Dilema securității Israelului și problemele existențiale ale premierului Netanyahu

Războiul din Gaza a re-izbucnit din plin, fără mari avertismente, după o pauză de 7 zile, fără perspective de a se încheia. Dacă Israelul a rămas cu aprobarea unanimă privind dreptul de autoapărare după atacul perfid din 7 octombrie, presiunea privind victimele civile rămâne în prim-planul dezbaterilor din arena internațională, soldată cu presiuni diverse și dincolo de regulile de angajare, care trebuie să exclude victimele civile colaterale eradicării mișcării teroriste. Dilema securității Israelului este dacă va fi mai sigur prin eliminarea Hamas cu prețul pierderii susținerii publice internaționale sau, din contra, securitatea sa are la bază susținerea internațională și nu eliminarea Hamas(dacă aceasta ar fi posibilă). Dar pentru premierul Netanyahu, dilema politică, militară și morală este mult mai complexă și trece prin a demonstra că nu continua războiul și nu-și dorește obiective irealizabile doar pentru a rămâne mai departe în funcție și a nu plăti pentru atacul surpriză despre care fusese avertizat că urmează să aibă loc.

Răpiți și scuturi umane: sfârșitul abordării americane a mersului spre pace

Cea de a treia vizită în Orientul Mijlociu a Secretarului de Stat Antony Blinken, săptămâna aceasta, a avut la bază un plan de pace în Gaza care trecea prin prelungirea și eternizarea pauzei și continuarea schimbului de răpiți în 7 octombrie, ostatici ai Hamas cu palestinienii prozonieri în Israel. Inițial pretențiile au crescut dincolo de acceptabilitate – Hamas invocând faptul că nu poate identifica unde se află toate femeil și copiii răpiți de diferite facțiuni respectiv că dă la schimb corpurile neînsuflețite ale celor decedați în captivitate. Ulterior pretențiile pentru bărbații răpiți și soldați israelieni care să facă parte din schimburi au dus la creșterea cotei de eliberare a deținuților palestinieni din partea israeliană la nivele enorme. Dar ruptura reală a venit atunci când Hamas a cerut încetarea completă a focului pentru a permite acest schimb care lăsa organizație autoare a atacurilor teroriste din 7 octombrie fără instrument de negociere.

Secretarul de Stat american Blinken a crezut sincer că poate obține o permanentizare pas cu pas a încetării focului contra eliberării ostatecilor, urmând ca, ulterior, eliberarea teritoriilor din Nordul Gaza să se poată face contra predării principalelor ținte vizate de către Israel, a liderilor Hamas și a autorilor ororilor din 7 octombrie. A fost o utopie ce nu a putut fi susținută, iar planul B a reprezentat o presiune directă pentru schimbarea tacticilor israeliane în așa fel încât să fie salvați ostatecii rămași, Israelul să obțină satisfacție pentru atacul îndurat dar fără a ucide civili palestinieni căzuți victime colaterale luptelor de gherilă urbană, chiar cu prețul de a nu distruge pe deplin Hamas. Aici regulile de angajare draconice din trecut au fost dublate de presiunea pentru ca intervențiile militare anti-teroriste să fie chirurgicale, să nu vizeze aglomerările masive de civili și acțiunile să permită revenirea celor strămutați în Nordul Gaza.

Partea israeliană a anunțat ultimele numere ale situației ostatecilor luați de Hamas, astfel, astăzi mai sunt 137 ostateci în posesia Hamas și altor organizații din Fâșia Gaza dintre care 117 sunt bărbați și 20 femei, 126 israelieni și 11 străini

(8 tailandezi, un nepalez, un Tanzanian, și unul cu dublă cetățenie, franco-mexicană). Dintre aceștia 2 sunt copii minori, 10 au vârste peste 75 de ani, putând lesne să intre în criteriile de schimb pentru că nu au perspectiva de a fi luptători. Dintre cei eliberați deja, 110 la număr, 86 sunt isrelieni, 24 străini, 2 ostateci au murit în captivitate(soldați israelieni chestionați și uciși sau care au murit urmare a rănilor din confruntările directe din 7 octombrie) iar 7 alte persoane au fost declarate dispărute, nefiind sigur dacă au fost ucise, răpite la 7 octombrie sau ce s-a întâmplat cu soarta lor.

Însăși existența acestor ostateci a căror soartă nu a putut fi negociată în Qatar, prin intermediari, la cererea și cu implicarea Statelor Unite, crează o primă dilemă majoră pentru premierul Netanyahu: există presiunea de a fi eliberați, din partea familiilor, concomitent cu presiunea de a nu fi uciși în prizonierat. Iar dilema este dacă luptele care continuă sunt unele care pot duce la salvarea sau, din contra, la periclitarea vieții ostatecilor. Cum numărul de morți și răniți în 7 octombrie este de peste 1200, presiunea publică face ca nici o variantă de abandonare a operațiunii militare să nu fie acceptabilă nu numai pentru premierul Netanyahu, dar nici măcar pentru politicienii de opoziție. Sigur, dacă rezultatul va fi executarea ostatecilor, datele ecuației politice se vor schimba dramatic. Cert este, însă, că perspectiva continuării pauzei și schimbului de ostateci s-a pierdut.

Moarte Hamas, oricât ar costa

O altă dilemă esențială este dacă e mai importantă viața civililor palestinieni, viața ostatecilor israelieni și străini răpiți în 7 octombrie sau distrugerea Hamas. Desigur, e o falsă dilemă și există nenumărate formule intermediare și nuanțe. Dar dezbaterea rămâne: dacă obiectivul operațiunii militare israeliene în Gaza este distrugerea Hamas, este aceasta o țintă realistă? Se poate obține acest deziderat? Ce înseamnă el? Există semnale că ordinul privind identificare și țintirea liderilor Hamas a fost dat, la nivel internațional. Dar pierderea liderilor, dacă eventual s-ar produce, duce și la dispariția deplină a Hamas? La neînlocuirea organizației autoare a atacurilor din 7 octombrie cu una mai rea, mai dură, mai sângeroasă? Și dacă ar fi posibilă eradicarea tuturor celor circa 30.000 de operativi ai Hamas, este acesta un obiectiv care să merite costurile de vieți civile colaterale?

Desigur, dilema aceasta subsumată dilemei de securitate a Israelului ca stat incumbă deja recunoscutul dreptul la autoapărare, dar trebuie să exclude interpretarea sa drept “drept de răzbunare”, respectiv distrugerea deplină a inamicului(dacă ar fi măcar posibilă). Dar asta înseamnă și respectul și evitarea utilizării în aceste condiții a propagandei pe direcția lipsei depline de umanitate, de interes pentru palestinieni, considerați, eventual, cetățeni de rang doi, a căror viață este dispensabilă pentru interesele majore de securitate ale Israelului.

Pe această direcție, dilema poate fi reformulată în ceea ce privește izolarea Israelului versus menținerea susținerii sale de către Occident, statele democratice, alte state arabe prietene, dacă dovedește că respectă cele solicitate de SUA, respectiv operațiuni anti-teroriste țintite, care evită uciderea civililor. În aceeași familie a dilemelor de securitate se înscrie și extinderea conflictului, pierderea sprijinului statelor arabe care au semnat Acordurile Abraham și au recunoscut Israelul, respectiv a Arabiei Saudite cu care negocierile erau în curs, sau pierderea sprijinului statelor democratice occidentale europene sau chiar al Statelor Unite, pe o variantă extremă, de ignorare deplină a solicitărilor Washingtonului.

Dilemele complementare: extinderea conflictului, victime militare și costurile suplimentare aduse de rămânerea premierului Ntanyahu în funcție

Rămâne deja cunoscuta componentă a perspectivei de extindere a conflictului, cu deschierea terțelor fronturi, în Nord, cu Hazbollahul libanez sau în Cisiordania, pe propriul teritoriu, cuexplozie de atacuri teroriste sau în relație cu Siria, ca să nu vorbim și despre perspectiva implicării directe a Iranului. Nu există, la această oră, un apetit al acestor actori să intervină, dincolo de unele tiruri sporadice, ritualice, prin intermediari. Dar lucrurile ar putea să se schimbe dacă acțiunea în sudul Gaza începe să semene a epurare etnică arabă palestiniană sau a împingerii acestei populații afară din Gaza. Tot astfel cum ignorarea vieților civililor palestinieni de aici înainte ar putea duce la presiuni față de care nici unul dintre acești actori să nu mai poată reacționa motivat de faptul că Hamas a planificat și făcut singur, fără consultare, sprijin sau acord, acțiunile reprobabile din 7 octombrie. Și să fie antrenați în spirala escaladării conflictului.

În fine, dar nu cel din urmă, mai rămâne dilema propriilor costuri militare în vieți omenești, dacă luptele din Gaza se vor dovedi tot mai sângerose și din partea israeliană. Atunci presiunea internă asupra premierului Netanyahu de a opri incursiunea în Gaza, ar crește, cu toate consecințele unei opriri a războiului și acceptare a clamării de către Hamas a oricărui tip de victorie. Pentru moment, lupta de gherilă pare a fi pe coordonatele acceptabile și planificate ale IDF, forțele de apărare israeliene. Dar perspectivele rămân discutabile și pot concura la o presiune internă greu de absorbit.

Mai rămâne dilema existențială a premierului Benjamin Netanyahu, legată sau nu de dilema de securitate a Israelului ca stat. O parte se referă la presiunea deja existentă pentru ca el să-și dea demisia și să plece chiar înainte de finalul războiului, o dilemă care are două componente, dacă merită să rămână gestionarul crizei până la final sau trebuie înlocuit, dacă aduce mai multe costuri pentru securitatea Israelului rămânerea sa în funcție sau, din contra, le menține la un nivel scăzut, plecarea însemnând o creștere de costuri.

Dar există și componenta de argumente care susține că, din cauza dilemei sale existențiale, nu numai politice, dar și juridice, care-l face să se agațe de funcția de premier și să evite cursul mai departe al justiției fără funcție în stat, premierul Netanyahu nu cumva alterează dilema securitară chiar și prin importul și ridicarea la nivel de problemă de stat a propriei probleme politice. Aici perspectivele sunt cele mai expuse la interpretări, iar o decizie a opoziției prezente în cabinetul de război prin Benny Gantz și prezentarea la Președintele statului, Isaac Herzog, cu o variantă alternativă chiar fără alegeri anticipate, poate închide tema dilemei personale a premierului responsabil de surpriza din operațiunea Hamas din 7 octombrie, despre care apar tot mai multe date că fusese subiectul avertismentelor diferiților actori externi și instituționali interni, ale căror avertismente au fost ignorate, din rațiuni politice, de către Guvernul Netanyahu.