Ultimele știri ⏱️România alege România la EURO 2024 Război în Ucraina Război în Israel Istoria zilei

De ce nu mai avem nevoie de Legea Lustraţiei

0

Publicat: 29.02.2012 15:19

Ultima actualizare: 10.08.2022 11:53

În martie 1990, acum 22 de ani, timişorenii au cerut societăţii româneşti şi clasei politice care se forma în zorii libertăţii noastre, să respecte câteva principii fundamentale pentru a putea construi un viitor ferit de relele comunismului.

În prima parte a lunii martie 1990, cei care protestau în Piaţa Operei din Timişoara au formulat Proclamaţia de la Timişoara. Timişoareanul George Şerban, care a devenit apoi deputat PNŢCD, a redactat Proclamaţia şi a cuprins în ea, două puncte foarte importante.

Punctul 7 spune că "Timişoara a pornit Revoluţia împotriva întregului regim comunist şi a întregii sale nomenclaturi şi nicidecum pentru a servi ca prilej de ascensiune politică a unui grup de dizidenţi anticeauşişti din interiorul PCR. Prezenta acestora în fruntea ţării face moartea eroilor din Timişoara zadarnică".

Punctul 8, cel mai cunoscut, spune: "Ca o consecinţă a punctului anterior, propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate (...) Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special, care să interzică foştilor activişti comunişti, candidatura la funcţia de preşedinte al ţării. Preşedintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de comunism".

Din păcate, după 12 martie 1990, când Proclamaţia de la Timişoara a fost adoptată, s-a întâmplat exact ceea ce nu trebuia să să se întâmple.

România fusese preluată de fostul activist PCR Ion Iliescu, personaj care şi-a început astfel primul discurs la TV, în timpul Revoluţiei, când s-a referit la cuplul Ceauşescu: „Nu au avut nimic de-a face cu socialismul științific, au întinat nobilele idealuri ale comunismului!". Declaraţia a fost făcută în 22 decembrie 1989, când Iliescu a început să cucerească puterea, urcându-se pe cadavrele erolilor de la Timişoara şi ale celor care au murit după căderea lui Ceauşescu.

O altă declaraţie, mai puţin cunoscută, făcută de Iliescu tot în timpul Revoluţiei din 1989, este grăitoare în acest context: „Să sunăm la Moscova, să spunem cine suntem şi ce vrem".

În 1990, când Timişoara credea că viitorul României poate fi construit fără activişti şi securişti, Ion Iliescu îi spunea lui Corneliu Coposu: „Doomnu' Copoiu, doooomnuu' Copoiu, nu mai îmi da dom'le cu sula-n coaste!". În acelaşi an, în care România putea să construiască fundaţia unei ţări normale, ruptă definitiv de trecutul comunist, fostul activist PCR Ion Iliescu a mai spus o frază celebră: „Vă mulțumesc pentru ce ați demonstrat și în aceste zile, că sunteți o forță puternică, cu o înaltă disciplină civică și muncitorească, oameni de nadejde și la bine, dar mai ales la greu". (București, iunie 1990, discurs ținut minerilor).

Declaraţiile lui Ion Iliescu adună în ele toate evenimentele nefericite din copilăria democraţiei româneşti. Evenimente care au avut ca sursă principală credinţa unui fost activist comunist în „nobilele idealuri ale comunismului" şi în socialismul cu faţă umană.

Ion Iliescu este figura cea mai proeminentă vizată de Punctul 8. În umbra lui Iliescu, instituţiile fundamentale ale democraţiei româneşti, partidele şi statul, au fost invadate de mii de alte personaje pe care le viza Proclamaţia de la Timişoara.

Răul pe care trebuia să-l evite aplicarea Punctului 8, prin Legea Lustraţiei, şi-a produs pe deplin efectele: trăim într-o ţară cu un stat corupt, cu partide compromise, cu o economie fragilă şi aproape cu aceeaşi infrastructură din 1990. Educaţia se face mai prost şi accesul la servicii medicale devine un lux.

Cei care au contribuit la formularea Proclamaţiei de la Timişoara au produs un document vizionar şi salvator pentru România, poate fără să perceapă dimensiunea reală a răului pe care încercau să-l evite.

Au trecut 22 de ani şi nimic nu se mai poate schimba.

Activiştii şi securiştii au încălecat puterea şi au transformat România în ceea ce este acum. Timpul pentru care timişorenii au cerut îndepărtarea activiştilor şi securiştilor din zona decizională a trecut de două ori. Acum, Legea Lustraţiei este un document inutil scopului pentru care a fost formulată Proclamaţia de la Timişoara.

Mai are utilitate doar în propaganda unor partide care îşi arogă meritul de a fi produs o ruptură de fostul regim comunist. O ruptură care nu s-a produs niciodată.

În toţi aceşti 22 de ani Societatea Timişoara a luptat cu consecvenţă pentru Legea Lustraţiei. Doru Botoiu, unul dintre membrii marcanţi ai Societăţii Timişoara a declarat pentru reporterii Adevărul din Timişoara: "Forma pe care o are acum, cu atâtea şi atâtea cedări, este departe de ce a gândit George Şerban. Rămâne doar un simbol, un mesaj că vrem să ne despărţim de comunism".

O dorinţă pe care România nu a avut puterea să o materializeze.