Decembrie cu zâmbete literare, sub cerul Siciliei
0Am terminat anul trecut sub soarele vesel din Sicilia, într-un turneu literar organizat de editura Le Fate. Veneam din frigul de la Skive, din nordul Danemarcei, de la inaugurarea bibliotecii românești și de la petrecerea de Ziua României. Multe emoții, în România de pretutindeni, care, de Sărbători, se strânge în jurul colindelor și a cozonacului.
Au fost patru întâlniri cu publicul român și italian, care a a participat la lansarea unei ediții speciale a Povestilor calatoare, ambele volume în limba română, si a traducerii in italiana a primului volum, realizată de Alina Catrinoiu.
Prima întâlnire a fost la sediul Consulatului României la Catania, unde amfitrioni au fost doamna Carmen Liliana Iacob, consul general, domnul consul Ioan Iacob și scriitorul Pancrazio Auterio, supervizorul ediției în limba italiană. De asemenea, cele două zâne bune ale acestui proiect, Alina Catrinoiu, directorul editurii Le Fate și Cornelia Nicola, coordonatoarea turneului. A fost o seară emoționantă, cu multă bucurie de a fi împreună.
A fost finalul unui an intens de turneu literar și conferințe, cu aproape treizeci de evenimente în Belgia, Franța, Spania, Italia, Anglia, Danemarca, Rep Moldova și România. Peste tot s-a verificat prima ipoteză cu care am plecat la drum, aceea că sunt multe Povești care așteaptă să fie spuse și mulți români care de-abia așteaptă să le asculte.
Din păcate, în majoritatea locurilor în care am fost, românii sunt dezbinați, suspicioși intre ei și greu de federalizat. Astfel de întâlniri sunt o șansă de a ne cunoaște mai bine, și astfel de a ne înțelege mai mult. Un moment de fraternitate, în urma căruia să ne fie mai ușor de purtat identitatea românească.
Un discurs cu multe vorbe înțelepte, care ne-a amintit de acest lucru, a ținut părintele Mihai Ichim, preot paroh ortodox. A fost un dialog efervescent și prelungit cu publicul, care a umplut sala misiunii diplomatice. Multe mulțumiri membrilor corpului diplomatic pentru primirea atenta și călduroasă și familiei Lăcrămioara și Călin Andreica, pentru implicarea în realizarea acestui eveniment.
Antologia de Povești călătoare a început aici, în Adevărul, cu o serie de schițe numite De unde sunteți dumneavoastră? După ce le-am publicat, văzând mulțimea de reacții primite, m-am gândit să ofer un spațiu de exprimare celor din Diaspora, încercând să evit clișeele, fie ele pozitive sau negative. Sunt, până acum, 87 de povestiri, din 21 de țări, în două volume, apărute la editura Minela, din București, în 2021 și 2022. Marea majoritate a autorilor publică pentru prima dată.
De unde sunteți dumneavoastră? este întrebarea de care nu scapă nici un emigrant, și în jurul căreia am scris toate cărțile mele. Am identificat, de-a lungul timpului, trei niveluri de răspuns:
1. La începutul migrării în altă țară, răspunzi simplu și modest, cu o bucurie discretă că cineva se interesează de tine.
2. După ce înveți mai mult din subtilitățile limbii de adopție și ești mai familiar cu mediul, iți dai seama că întrebarea nu este întotdeauna prietenoasă. Se mai poate traduce și De unde mai ești și tu? , având un fundal peiorativ.
De-asemenea, iți dai seama că întrebarea pune înaintea ta, ca un filtru, o identitate colectivă. Vei răspunde, astfel, pentru faptele pe care nu le-ai făcut, ale unor oameni pe care nu îi cunoști.
Această identitate colectivă iți afectează din start șansa de a iți fi înțeleasă identitatea personală, iar în acest caz este mult mai puțin confortabil să răspunzi la întrebarea De unde sunteți dumneavoastră?
3. Al treilea nivel, cel mai subtil și mai important, apare după un timp semnificativ petrecut în străinătate.
Este momentul în care îți pui întrebarea în oglindă, momentul în care conștientizezi că ai dezvoltat o identitate nouă, pe care ai controlat-o doar în parte. Restul a fost o surpriză, o influență a mediului pe care nu o puteai anticipa sau schimba. În acel moment, iți dai seama că noua identitate iți influențează percepția asupra identității cu care ai plecat, și invers.
Pe scurt, este vorba despre relația identitară foarte complicată dintre acasă-acasă și acasă-dincolo. Mulți emigranți descriu acest lucru că relația dintre rădăcini și aripi, schimbătoare de-a lungul timpului. Între cei care se simt străini în ambele țări până la cei care au două case la fel de dragi, există o varietate de moduri în care cel plecat de acasă încearcă să fie în armonie cu el însuși.
A doua întâlnire a fost la Ragusa, în compania unui public atent și interactiv, care a plecat cu „un semn frumos în suflet”, cum a spus Cornelia Nicola. Amfitrion a fost scriitorul Pippo Di Noto, alături de echipa turneului, iar primirea entuziastă și onorantă i-a aparținut primarului Peppe Cassi și consilierei responsabile de cultură, Clorinda Arezzo, care ne-au încântat cu vorbe frumoase și ne-au mulțumit pentru ocazia de a avea un dialog direct cu comunitatea română. Aici am văzut lacrimi în ochii italienilor, majoritari în sală, la auzul poemului Ce frumoasă despărțire, în lectura Isabellei Papiro, traducere Alina Catrinoiu.
Ce frumoasă despărțire
Ce ai in bagaj? Cu ce plecăm de aici ne facem ochelari prin care vedem ce este acolo. Dar căutăm ceva ce nu avem aici. Cu ce venim de acolo privim diferit ce găsim aici. Aici sau acolo? Toate ale mele le duc cu mine. Dar le și aduc. Apoi le duc iarăși.
Ce este bine acolo face să pară greu de suportat ce este rău aici. Dar ce este bine aici apasă greu în bagaje când pleci. Iarăși pleci? Nu știu. Cum așa? S-ar putea să mă întorc, de fapt. Nu mai știi unde sau de unde?
Aiolo. Adică și aici, dar și acolo.
Sicilienii, care mi-au amintit mult de bretonii mei, înțeleg bine ce înseamnă să fii emigrant și să iți iei viața de la capăt în altă parte. Sunt prietenoși cu românii și gata să ajute.
Căldura cu care soarele răsfață tot anul această frumoasă insulă se simte și în sufletul oamenilor. Aveam să văd acest lucru și la Ribera, orășelul portocalelor, unde mulți români lucrează în agricultură.
Și aici amfitrionii au fost italieni, Vicenzo Costa, președintele Consiliului Comunal, Leonardo Augello, viceprimar și Paolo Caternicchia, consilier local, un bun prieten al comunității noastre.
Poveștile au adunat comunitatea precum „membrii familiei care pribegesc prin lume și se adună în jurul bradului în prag de Crăciun”. Și aici autoritățile locale s-au bucurat de ocazia dialogului cu comunitatea noastră și ne-au propus să continuăm organizarea de evenimente culturale împreună.
Împreună sper să rămână o marca a lansărilor de carte din proiectul Poveștilor. Avem nevoie de unitate, și ce perioada bună a anului este Crăciunul pentru a ne aduce aminte de acest lucru. Poveștile, ca și autorii lor, și-au găsit legături, s-au împrietenit între ele, formând un tablou al identității comune a celui plecat de acasă-acasă.
Mulțumim pentru organizare familiei Alina și Lazăr Gurău, care au fost și în rolul de Moș Crăciun. După lansare au creat, la sediul asociației Confelp Ribera, o atmosferă de sărbătoare, unde ne-am simțit ca acasă, ascultând colinde în jurul bradului.
Sărbătorile au un famec aparte când ești departe de casă, iar momentele împreună, cu alti români, sunt cu atât mai valoroase. De asemenea, am fost bucuros de participarea unei delegații din Palermo, printre care membrii asociației Deșteaptă-te române. Cu următoarea ocazie, vom avea și acolo o întâlnire cu comunitatea română.
Ultima lansare a fost în superbul port Messina. A fost a zecea lansare de carte din Italia, din ultimii doi ani. A fost un eveniment impresionant, sala de ceremonii a primăriei a fost plină, au fost prezenți peste o sută de oameni . Au fost alături de noi primarul Federico Basile, jurnaliști și asociații italiene, împreună cu multe oficialități locale, precum Cannata Liana, responsabilul politicilor pentru tineri, avocatul Filippo Mangiapanne, de la Camera Penale, distinsa doamnă Caterina Cavallarono, o prietenă deosebită a comunității noastre. Cu toții au subliniat valoarea pe care comunitatea românească o aduce orașului italian, și în general țării de adopție.
Un moment deosebit a fost discursul episcopului Monsignore Di Pietro, care a vorbit despre importanța rădăcinilor în devenirea identității și despre asemănarile dintre cultura siciliană și cea a poporului nostru, discurs care a fost completat fratern de pretorul ortodox Vasile Motoflea. În urma discuțiilor, au fost agreate acordarea unui spațiu multifuncțional pentru comunitatea noastră și a unei noi biserici.
