Dubla măsură a CCR. Pentru unii, „de îndată”, pentru Lăzăroiu, „niciodată”. Dacă încalcă o lege, CCR nu dă socoteală în instanţă?

A revenit în discuţia publică situaţia judecătorului CCR Petre Lăzăroiu. Ultimele decizii ale CCR, privind legalitatea completurilor de cinci judecători de la ICCJ, sau revocarea a doi miniştri din cabinetul Dăncilă, conţin menţiunea: se aplică „de îndată”. Nu la fel au stat lucrurile cu judecătorul CCR Petre Lăzăroiu. Deşi CCR a decis ca durata maximă a unui mandat de judecător al CCR este de 9 ani, la Lăzăroiu se aplică „niciodată”.

Scandalul legat de judecătorul CCR Petre Lăzăroiu

Ne amintim scandalul în care a fost implicat judecătorul Lăzăroiu vara trecută, scandal pe care l-am comentat aici.

Art 142 din Constituţie ne spune:

(2) Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit.

Nu se vorbeşte în Constituţie de „rest de mandat“, de „completare de mandat“, şi alte asemenea, de 9 ani „şi un pic“.

În art. 68 din legea de funcţionare a CCR, legea 47/1992, găsim:

(3) În cazul în care perioada pentru care a fost numit noul judecător, potrivit alin.(2), este mai mică de 3 ani, acesta va putea fi numit, la reînnoirea Curţii Constituţionale, pentru un mandat complet de 9 ani.

Aritmetic, 3+9=12, iar Constituţia zice că un judecător de la CCR poate sta în funcţie 9 ani, bătuţi pe muchie, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Este clar că acest articol din legea 47/1992 excede Constituţia, fapt neobservat de „cerberii” Constituţiei.

Că se constată abateri de la Constituţie în alte legi, treacă-meargă. Dar să constaţi, tu CCR, abateri de la Constituţie în propria lege de funcţionare, chiar că este o treabă de Guinness Book. Adică judecătorii CCR numiţi să vadă, nu-i aşa, paiul din ochii altora, nu au reuşit să vadă bârna din proprii ochi. Numai în România se poate întâmpla aşa ceva.

Târziu de tot, prin Decizia nr. 136/2018 publicată în Monitorul Oficial din data de 4 mai 2018, Curtea a decis că este neconstituţională soluţia legislativă conţinută în cuprinsul art.68 alin. (3) din Legea nr.47/1992, republicată, care permitea depăşirea acestei perioade. Nici nu putea altfel, Constituţia e clară, şi pe înţelesul elevilor de gimnaziu.

Avem cazul lui Petre Lăzăroiu, judecător la CCR care se află în funcţie de 10 ani, în condiţiile în care în Constituţie scrie că mandatele la CCR sunt de 9 ani. Nu mai vorbesc că de un de zile, judecătorii CCR, care ştiu Constituţia din scoarţă în scoarţă, au închis ochii la o situaţie neconstituţională, aflată chiar în curtea lor constituţionala. Dar în 4 mai 2018 şi-au dat cu firma în cap. Au recunoscut că ei, „Dumnezeii“ Constituţiei, funcţionează după o lege neconstituţională. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat proiectul de modificare a Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Potrivit noilor modificări, intrate în vigoare pe 15 iulie, este eliminat din lege articolul care permitea că judecătorii CCR să aibă un mandat mai lung de 9 ani.

Toate bune şi corecte până aici. Ce declara Valer Dorneanu, preşedintele CCR, în iulie 2018:

„O interpretare apărută în presă, conform căreia domnul Lăzoriu ar pierde mandatul, presupunea aplicarea retroactivă a legii promulgate recent de preşedinte. Legea nu se aplică retroactiv, prin urmare omul rămâne cu mandatul pe care l-a dobândit în condiţiile legii la vremea respectivă. Articolul 68 alineatul 3 în baza căruia domnului Lăzăroiu i s-a acordat mandatul de 9 ani nu a fost atunci contestat pe motiv de neconstituţionalitate, în concluzie articolul 68 alineatul 3 beneficia atunci de prezumţia de constituţionalitate, iar mandatul domnului Lăzăroiu este valid şi expiră în 2019.“

Nefiind jurist, i-aş fi dat dreptate lui Valer Dorneanu dacă n-aş fi văzut opinia unui expert în materie, Ioan Stanomir, profesor de drept constituţional la Universitatea Bucureşti şi preşedintele fostei comisii prezidenţiale pentru revizuirea Constituţiei. Iată ce spune dl Ioan Stanomir pentru ziare.com:

„Actualul cadru legislativ i se aplică «cu siguranţă» şi lui Petre Lăzăroiu, dar trebuie că tribunalul constituţional să constate existenţa acestei situaţii.“

„Noi vorbim acum despre altceva: despre constatarea unei situaţii care depăşeşte cadrul legal şi îl contrazice, iar această constatare trebuie să fie făcută de Curtea Constituţională, care are plenitudinea competenţelor.“

Iată că în prezent, nu doar constituţional, dar şi legal, începând cu 15 iulie, judecătorul Petre Lăzăroiu nu mai are ce căuta în CCR. Chichiţele avocăţeşti sub care se piteşte Valer Dorneanu nu au ce să caute la cea mai înaltă instanţă a justiţiei române, instanţă de drept constituţional.

Ce se întâmplă cu deciziile CCR din perioada în care judecătorul Lăzăroiu a funcţional ilegal la CCR?

Aici e aici. După opinia mea şi a altora, este clar că toate deciziile CCR luate după data de 15 iulie, sunt lovite de nulitate deoarece încalcă legea de organizare a CCR. Reprezintă un abuz de drept comis de CCR. Preşedintele Valer Dorneanu (şi plenul CCR) trebuiau să constate că legea intrată în vigoare pe 15 iulie îi interzice judecătorului Lăzăroiu să mai funcţioneze în cadrul CCR şi să ia măsuri de revocare şi înlocuire a acestuia. Nu au făcut-o, vor plăti în instanţă şi pentru această ilegalitate. La judecătorul Lăzăroiu nu se aplică „de îndată”?

Problema care se pune: cine controlează controlorii Constituţiei?

Nimeni. De aici tupeul şi abaterile de la Constituţie pe care le practică cu neruşinare şeful CCR şi o parte dintre judecători. Ne putem trezi, mâine poimâine, la cine ştie ce nebunie, pe care trebuie să o „înghiţim” fără crâcnire.

Şi totuşi, cât timp CCR încalcă propria lege de funcţionare, nu trebuie să dea socoteală in instanţă? CCR nu are a da socoteală pentru deciziile sale in materia verificării constituţionalităţii legilor. Dar poate încălca legile acestei ţări fără a dea socoteală? Poate decide, de exemplu, că judecătorii săi nu sunt obligaţi să mai plătească taxe şi impozite? Este o intrebare la care pot răspunde juriştii.

Ceva pierde CCR. Încrederea populaţiei în deciziile sale, lucru mai important decât alte criterii. Vom ajunge într-o zi ca populaţia să nu mai dea doi bani pe deciziile CCR, magistraţii să nu mai ţină cont de ele, parlamentul să nu mai modifice legi la solicitarea CCR, iar actuala componenţă a CCR, cu 2-3 excepţii, să ajungă în debaraua istoriei dreptului din România.