Dosarul „5 minute” descalifică Justiţia română

Este vorba de dosarul în care unui demnitar al statului, în acest caz, dar nerelevant, preşedintelui Traian Băsescu, i se deschide dosar de urmărire penală pentru răzgândire. În povestea cu demisia în 5 minute, dacă e suspendat de parlament.

Soluţia judecătoriei Sectorului 5 de azi, 4 decembrie, 2015, este:

„Admite cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică. În baza art. 335 C. proc. pen., constată legalitatea şi temeinicia ordonanţei din data de 11.05.2015 emisă în dosarul nr. 1305/P/2007 al acestui parchet şi confirmă redeschiderea urmăririi penale în cauză, cu privire la fapta sesizată prin plângerea penală formulată de către ŞERB IOAN împotriva intimatului BĂSESCU TRAIAN.

Că s-a găsit un reclamagiu, Şerb Ioan, care confundă răzgândirea cu fals în declaraţii, e de înţeles. Mare e grădina Domnului.

Dar să existe procurori, inclusiv Procurorul General al României, care se plasează în aceeaşi categorie socială cu Şerb Ioan, nu mai este acceptabil.

Aproape toţi cetăţenii se răzgândesc, iar la Procuratură ajung mii sau zeci de mii de reclamaţii, care mai de care mai „originală”, pentru te miri ce le mai dă unora prin cap. Majoritatea primesc NUP sau nu sunt luate în considerare pentru caracterul lor fantezist şi infantil.

Acesta era cazul  şi cu reclamaţia de „fals în declaraţii” împotriva preşedintelui Traian Băsescu.

Doar că de astă data procurorii conduşi de Tiberiu Nitu au reacţionat diferit, din ordin sau nu, aproape că nu mai contează.

Constituţia e clară. Nu şi pentru procurori.

„Pe durata mandatelor preşedintele beneficiază de acelaşi grad de imunitate ca parlamentarii, deci nu poate fi tras „la răspundere juridică pentru voturile (nu este cazul când este vorba despre preşedinte) sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului”, respectiv articolul 72, alineatul 1.”

În acelaşi sens s-a pronunţat şi CCR, în câteva rânduri. Declaraţiile politice, fie şi ale preşedintelui, nu pot fi temei pentru tragerea la răspundere juridică.

Dar în dosarul cu pricina nici măcar nu sunt declaraţii politice scandaloase. S-a răzgândit omul, în cazul de faţă Traian Băsescu. Cum să confunzi o răzgândire cu fals în declaraţii?

Dar Victor Ponta, de câte ori a minţit? Nu e fals în declaraţii? Dar Crin Antonescu şi aproape toţi demnitarii români? Pentru ei nu există reclamaţii sau sesizări din oficiu?

Nu există. Se aplică doar fostului preşedinte Traian Băsescu.

Aici de abia justiţia poate fi bănuită de politizare.

Cum de opreşti mii sau zeci de mii de reclamaţii care conţin aberaţii, tot una şi una, dar dai drumul unui dosar, la fel de aberant, doar pentru că subiectul reclamaţiei este Traian Băsescu?

Ar însemna că fiecare cetăţean poate fi urmărit penal dacă a făcut declaraţii (de dragoste, de exemplu), după care s-a răzgândit la apariţia unei alte iubiri, mai puternice. A făcut fals în declaraţii! (de dragoste).

Chiar şi numai acest exemplu arată penibilul în care s-a autoplasat Parchetul General, dar şi judecătorul care a dat curs solicitării parchetului.

În aceste condiţii, să nu se supere magistraţii dacă încrederea populaţiei în onestitate şi profesionalismul lor scade, uneori abrupt.

Încrederea în justiţie se câştigă în ani şi se poate pierde într-o zi, din cauza unor dosare cu soluţii  aberante, de felul celei în care este implicat preşedintele Traian Băsescu, în dosarul „5 minute”.

În era comunicaţiilor şi a reţelelor de socializare, informaţia circulă instantaneu şi ajunge la milioane de persoane, care îşi construiesc o imagine asupra justiţiei generată de cazuri scandaloase, precum acesta.

Merită ca justiţia să se decredibilizeze, doar pentru a executa un ordin politic?

Întrebare retorică, desigur.