Demonstraţiile elevilor şi studenţilor
0
Apărute după demonstraţiile profesorilor, medicilor şi personalului medical, a altor categorii socioprofesionale, manifestaţiile de astăzi sunt dovada că promisa pace socială este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire.
Acum se decontează de către USL promisiunile nesăbuite din campanie, 6% din PIB pentru educaţie, tot felul de ajutoare mirobolante, dar socoteala din campanie nu se potriveşte cu aceea de la execuţia bugetară.
Banii sunt puţini şi oricât ar biciui Victor Ponta „mârţoaga privată” care tractează căruţa bugetară, nu poate mai mult. Ba sunt şanse să se prăbuşească de tot, să împingem cu toţii la căruţă, prin noi tăieri de pensii şi salarii.
Universităţile, în contextul unei subfinanţări constante a Educaţiei, au fost nevoite să crească taxele, să comaseze grupe şi facultăţi sau să reducă şi chiar să oprească, în unele cazuri, investiţiile ce ţin de îmbunătăţirea calităţii sistemului educaţional.
Jumătate dintre studenţii din România ajung să renunţe la studii din motive financiare sau din cauză că nu şi-au ales corespunzător facultatea.
Totodată, studenţii reclamă şi faptul că bursele sociale sunt de 2 sau chiar de 3 ori mai mici decât prevede legea, ele nereuşind să acopere nici jumătate din costurile de masă şi de cazare. Grav este faptul că jumătate dintre studenţii din România ajung să renunţe la studii din motive financiare sau din cauză că nu şi-au ales corespunzător facultatea. România este la coada Uniunii Europene, atât în ceea ce priveşte finanţarea educaţiei cât şi rata populaţiei cu studii superioare.
Studenţii mai cer să crească finanţarea de bază a universităţilor până la valoarea ei din 2008 şi să fie mărită cu 30% subvenţia camine-cantine, să crească şi fondul de burse cu destinaţie clară către bursele sociale.
Cred, totuşi, că doar finanţarea mai consistentă nu rezolvă problemele, fără mecanisme de control şi verificare a eficienţei cheltuirii banilor, a gradului de răspuns adecvat pe care sistemele de educaţie şi formare ar trebui să-l dea la creşterea finanţării. Cum am văzut până în prezent, fără aceste mecanisme, bazate pe aplicaţii informatice, banii se duc precum apa în nisip. Educaţia rămâne locul în care nimeni nu dă socoteală de nimic.
Importante sunt şi legăturile dintre educaţie, formarea profesională şi piaţa muncii. Modul în care universităţile străine măsoară performanţele lor se reduce la gradul de inserţie în piaţa muncii a absolvenţilor, în specializarea urmată şi nivelul salarizării acestora. La noi, deşi se promite de mult timp aşa ceva, nici gând să se pună în practică.
În preuniversitar ar fi simplu să se treacă la măsurarea informatizată a progresului şcolar al elevilor, ca reper de salarizare, evaluare, promovare în funcţii de conducere, dacă ar exista ştiinţa şi voinţa unei măsuri mai mult decât necesare.
Fără o schimbare masivă a sistemelor de educaţie şi formare profesională, bazată pe Legea Educaţiei Naţionale, frustrările dascălilor, elevilor şi studenţilor se vor adânci şi reverbera în stradă, până la nivelul blocării anului şcolar, lucru ce încă nu s-a întâmplat în învăţământul românesc.
Guvernul Ponta trebuie să aibă grijă să nu întindă coarda până la acest deznodământ.
Se încarcă comentariile...
