Din noianul amintirilor festivaliere. Momentele unice. Au fost câteva. Au fost prețioase

Aș insista doar asupra anumitor evenimente pe care le consider a fi fost absolut unice, momente la care am avut privilegiul de a fi fost de față. Mă voi referi la acel special moment bachian pe care-l reprezintă Missa in si minor, ultima mare lucrare a compozitorului, scrisă la Leipzig și prezentată în catedrala Sfântului Toma; este o creație ce cuprinde toate treptele cultului creștin.

A fost de această dată realizată sub cupola Atheneului, de Collegium Vocale Gent. Este celebrul ansamblu belgian de muzică barocă, ansamblu înființat și condus în continuare, de peste o jumătate de secol, de Philippe Herrewege.

Sunetul nevibrat, incolor, al acelui hieratic intonat  Kyrie Eleison – Miluiește Doamne, este momentul cu care se deschid secțiunile lucrării, este momentul care definește însuși sensul credinței bachiene transmis nouă, moment întremător astăzi, în lumea valorilor umane, astăzi grav clătinate.

Cu jumătate de secol în urmă, tot aici, în sala Atheneu-lui, doar soprana Emilia Petrescu a atins culmile supreme, muzicale și spirituale, ale partiturii lui Johan Sebastian. 

Celălalt moment, în fond un veritabil concert-spectacol cu totul aparte, l-a constituit prezentarea operei  The Fairy-Queen.  Datorată genialului compozitor al Baroc-ului englez, Henry Purcell, lucrarea a fost prezentată la noi, în mod evident, în primă audiție; iar aceasta dată fiind realizarea absolut fascinantă, datorată ansamblului francez  Les Arts Florissants, ansamblu condus de la înființare – cu peste patru decenii în urmă – de William Christie, un artist realmente fermecător într-ale muzicii vechi. Fermecător căci, sub bagheta sa muzica veche muzica veche – pe de-o parte - și spectacolul cât se poate de actual – pe de alta - dispun de o vivacitate absolut antrenantă. Căci actuala variantă scenică datorată regizorului coregraf Mourad Merzouki, se adresează publicului actual obișnuit, animat de evenimentele, de bucuriile, de speranțele vieții cotidiene, oameni pe care-i poți întâlni pe stradă, într-un office, la o adunare publică, îmbrăcați în costume – le voi numi – casual, cele care pot ascunde, însă, o inimă mare, speranțe, sentimente de care putem fi conduși fiecare dintre noi.

Nu pot omite constatarea potrivit căreia textul shakesperian rostit impecabil de cântăreții-actori francezi, a dispus de un special consilier lingvistic!

Tot în zona ansamblurilor de specială funcționalitate mă voi referi la evoluția marelui grup vocal-instrumental Il Giardino Armonico, ansamblu condus de acest uimitor stilist al genului care este Giovanni Antonini. Este, literalmente, argintul viu care dinamizează formația, cel care definește puritatea stilistică a acestei capodopere a muzicii vocal-instrumentale clasice care este oratoriul  Anotimpurile de Joseph Haydn.

Muzician dinamic de extinsă anvergură, violonistul David Grimal este un apropiat al publicului nostru de concert, un apropiat al tinerilor noștri muzicieni. Conduce ansamblul  Les Dissonances, ansamblu de geometrie variabilă, un veritabil laborator privind dezvoltarea și formarea tinerilor muzicieni. A fost urmărit cu specială cordialitate atât în calitate de solist – am în vedere celebrul  Poem de Ernest Chausson, cât și în calitate de  primaș, de prim-violonist conducător al ansamblului. Poemul simfonic postromantic, Pelleas și Melisande de Arnold Schoenberg, lucrare rarissim audiată la noi, s-a bucurat de o susținere amplă pe întreaga arhitectură a acestuia. Este de menționat, atât compozitorul vienez cât și Debussy, mari personalități situate la granița dintre secole, nu au cunoscut unul despre celălalt că s-au inspirat din drama contemporanului lor, scriitorul de origină belgiană Maurice Maeterlinck.