Drumul României spre Schengen trece prin „planul Rwanda“?

Ce-au austriecii cu noi de vor să ne țină în continuare, departe de spațiul Schengen al normalității europene? Ați văzut lista cu 5 puncte transmisă de Cancelarul Austriei, condiții care reiau cele enunțate anterior într-un comunicat al ministrului de interne austriac: punctul central este cererea de stabilire, la nivel comunitar, a unor „proceduri de azil în terțe țări”, cu referință la „un model pe care-l urmează și Danemarca și Marea Britanie”.

Un comunicat de presă primit din partea ministerului de interne de la Viena se spune că cererea a fost formulată cu ocazia Consiliului extraordinar JAI din 25 noiembrie, atunci când toți participanții (printre care și al nostru, doctorul în științe Bode) au salutat noul plan al Comisiei Europene pentru zona Mediteranei centrale precum și intenția „de a dezvolta planuri similare pentru alte rute ale migrației, începând cu cea din Balcanii de vest”.  Kramer a cerut și fonduri pentru finanțarea unor operațiuni de poliție în străinătate, referindu-se în mod precis la relocarea unor agenți de poliție din Austria, Republica Cehă și Slovacia în Ungaria, Macedonia de nord și Serbia. Cereri care se regăsesc și în cunoscuta scrisoare trimisă de Cancelarul Austriei, cea mai controversată cerere fiind tocmai cea pa procedurile de azil să fie posibile în țări terțe sigure, fiind și mai ușor de revocat statutul persoanelor care au devenit indezirabile în diferite țări europene. Astfel, Comisia Europeană este chemată să adopte foarte rapid o nouă legislație care să facă posibile deportările.

Austria vrea să ne întoarcem la dezbaterea – pe care mulți au crezut-o uitată sau ineficientă – privind așa zisul „Plan Rwanda”, parteneriatul privind migranții între UK și Rwanda, guvernul britanic propunând un cadrul legal în termenii căruia devenea posibil ca persoanele pe care autoritățile britanice la identificau ca fiind migranți ilegali sau solicitanți de azil să fie relocați în Rwanda. Acolo, în Rwanda, aveau să fie procesate cererile de azil și cei care erau acceptați aveau să fie definitiv relocați în această țară. Nu era deschisă niciun fel de posibilitate ca aceștia să ajungă înapoi în UK. Autorii acestui acord fără precedent în istorie au fost Priti Patel, ministru de interne în cabinetul Boris Johnson șo Vincent Biruta, ministrul de externe din Rwanda, plan care trebuia să înceapă în luna iunie a acestui an dar a eșuat din două motive: într-un final, n-a mai existat companie de aviație care să accepte și apoi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a blocat procedura definind-o ca ilegală.  Demers asemănător și din partea Danemarcei, țară cu o politică „zero refugiați” care inaugurase și un birou special în Rwanda dar n-a putut merge mai departe deoarece, pe plan inter, inițiativa a stârnit foarte multe controverse.

Austria propune acum o dezvoltare extrem de largă a procedurii care să treacă de la nivelul înțelegerilor bilaterale la cel de politică de azil coerentă și trecută ca atare în legislațiile naționale după ce, eventual ar fi urmat un vot în Parlamentul European și unul decisiv, în Consiliul European. Asta este miza: forțarea cât mai rapidă și cu costuri politice minimale a unei decizii europene care să construiască o nouă legislație europeană. Și argumentează, în zonele discrete unde se vede că nu există surse românești de contact, că România, spre exemplu, nu ar avea resursele suficient pentru a asigura managementul unui triplu flux de refugiați.

Primul ar putea să vină dintr-o distorsionare de traseu în urma succesului noilor măsuri europene restrictive pe Ruta Balcanică. Al doilea flux ar putea să provină – la nivel de milioane de persoane – din Ucraina unde, dacă atacurile rusești nu se vor opri, atunci există riscul foarte real ca o mare parte a infrastructurii strategice a Ucrainei să fie distrusă și inaccesibilă pe dura iernii. Al treilea motiv de neliniște îl reprezintă creșterea nivelului de tensiune între Serbia și Kosovo, cu mobilizări de trupe la graniță și trimiterea de efective suplimentare pentru a întări contingentul UE.

Deocamdată, nu am văzut răspunsuri corecte, de poziție politică argumentată, din partea autorităților competente, iar de europarlamentari ne-am lămurit din nou cât și ce pot produce în materie de irelevanță, cel mult cu discursuri sentimentale, juste dar inutile. Să vedem ce va putea spune convingător Președintele României și, mai ales, dacă România are puterea ca, în momente de criză, să impună o discuție specială în Consiliul European. Deocamdată, la ora la care scriu, programul difuzat de președinția Consiliului nu conține niciun fel de referință măcar la o discuție (nicidecum la un punct special) privind Schengen sau România. Dar timpul nu e pierdut, cine știe, poate se produce vreo minune și obținem măcar o promisiune de viitor în materie de agendă care să fie asumată, ca atare, de președinția rotativă suedeză.