Daniel Ernestina – Prizonier în propria-mi tristeţe

Volumul lui Daniel Ernestina ne invită la emoţie şi trăire, reuşind să ne surprindă prin nuanţele imaginarului suprarealist, şi să-l parcurgem nu cu gândul cititorului de carte fără să cuprindem în propria noastră imaginaţie rodul intuitiv al creaţiei scrisului ci să găsim cuvintele-cheie ale autorului care să ne conducă la adevăratul mesaj al poveştii, oricare ar fi istorisirea.

Cartea autorului, Daniel Ernestina cuprinde trei nuvele diferite care se remarcă prin bogaţia imaginarului sau „nuclee imaginative” şi care sunt legate între ele de o nuanţată tristeţe care nu îl copleşeşte pe cititor, dimpotrivă îl eliberează. Prima nuvelă pare a fi o poveste suprarealistă, a doua o nuvelă romantică iar a treia, aşa cum afirmă Lucian Gruia, „de un umor negru, grotesc, iar momentul, filosofic”.

În nuvela care dă şi titlul lucrării scriitorului, Ernestina, Prizonier în proria-mi tristeţe, ne întâlnim cu un Visător atotputernic care a suferit enorm după Daniela în Valea Întunecată. Potrivit cuvântului înainte, semnat de Lucian Gruia, „existenţa unei Văi Întunecate în imaginaţia Daniel Ernestina ne duce cu gândul la Valea Plângerii din basmul lui Petre Ispirescu, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Numai că, dacă în Valea Plângerii te copleşeşte dorul de casă,  În Valea Întunecată te înăbuşă Tristeţea”. Şi, totuşi, autorul, după ce trece cititorul prin toate stările tristeţii, de furie, de răzbunare, invidie şi frustrare, se eliberează împreună cu cititorul într-un scenariu de final suprarealist. 

Atunci când vântul a mângâiat întâia oară marea, deşi, este titlul celei de-a doua nuvele, reflectă cel dintâi gest tandru sau începutul poveştii romantice dintre un profesor şi o studentă. Firul prozei este captivant şi cu multe suspansuri ce poate ţine pe cel care citeşte în mirajul întâmplărilor din Grădina cu Amintiri. Nuvela deşi, pare că ne adânceşte în tristeţe, trecându-ne prin Valea Întunecată ne eliberează o dată cu finalul poveştii de dragoste.

Următoarea nuvelă Nobile idealuri invită cititorul la un umor negru, comic, pe alocuri, chiar grotesc. Personajul principal al poveştii, Ionescu-Popescu-Georgescu-Dumitrescu-Ion-Vasile-Ilie-Stan este muzician şi doreşte să participe şi să câştige, cu un imn închinat dragostei, trofeul festivalului din Sarcopteni, o localitate de munte. Ajuns în localitate eroul prozei se confruntă mai multe situaţii ca urmare a intrării sale în specificul local care nu are legătură cu normalitatea ci cu viciile şi Valea Întunecată a locului. Ajunge, chiar, să fie suspectat că ar avea un act fals, ajungându-se, în final, la arest preventiv pentru 30 de zile.  Este consolat, aşa cum subliniază în prefaţă, Lucian Gruia, „de notabilităţi că poate participa la festivalul muzical, anul viitor, cu un alt imn dedicat: libertăţii, dreptăţii sau adevărului – pentru că Idealuri nobile sunt destule”.

Finalul volumului, autorului, se încheie cu un moment filosofic, Distinsul domn de la Finanţe, al cărui subiect este tot dragostea iar cititorii vor parcurge alături de personaj Absurdul Vieţii.

Cartea scriitorului, Daniel Ernestina ne prinde în imaginarul vieţii, nuvelele părând filme de ficţiune cu secvenţe care fac stop-cadru în imaginaţia cititorilor. Recomand cartea tuturor iubitorilor interesaţi să descopere fantasticul şi teatralitatea vieţii.