De la 23 august 1939 şi până la 23 august 1944

Pe 23 august 1939, la Moscova, Germania nazistă şi Rusia sovietică semnau un pact de neagresiune ce prevedea printre altele şi dezmembrarea României. Pe principiul că între naţiuni nu există decât interese, ei şi-au văzut de ale lor, dar clasa noastră politică, ca şi acum, nu a avut grijă de interesele noastre.

Pe 1 decembrie 1918, într-o conjunctură istorică favorabilă şi prin efortul unei naţiuni, Ardealul, Basarabia şi Bucovina deveneau teritorii ale statului naţional român.

Rusia nu s-a împăcat niciodată cu pierderea Basarabiei, deşi acest proces a fost unul democratic, bazat pe principiul enunţat chiar de Lenin, al autodeterminării popoarelor din interiorul Imperiului Ţarist. Sigur că erau doar vorbe goale, de propagandă, care să ducă la slăbirea statului ţarist în vederea preluării acestuia.

În perioada interbelică Rusia nu a denunţat niciodată interesul său faţă de Basarabia. În acelaşi mod Ungaria şi-a manifestat pretenţia teritorială continuă asupra Ardealului.

În această perioadă, în loc să condolideze statul român, politicienii români s-au scăldat în mocircla specifică, făcând ca şi inevitabilă dezmembrarea teritorială. Până la urmă fiecare îşi urmăreşte interesul, noi purtăm vina poziţionării ca şi victime în anumite momente.

Între timp în Germania puterea este preluată de o organizaţie paramilitară, mişcarea nazistă, condusă de Hitler. În Rusia după moartea lui Lenin Stalin şi-a aservit toată puterea.

Pe 23 august 1939, la Moscova, în faţa lui Stalin se va semna un tratat de neagresiune între cele două puteri. În fapt era vorba de o împărţire a lumii. Nimic special în acest demers, această procedură este urmată şi astăzi de către marile state: cel mai puternic dictează. Pactul de ne-agresiune militară a fost semnat între Ribbentrop şi Molotov, miniştrii de externe din cele două state.

Partea mai puţin bună este că linia de demarcaţie fizică a celor două sfere de interes trecea exact prin România, mai exact de Prut. Rusia avea pretenţii asupra Basarabiei, în timp de Hitler viza restul ţării, mai exact câmpurile petroliere din Prahova.

Între timp totul la Bucureşti era roz, nimeni nu se pregătea de nimic, nu ştia nimic, nu avea nimic de făcut. Marii politicieni care făcuseră Unirea în 1918 nu mai existau pe scena politică.

Ce a urmat ştim cu toţii, Europa fiind aruncată într-un război cumplit. Pactul în fapt şi-a pierdut valabilitatea în scurt timp, cele două state intrând într-un război total. Efectele lui continuă însă şi astăzi prin existenţa a două state româneşti(este doar o expresie, în fapt statele actuale nu deservesc pe români).

În 1940, România pierde teritorii importante fără ca să se realizeze o minimă opoziţie militară: Basarabia cu Nordul Bucovinei la Rusia, jumătate de Ardeal la Ungaria, sudul Dobrogei la Bulgaria.

În 1941, sub conducerea lui Ion Antonescu, România pleacă în război contra Rusiei. Nu a existat absolut niciodată interesul de a acapara noi teritorii decât cele care erau locuite majoritar de români şi care ne aparţineau de drept.

Pe 23 august 1944, frontul de Est însă căzuse: Rusia avea drum liber până la Berlin. A urmat o decizie importantă: ieşirea din alianţa cu Germania, care oricum era una conjuncturală, şi se intră în cea cu Rusia, dar în condiţiile acesteia (adică fără nici o condiţie din partea României, căci oricum nu se afla în poziţia de a pune condiţii, situaţia fiind cea a unei capitulări totale). În cele din urmă s-a dovedit decizia ca fiind una corectă, raţionamentul principal după care Stalin s-a ghidat pentru a returna Ardealul către România fiind tocmai efortul făcut în cea de a doua parte a conflictului.

Pe 23 august 1944, mareşalul Ion Antonescu avea să fie arestat. El a fost dus la Moscova, iar ulterior a fost judecat în ţară de un tribunal popular ilegal. Condamnat la moarte, cum era previzibil, decizia a fost dusă la îndeplinire imediat.

Sigur că în fapt până în 1959 România s-a aflat sub ocupaţie militară sovietică, aşa cum era previzionat, dar puţin probabil ca soarta noastră să fie fost altfel având în vedere că jumătate din Europa s-a aflat în aceeaşi situaţie.