De ce nu poate fi Marcel Ciolacu viitorul premier
0Furia populaţiei care a dus la vot 3,5 milioane alegători pentru Georgescu şi Simion este îndreptată împotriva conducerii ţării din ultimii patru ani, adică împotriva lui „Nicu şi Marcel” şi a preşedintelui Iohannis, păstorul acestei guvernări. USR şi PNL au înţeles cauza acestei furii şi şi-au schimbat şefii instant, imediat după ce s-au anunţat rezultatele alegerilor locale, pentru USR, şi parlamentare pentru PNL.
Ciolacu a anunţat că se retrage şi el, dar l-au răzgândit colegii din conducerea PSD, care nu voiau să piardă accesul la banii publici.
Menţinerea lui Ciolacu la conducerea guvernului coaliţiei recent înfiinţate ar îndrepta furia populaţiei şi împotriva celorlalte partide din coaliţie. Iar de câştigat va câştiga opoziţia extremistă şi anti UE, condusă de George Simion.
Şi mai grav, viitoarele alegeri prezidenţiale vor fi marcate de această furie şi ură a populaţiei, şi este posibil ca George Simion să fie beneficiarul acestei situaţii la viitoarele alegeri. Îi va lua locul lui Călin Georgescu şi va pelua şi voturile acestuia din turul întâi al alegerilor anulate de CCR.
Ciolacu a dus ţara în prăpastia fiscal-bugetara în care ne aflăm
O spune Victor Ponta, consilierul lui Ciolacu, parlamentar din partea PSD. Iată cum explică Victor Ponta:
-Anul 2024 se încheie cu un deficit bugetar de aproximativ 25 de miliarde de euro (diferența dintre veniturile încasate și cheltuielile administrației publice din România). Este rezonabil să apreciem că acest deficit se va repeta în anul 2025.
- Cheltuielile sunt structurale (se repetă, fiind prevăzute în legislația în vigoare).
- Creșterea economică este foarte mică, sub rata inflației (există posibilitatea unei recesiuni tehnice în semestrul al doilea)
- Măsurile anunțate pentru combaterea evaziunii fiscale nu au avut niciun efect cuantificabil.
- La deficitul de 25 de miliarde de euro din 2024 se vor adăuga noi cheltuieli de aproximativ 15 miliarde de euro, generate de efectul unor legi deja adoptate, decizii definitive ale instanțelor și contracte deja semnate.
-Prin Legea Pensiilor (deja în vigoare), efectul bugetar suplimentar calculat pentru anul 2025 este de 6 miliarde de euro.
- Ratele scadente care trebuie refinanțate și dobânzile vor adăuga un minim de 3 miliarde de euro la deficit. Această proiecție este valabilă dacă situația actuală rămâne stabilă și România nu este retrogradată la nivelul junk — situație în care băncile private și fondurile de pensii nu mai pot cumpăra titluri de stat.
- Adunând datele prezentate mai sus, România are nevoie, în 2025, de o finanțare minimă de 55 de miliarde de euro. În condiții de stabilitate, aceasta poate fi obținută cu o dobândă anuală suplimentară și costuri de finanțare de aproximativ 4 miliarde de euro.
- Este rezonabil să apreciem că, în 2025, România își va crește datoria publică cu minim 25% — o situație fără precedent istoric! Este important de menționat că cel mai mare pachet financiar de sprijin din istoria României a fost accesat în 2010 de la FMI, Banca Mondială și Comisia Europeană, dar costurile politice și sociale au fost dramatice.
Nu avem motive să nu-l credem pe Ponta, cu experienţa de premier şi apropiat calculelor şi evaluărilor conducerii PSD.
Ciolacu este bâtă la economie, de asta şi-a luat şi meditator. Ce să facem, să sacrificăm iar poziţia economică a României, doar pentru a-i face pe plac? Partidele din coaliţie nu trebuie să accepte aşa ceva, situaţie care ne-ar afunda şi mai mult în prăpastia în care se află acum România şi care s-ar răsfrânge negativ asupra partidelor din coaliţie.
Este suficient să citeşti opiniile unor experţi pentru a înţelege că situaţia este chiar mai gravă decât o descrie Victor Ponta.
Scandalurile în care a fost parte Marcel Ciolacu
Scandalul Nordis. După minciuni repetate, Ciolacu a acceptat că a zburat la Nisa, însoţit de şefi ai PSD şi doamne din anturaj, cu avioane private plătite de compania falimentară Nordis. Dar susţine că şi-a plătit biletele, deşi nu furnizează niciun document pentru a demonstra acest lucru.
Nordis a falimentat după ce a escrocat mii de cetăţeni cu contracte false, cărora le-a lat banii şi nu le-a dat casele plătite. Iar soţia şefului Nordis era Laura Vicol, membră de vază a PSD şi şefa a Comisiei Juridice din parlament. Nicio legătură între aceste relaţii?
Vacanţe în Dubai. Ghinionul său a fost că fost văzut în avionul de Dubai împreună cu Laura Vicol şi soţul acesteia, şeful Nordis. Şi împreună cu şefi ai PSD şi doamne de companie. Iar spune că este o coincidenţă, dar nu furnizează dovezi.
Diploma de Bacalaureat. Zice că o are, dar nu vrea să o arate, n-am înţeles nici eu nici alţii din ce motive. Conducerea liceului absolvit spune că are diploma, atunci de ce nu o arată? A pierdut-o? Are note mici?
Şi asupra studiilor universitare pluteşte misterul, pentru că Universitatea Ecologică pe care zice că a absolvit-o nu era acreditată, iar examenul de licenţă l-a susţinut la 8 ani de la terminarea facultăţii.
Familia lui Marcel Ciolacu a devenit milionară în euro de când PSD a revenit la guvernare, în 2021. Mihai Cristian Ciolacu, nepotul premierului, și-a deschis două firme ( Solar Energy Production SRL și Development Power Solar Energy SRL) în aprilie 2022 pentru producția de energie electrică.
Rămâne un mister cum a fost posibil ca firmele lui Mihai Ciolacu, nepotul premierului, să obțină autorizațiile de la Transelectrica deși nu aveau cifră de afaceri și nicio experiență în domeniu, să obțină inclusiv fonduri europene.
Sunt multe alte scandaluri care vor fi aduse în faţa opiniei publice la momentul potrivit.
În concluzie, ar fi o greşeală impardonabilă ca partidele din coaliţiei să-l accepta pe Ciolacu premier al viitorului guvern, pentru că scheleții din dulapurile acestuia se vor prăbuşi şi în capetele conducătorilor partidelor din coaliţiei.