Despre preţuri, cu sinceritate

0

Publicat: 17.10.2013 11:02

Ultima actualizare: 08.08.2022 04:29

După ce, pe 12 august, anul curent, Institutul Naţional de Statistică (INS) a publicat rata inflaţiei din luna iulie, am scris pentru „adevărul.ro” un comentariu intitulat „Scad preţurile”. Făcând trei adnotări: 1) în iulie 2013 preţurile n-au mai urcat; dimpotrivă, au coborât sub nivelul zero, rata negativă a inflaţiei de minus 0,34 la sută fiind o premieră în acest an;

2) măsurătorile au început de sus, de la plus 1,34 la sută rată lunară în ianuarie şi, de acolo, au tot coborât lună de lună până la plus 0,01 la sută în iunie şi minus 0,34 la sută în iulie; 3) cum nu sunt semne că inflaţia se va cocoţa în acest an mai sus de 3 la sută, se conturează deja certitudinea încadrării inflaţiei în coridorul de ţintire. Concluzia fiind că de aici înainte, timp îndelungat, vedem deschiderea unui culoar cu inflaţie calmă, prin care să ne apropiem treptat de nivelurile din Zona Euro, în jur de 2 la sută pe an.

*

Am simţit un gust amar deîndată ce am citit, tot pe „adevărul.ro”, comentariile la analiza publicată de mine. Erau în nota lungului şir de comentarii din afara spaţiului civic, întâlnite în toate blogurile. Desigur, nu toate, căci multe au fost nu numai decente, ci şi corecte. M-au necăjit însă acele comentarii ce-ţi dau impresia că, în timp ce mergi pe o stradă luminoasă, din curţi întunecate se aruncă în tine cu pietre. Critici fără chip şi fără nume – fiindcă se ascund după nume de personaje istorice sau de mari artişti – s-au grăbit (probabil fără să citească şi argumentele) să-mi reproşeze că, scriind „astfel de minciuni”, apăr interesele Băncii Naţionale şi servesc nu ştiu ce grupări oculte, fapt pentru care… mai sunt şi plătit. Pentru cei de bună credinţă, ce cred din adâncurile fiinţelor lor că ei au dreptate, şi că eu fardez realitatea din nu ştiu ce interese ori la nu ştiu ce comandă, fac următoarele precizări:

1) am acceptat să public comentarii în „adevarul.ro” la solicitarea conducerii redacţiei, iar pentru treaba pe care o fac nu primesc niciun ban;

2) nu am niciun fel de legături cu grupări oculte şi nu servesc niciun fel de interese, singurul meu venit fiind plata pentru munca mea la vedere;

3) comentariile mele nu dau verdicte, nu susţin că spun adevăruri de necontestat, sunt simple puncte de vedere bazate pe o viaţă de muncă şi învăţătură în aşteptarea confruntării cu alte puncte de vedere din care să fie desprinse adevăruri folositoare societăţii;

4) trăim într-o ţară care, în momentul de faţă cu deosebire, are nevoie de dezbateri, de confruntări de puncte de vedere bazate pe analize profunde şi nicidecum pe impresii şi pe frustrări;

5) scriind despre preţuri, am mereu în faţă tablourile realizate de INS, fiindcă datele inflaţiei nu le calculează Banca Naţională şi nici nu le inventez eu; iar mai departe, calculele făcute de INS sunt analizate şi de Biroul de Statistică al Uniunii Europene.

Repet, am făcut aceste precizări pentru criticii mei de bună credinţă şi nu pentru cârcotaşii de profesie. Din acest motiv am şi intitulat comentariul de astăzi „Despre preţuri cu sinceritate”, ca o invitaţie la reflecţie asupra sensului acestui cuvânt: sinceritate. Altfel, cuvântul sinceritate n-ar avea ce să caute în titlu, sinceritatea fiind subînţeleasă.

*

Şi acum – despre preţuri. În iulie 2013 au scăzut. În august au continuat să scadă. La fel şi în septembrie. Ieri, 16 octombrie, Biroul de Statistică al Uniunii Europene (Eurostat) a publicat tabloul ratelor anualizate ale inflaţiei din toate cele 28 de ţări membre. Ce am văzut? Că după ce, luni la rând, ne-am aflat pe cel mai incomod loc în clasament, România fiind înregistrată cu inflaţia cea mai mare, începând din iulie 2013 lucrurile s-au schimbat treptat. Iar în tabloul publicat ieri, inflaţia din România este în primele trei ţări din Uniunea Europeană cu rata lunară cea mai mică; iar, cotată anual, rata României este la nivelul mediei zonei euro şi sub nivelul mediei pe întreaga Uniune Europeană. Avem, deci, una dintre cele mai joase inflaţii din Uniunea Europeană. Şi, cum notam în comentariul pe marginea inflaţiei din iulie, am ajuns deja în interiorul coridorului de ţintire.

Ne-am aflat mult timp în situaţii critice, cu cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană. Am reuşit, apoi, să înaintăm până la cea mai relevantă scădere a inflaţiei. Şi din nou am urcat. Iar acum coborâm. Inflaţia se joacă de multă vreme cu nervii noştri.

Au fost ani când ne-am lovit de factori inflaţionişti obiectivi, între care seceta şi preţurile internaţionale. Ei s-au combinat cu factori subiectivi, ce au dus la creşteri exagerate ale unor preţuri interne. Un fenomen pe care, de nenumărate ori, l-am examinat pe toate feţele. Pentru a-i înţelege esenţa. După ce ani în şir, cu mari eforturi, au fost vindecate treptat multe dintre vechile răni ale sistemului de preţuri, ne-am trezit cu distorsiuni noi, ce au cerut alte eforturi ca să fie şi ele corectate.

Străbatem, de mulţi ani, o etapă nouă, în care inflaţia şi-a etalat şi "viaţa ei proprie", fapt ce i-a permis să-şi consolideze o evoluţie calmă de durată, în împrejurări în care economia în general suportă şocurile unei crize prelungite. Dacă inflaţia, în România acestui timp, nu mai are cauze monetare, şi e cert că nu mai are, înseamnă că mişcării preţurilor i-a fost luată din spate o grea povară. Poate cea mai grea. Dar această stare de lucruri nu e veşnică. A fost câştigată greu şi poate fi pierdută uşor. Iată de ce Băncii Naţionale, care poartă răspunderea stabilităţii preţurilor, pentru ca mai departe să garanteze stabilitatea financiară a ţării, îi revine rolul principal în bătălia cu inflaţia, a cărei influenţă asupra echilibrelor economice în general rămâne mare. Motiv pentru care BNR a luat taurul de coarne şi, începând din 2009, prin reduceri succesive, a adus dobânda de politică monetară mai jos, tot mai jos. O măsură ce a venit în sprijinul creşterii economice. Dacă ar fi adus însă şi mai jos dobânda-cheie, cum au cerut numeroase voci din mediul de afaceri sau unii analişti, ar fi suflat în foalele inflaţiei. Aşa însă inflaţia s-a domolit.

*

Dar inflaţia a rămas capricioasă. Rata anualizată era de 8,41 la sută în mai 2011. Cea mai mare din Uniunea Europeană. Apoi, timp de 12 luni, a scăzut fără încetare, ajungând la 1,79 la sută în mai 2012. Una dintre cele mai mici inflaţii din Uniunea Europeană. Pentru ca, în septembrie 2012, să urce la 5,33 la sută. Sigur, saltul din septembrie, până la 5,33 la sută, chiar dacă noua bază a inflaţiei era foarte jos, a îngrijorat şi populaţia, şi mediul economic, şi autorităţile. Dar una este îngrijorarea şi alta panica. Nu am mai avut în România panică din cauza inflaţiei.

La ce mă uit când analizez inflaţia? Repet: la rapoartele Statisticii. Sigur, fiecare judecă preţurile acolo unde obişnuieşte să-şi facă târguielile: în Piaţa Dorobanţi (foarte scumpă) sau în Piaţa Obor (ceva mai ieftină), la mall, la supermarket, într-un butic din Calea Victoriei sau în oricare alt magazin din Capitală ori din altă localitate. Imaginea obţinută e strict personală. Statistica, în schimb, examinează ansamblul. Tabloul ţării.