Am citit fragmente din Poveștile călătoare, care vorbesc despre relația dintre rădăcini și aripi, despre dor și despre cum ne găsim sau nu împlinirea în altă parte. Prin fața geamului monumental al sălii au trecut doua nave de croazieră. O metaforă foarte potrivită pentru acest turneu literar și pentru întreg proiectul de a spune Poveștile românilor de pretutindeni.
Mulțumiri pentru organizarea ireproșabilă Claudiei Belciu și asociației Diaspora.Me, pe care a înființat-o împreună cu Anda Sterie, Manuela Geany, Manu Angelescu, Thierry Connan și alți entuziaști, dornici să participe la viața comunității.
Suntem într-un moment de maxim interes al Diasporei față de România. A scăzut în intensitate supărarea pe țara din care au plecat, mulți români vor să ajute, chiar și de la distanță, de aici implicarea în creștere, în cauze civice sau la vot. Copiii cresc din ce în ce mai mult într-un mediu care valorizează moștenirea culturală de acasă. România este, deocamdată, datoare acestei forțe, care o susține discret și constant.
Sunt multe, foarte multe de făcut, pentru ca Diaspora să primească recunoașterea pe care o merită. Primul pas este să fie ascultată cu atenție.
Cred că este nevoie de un proiect serios de țară, care să integreze cultural românii din lumea largă. Altfel, peste o generație sau două, Romania va fi din ce în ce mai mică.
Pentru asociațiile românești din Italia, traducerea Poveștilor călătoare este o frumoasă carte de vizită. Urmează, în acest an, traducerea volumului II și alte călătorii literare, bineînțeles. Mulțumesc încă o dată echipei conduse de Cornelia Nicola și Alina Catrinoiu.
Drumul Poveștilor continuă să adune românii împreună, oriunde ar fi. „Acasă-dincolo este peste tot prin lume, dar toate drumurile memoriei sunt pavate cu praf de stele tricolor”. Statele Unite ale României.
„Chiar dacă am corpul departe de pământul străbun, inima îmi bate românește. Sufletul acelora care își iubesc țara necondiționat, care nu își abandonează cetățenia în favoarea alteia, cei din care se aude vocea noastră, a tuturor celor care gândim și simțim românește prin obiceiuri, prin activități, prin orice simplu gest de a fi ca acasă va rămâne în timp. Nimeni nu știe cum, dar va rămâne. Astăzi, mai mult ca oricând, România trăiește universal. Am dus cu noi poalele în brâu, tochitura, colindele, portul popular, spiritualitatea, talentul și omenia dincolo de orice graniță fizică. Și totuși, nu suntem împliniți. Ne agățăm de românitate ca de un stindard al interiorului, ca de o a doua inimă. În vacanțe, călătorim spre origini. În aeroport sau la vamă, spaniolii ne spun: Vaya con Dios. Și mergem cu Dumnezeu. Uneori, convinși fiind că ne-am învățat lecția de viață, ne întoarcem de tot, dar tot nu ne simțim acasă pe deplin. Nimeni nu știe de ce. Fără să se înțeleagă, e o stare care se simte. Doar atât. Dor.
În fiecare zi sper să mă pot întoarce definitiv. Să am motive să o fac. Probabil că sute de mii, dacă nu milioane de români, au același vis. Mi-ar plăcea să ne iubim cu toții țara fără limite și să o demonstrăm. Să nu mai fim slugi pe la alții, că nu merită nici ei, nici noi. Până atunci, însă, mă tot întreb: Unde ești tu, Românie?” (fragment din Vaya con Dios, de Ovidiu Cornilă)
„Niciodată nu am simțit că aș fi trădat România părăsind plaiurile natale. Îmi place libertatea de a călători. Pentru români, cuvântul acasă are o semnificație specială. În general este legat de locul natal, de imaginea idilică a căsuței bunicilor cu flori pe prispă, de copilărie, de acele cuvinte greu sau imposibil de tradus ca dor, vatră, pridvor, plai, e acea gură de rai din Miorița. Cred că fiecare își definește noțiunea de acasă. Pentru mine acasă a încetat să fie un loc, sau nu e doar un loc.
Am călătorit mult și vreau să mai călătoresc. Bunicii sau chiar părinții nu au avut șansa să vadă lumea, n-au călătorit prea mult nici măcar prin România și, într-un fel, simt că-i duc cu mine. Adânc, în suflet, e tot ce am moștenit de la strămoși. Trăim efemer între două lumi, între două limbi, între două doruri: dorul de a pleca și cel de a ne întoarce. Chiar dacă a durut desprinderea de țară, m-ar fi durut mai mult drumurile nestrăbătute și zborul neînceput. Dar eu sunt fericită, pentru că, atunci când călătoresc, îmi iau rădăcinile și zbor.” (fragment din Rădăcini și aripi, de Teodora Gabriela Soporan)
Se încarcă comentariile...
