Efectul? Electoratul Facebook nu va mai vota

Klaus Iohannis tocmai a dat naştere unei noi generaţii de dezamăgiţi. E mană cerească pentru partidele tradiţionale, care bat din pumni de bucurie: „politica lucrului bine făcut? haida de!“. Aşa ceva s-a mai întâmplat prin anii 1998-2000, când lumii i se făcuse lehamite de schimbare şi de "Contractul cu România“. A fost rău atunci şi aşa va fi şi acum.

Apare candidatul, constaţi că nu prea ştie politică, zici că e cinstit şi de-asta. Îl votezi, iese. Îi plasează serviciile nişte băieţi pe lângă el. Îl fac ăia în foi de viţă, iar într-un an nu-l mai recunoşti: „bă, unde e candidatu' nostru?“ Vorbeşte tot mai puţin şi tot mai prost. Îţi tragi palme: totul e greşit, de la sincopele dintre silabe la căciula de iarnă. L-ai votat, aşa că taci din gură. El urmăreşte cu atenţie, ia cuvântul şi, într-un final, se pişă pe el de vot – vă amintiţi clişeul ăsta şi cum l-am combătut acum câţiva ani? Ei bine, ocupat! Nu mai forţaţi uşa wc-ului. E rândul preşedintelui.

Oamenii de pe Facebook încep să-şi ia like-urile înapoi. Dar nu e doar atât. E pierderea iluziei că se poate face politică şi altfel. Vor fi alegeri locale şi parlamentare anul ăsta. Dar, te gândeşti:

-    la ce bun să votez un primar blajin şi curat? Îl vor perverti, iar în doi-trei ani îl voi vedea înghesuit într-un Logan bleumarin al DNA-ului.

-    la ce bun să susţin o iniţiativă politică pe care o clădesc nişte tineri deştepţi. În câţiva ani vor semna alianţe pre şi post electorale cu ăştia.

Pe termen scurt câştigă vechile noastre partide. Se revine la votul serios, votul de partid dom'ne, pe bază de primari şi de gargară televizată. Pentru o vreme am crezut că internetul schimbă jocul electoral. Dar în timp ce oamenii internetului se îndepărtează scârbiţi de politică, oamenii găleţilor se apropie de ea. Greu moment pentru ţara noastră.

Scurtă aducere aminte:

Ştiţi ce s-a întâmplat în 2000? Tinerii l-au votat pe Vadim. Da, tinerii care cu patru ani înainte cântaseră „Noi doi şi Emil“. Tinerii care cu patru ani înainte îngenuncheaseră în Piaţa Universităţii când părintele Galeriu plângea şi spunea „Tatăl nostru“ la dreapta lui Emil. „Daa?!“ - au zis tinerii în toamna lui 2000. „E, lasă!“.

Log out

Pe 16 noiembrie 2014 am fost şi eu în Piaţa Universităţii. Mi s-a făcut pielea de găină, căci n-am mai trăit emoţii din astea naţionale. Era multă lume, aproape că nici nu mai conta Iohannis, conta că eram toţi acolo, prieteni comuni cu indignarea şi revolta. Am băut nişte beri la Bănăţelul, unde întoarce 311-le, şi am făcut politică de-a valma: ziarişti, actriţe, scriitori, fete frumoase, regizori şi alţi boemi care se pilesc pe-acolo. „Noi, cu votul nostru...“, ziceam. Şi-apoi ne gândeam că „nu de mâine, dar se schimbă România, frate! Nu mai merge cu ăştia. N-o mai duc mult“. Bucurie!

Şi iată, a trecut ceva timp, iar singurul sentiment care persistă e acest… această pâclă de sfârşit de iarnă, în care nu mai distingi nimic. În faţă vezi o scenă cu paiaţe în care se combină ca la maţele-încurcatele politicieni, realizatori TV, părinţii tăi, preşedintele. Log out de la toate astea.

Nu te mai laşi păcălit de vreun nou Vadim, dar nici n-o să-ţi mai pese. Deznădejde – unlike – nepăsare. Oamenii pe care i-ai votat nu te reprezintă deloc. Parlamentul e un dezastru, preşedintele consideră „nepotrivită, dacă nu discutabilă“ o încercare de recuperare a unui prejudiciu adus statului român. În 2016, electoratul Facebook nu mai crede în minuni. Pentru că:

– nu e nimic predictibil în comportamentul oamenilor care candidează. De fapt e ceva: mai devreme sau mai târziu, şi ei vor deveni ăştia.

Urmează alegeri şi tot ce ştim sigur e că vor câştiga.

Ce-i de făcut, generaţie Facebook? Un like care nu mai este îşi pierde albăstrimea şi se transformă într-un pumn gri. Rămânem aşa, cu pumnii strânşi, unul lângă altul, pentru ca ei să ştie că rezistăm.