Datele cele mai recente, comunicate acum câteva zile, sunt din septembrie. Din septembrie 2013. Analizarea lor atentă, în comparaţie cu datele din septembrie 2012, scoate în evidenţă dispariţia câtorva ciudăţenii. Am în vedere, fireşte, două detalii ale tabloului care preocupă cu deosebire populaţia, sindicatele, mediul de afaceri, numeroşi analişti şi, nu în ultimul rând, mass-media: 1) rata lunară, care exprimă dinamica preţurilor în luna analizată faţă de lunile precedente şi 2) rata anualizată sau rata anuală a inflaţiei, cum e botezată în rapoartele Statisticii, cu un compas de 12 luni. Voi nota că rata lunară din septembrie 2012, de 1,18 la sută, a fost relativ mare comparativ cu trecutul apropiat. Din iulie 2010 şi până în prezent, lună de lună, inflaţia nici măcar nu s-a apropiat de 1 la sută. Rata anualizată din septembrie, de 5,33 la sută, a fost şi ea mare. Tot comparativ cu trecutul apropiat. Fiindcă a fost cea mai mare rată anualizată din iulie 2011 şi până în septembrie 2012. Ciudat a fost faptul că în septembrie 2012, deşi mişcarea a mii şi mii de preţuri a continuat să fie calmă, creşterile variind între 0,01 şi 0,20 la sută, scumpirea piperată (şi în parte extravagantă) a vreo zece produse a schimbat întregul curs al inflaţiei. Cu creşteri de 27,45 la sută la cartofi, de 7,58 la sută la fasole, de 6,04 la sută la ulei, de 7,23 la sută la ouă, cărora li s-a adăugat încărcarea facturilor la benzină, la gaze şi la canalizare, stricarea mediei generale a întregului sistem al preţurilor de consum în septembrie 2012 nu a mai putut fi evitată. Aceste dezordini au fost mediatizate cu insistenţă de televiziuni şi de ziare, fiind subiecte de larg interes. Nu rareori însă, în dezbaterea publică pe tema inflaţiei, accentele emoţionale au viciat analiza.

*

După ce în luna mai a anului 2012 am înregistrat cea mai mică rată pe 12 luni a creşterii preţurilor din 22 de ani, de 1,79 la sută, inflaţia şi-a reluat urcuşul. Lună de lună: 2,04 la sută în iunie, 3 la sută în iulie şi 3,88 la sută în august. Dar creşterea nu a fost galopantă. Apoi, inflaţia şi-a schimbat cursul. Din iulie 2013, deja scade. Iulie, august şi septembrie 2013 au fost luni cu rate negative. Scăderi de preţuri. Aşadar, preţurile au scăzut trei luni una după alta.

Ieri, în tabloul publicat de Eurostat, cu o rată anuală armonizată la nivelul Uniunii Europene de numai 1,1 la sută (în calcul fiind luate inclusiv cheltuielile făcute în România de turiştii străini) România e departe de cea mai rea poziţie din Europa în privinţa creşterii curente a preţurilor. Ocupăm aceeaşi linie cu câteva mari ţări europene. Dar deţinem o poziţie mult mai bună decât alte mari ţări europene. Şi decât multe alte ţări.

Inflaţia noastră e acum în coridorul de ţintire. Dar ţinta de inflaţie nu este însă atât un obiectiv, cât un semnalizator. Arată pe unde trebuie să mergem. De asta şi avem nevoie de o ţintă a inflaţiei, ca să ştim în fiecare moment cât de aproape sau cât de departe suntem de ţel. Iar în septembrie 2013, când cele trei linii ale ratelor anuale – cea a inflaţiei medii anuale, cea a ratei anuale a inflaţiei şi cea a ratei armonizate la nivelul Uniunii Europene – s-au apropiat, ne-am bucurat că ţelul a fost atins. Important, acum, este ca această reuşită să fie consolidată. Acesta fiind adevăratul ţel.