Despre mediere ca despre o bulă de săpun

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Rămân încă o dată uimită de cum reuşim să nu ducem la bun sfârşit aproape nimic din ceea ce începem!“
„Rămân încă o dată uimită de cum reuşim să nu ducem la bun sfârşit aproape nimic din ceea ce începem!“

A fost un trend şi atât! Putea fi mai mult, putea fi utilă, putea fi un instrument care să ajute justiţiabilii, adică pe noi, să îşi rezolve conflictele pe cale amiabilă sau măcar să încerce să o facă Poate că da, poate că nu. Nimeni nu ştie pentru că mult a fost pînă s-a creat instituţia şi de foarte puţin timp a fost nevoie să dispară ca şi cum nu au trecut 8 ani de la prima apariţie legistaivă a acestei profesii.

Fără să ne dezminţim, am pornit cu surle şi trâmbiţe pe calea implementării acestei instituţii. De fapt, am luat-o cu începutul: am creat profesia de mediator, am adoptat legea de organizare şi funcţionare (în anul 2006), am creat organisme colective din care orice mediator trebuie să facă parte şi să plătească cotizaţii, ne-am dus la fisc şi ne-am înregistrat ca platitori de taxe şi impozite,  am modificat Codul de procedură civilă – noul cod, bineînţeles! Şi…brusc toată construcţia organizatorico-juridică s-a prăbuşit!

La data de 7 mai 2014, Curtea Constituţională anunţă sec că a declarat neconstituţionale dispoziţiile art.2 alin. (1) din Legea nr.192∕2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator. Adică toată această zbatere a fost degeaba!

Practic, acestei proceduri prealabile de a te adresa mediatorului înainte de a te adresa instanţei de judecată, i s-a înlăturat caracterul obligatoriu.

Nu contează că instanţele de judecată au început să aplice textele legale care reglementau obligativitatea medierii anterior introducerii cerereii de chemare în judecată, că au fost procese soluţionate prin declararea ca inadmisibilă a cererii tocmai pentru că părţile nu se duseseră înainte de a veni la tribual pe la mediator! Ca să nu mai vorbim de faptul că profesia de mediator, procedurile aplicabile, modificarea codului de procedură civilă au apărut în urmă cu 8 ani de zile, timp în care nimeni nu a sesizat neconstituţionalitatea acestei construcţii!

Nu sunt un apărător al medierii, nici un contestator al său, dar sunt un adversar înverşunat a tot ceea ce înseamnă munca în zadar! 

De ce mai există Consiliul legislativ intitulat pompos, în legea sa specială, organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii şi ţine evidenţa oficială a legislaţiei României, precum şi atâtea şi atâtea comisii şi comitete?

Rămân încă o dată uimită de cum reuşim să nu ducem la bun sfârşit aproape nimic din ceea ce începem! Pornim cu surle şi trâmbiţe la luptă şi sfârşim sec, invariabil în ultima vreme, cu o decizie a Curţii Constituţionale prin care efervescenţa de început se topeşte într-o baltă de neconstituţionalitate!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite