniunii Europene”. Documentul subliniază că sporirea capacității de inovare și consolidarea competitivității constituie, în prezent și pe termen lung, principalele priorități strategice pentru statele europene.

Foto: Mario Draghi susține prezentarea raportului privind competitivitatea Uniunii Europene în cadrul Comisiei Europene , Sursa: aici

Capacitatea de apărare autonomă reprezintă, în ultimii ani, o altă temă majoră în cadrul cercetărilor strategice chineze dedicate Europei. În opinia unor specialiști, de la lansarea, în 2016, a conceptului de autonomie strategică de către Uniunea Europeană și până în prezent, una dintre transformările esențiale la nivel european a fost conturarea unui consens de principiu între statele membre cu privire la necesitatea realizării acesteia. Unele studii arată că, în timpul primului mandat al administrației Donald Trump, numeroase state europene nu au conștientizat pe deplin necesitatea dezvoltării unei autonomii în domeniul apărării. Cu toate acestea, odată cu revenirea lui Donald Trump la Casa Albă în 2025, divergențele dintre Europa și SUA s-au accentuat în mod semnificativ în chestiuni majore, precum negocierile privind încetarea focului în conflictul ruso-ucrainean.

În mod deosebit, amenințările repetate ale Washingtonului privind preluarea controlului asupra Groenlandei au amplificat neîncrederea statelor europene în garanțiile de securitate oferite de SUA, determinând majoritatea acestora să recunoască necesitatea dezvoltării unei capacități de apărare autonome, independentă de sprijinul american. În prezent, unii cercetători consideră că, pe măsură ce autonomia strategică europeană trece de la etapa formulării unui consens la cea a construirii efective a capacităților de apărare, relațiile transatlantice dintre Europa și SUA intră, la rândul lor, într-o fază critică de reconfigurare.

Direcțiile de dezvoltare ale cercetării strategice europene în perspectivă viitoare

În ceea ce privește evoluția viitoare a Europei, precum și poziția și influența sa la nivel global, există numeroase teme de natură strategică ce pot face obiectul unor analize aprofundate. De exemplu, cum va evolua în continuare procesul de integrare europeană? În perspectivă, integrarea piețelor de capital ale Uniunii Europene ar putea deveni un punct central de interes. Recent, cancelarul german Friedrich Merz a lansat un apel pentru crearea unei burse europene unificate, menită să sprijine companiile din statele membre ale UE în obținerea de finanțare și dezvoltare pe piața internă. Până în prezent, opoziția unor state, inclusiv Germania, față de centralizarea atribuțiilor de reglementare în cadrul Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe, cu sediul la Paris, a blocat ani de zile avansul proiectului privind uniunea piețelor de capital.

În acest context, declarațiile lui Merz sunt interpretate ca o schimbare semnificativă a poziției Germaniei în această chestiune. De asemenea, în raportul menționat anterior, fostul prim-ministru italian și fostul președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a subliniat în mod explicit necesitatea ca Uniunea Europeană să creeze o veritabilă uniune a piețelor de capital, precum și un mecanism unic de reglementare, similar Comisiei pentru Valori Mobiliare și Burse din SUA, în vederea reducerii fragmentării normative și creșterii eficienței investițiilor. Pe lângă aprofundarea integrării europene, rămâne de văzut dacă Uniunea Europeană va reuși, până în 2030, să finalizeze pregătirile necesare pentru aderarea Ucrainei și a statelor din Balcanii de Vest. În ansamblu, poziția internațională a Europei este strâns legată de dinamica procesului său de integrare.

Viitorul NATO, în calitatea sa de alianță militară euro-atlantică, constituie, de asemenea, un subiect strategic ce merită o analiză aprofundată. Deși reprezintă un produs al Războiului Rece, NATO nu a dispărut odată cu destrămarea Uniunii Sovietice și încheierea confruntării bipolare. Totuși, pe fondul promovării tot mai ferme de către SUA a doctrinei „America First”, al presiunilor exercitate asupra aliaților europeni pentru a-și asuma responsabilitatea propriei securități, precum și al adâncirii divergențelor transatlantice, crește probabilitatea ca NATO să devină o structură mai degrabă formală decât funcțională. Chiar dacă SUA și Europa nu vor declara în mod explicit sfârșitul NATO, asumarea de către Europa a rolului de principal furnizor al propriei securități ar semnala o transformare fundamentală a naturii alianței transatlantice.

În analiza evoluției strategice viitoare a Europei, este esențială și examinarea transformărilor din sfera politică internă. În ultimii ani, partidele populiste de dreapta au cunoscut o creștere semnificativă a influenței în numeroase state europene. Din punct de vedere ideologic, acestea prezintă convergențe evidente cu mișcarea „Make America Great Again” promovată de Donald Trump, împărtășind principii precum prioritatea interesului național, opoziția față de globalizarea economică și opoziția față de imigrație. Alegerea de două ori a lui Donald Trump în funcția de președinte al Statelor Unite a avut un efect de stimulare asupra curentelor populiste de dreapta din Europa.

În perspectivă, cercetările ar putea urmări în ce măsură aceste formațiuni politice vor accede la guvernare în state-cheie precum Franța și Germania, precum și direcțiile de politică internă și externă pe care le vor adopta ulterior. În prezent, partidele tradiționale europene depun eforturi susținute pentru a împiedica preluarea puterii de către formațiunile populiste radicale. În același timp, în Italia, partidul „Frații Italiei”, deja aflat la guvernare, adoptă un stil de acțiune considerabil mai moderat decât cel al administrației conduse de Donald Trump.

În plus, relațiile dintre China și Europa au reprezentat în mod constant o temă de interes major în mediul academic chinez. Relațiile sino-europene se caracterizează printr-un grad ridicat de reziliență, iar în ultimii ani China și Uniunea Europeană au rămas reciproc al doilea partener comercial ca importanță. Începând cu anul 2026, pe fondul intensificării tensiunilor și divergențelor dintre Europa și SUA, percepția statelor europene față de China a cunoscut o ajustare pragmatică. În timpul vizitelor în China, lideri ai unor state europene precum Regatul Unit și Germania au subliniat importanța consolidării cooperării economice și comerciale cu partea chineză. Această reorientare a diplomației europene se reflectă într-o tendință de diversificare a relațiilor externe, fundamentată pe propriile interese strategice. Rămâne însă de analizat în ce măsură această evoluție reprezintă o tendință de durată sau doar un fenomen conjunctural, aspect ce necesită o monitorizare și o cercetare aprofundată.

Sursa: aici

Paula Toma este Director executiv al Centrului de Studii Sino-Ruse (CSSR) din cadrul Fundației Universitare a Mării Negre „Mircea Malița”.