Dana Borşan, Michael Roll şi Horia Andreescu aduc însemnele clasicismului

La distanţă de numai o singură zi, în mijlocul lunii mai, publicul bucureştean a avut parte de câteva evenimente pianistice ce situau capitala noastră la nivelul marilor centre culturale europene.

Am în vedere realizarea celui de al 22-lea Concert în mi bemol major de Wolfgang Amadeus Mozart, una dintre marile lucrări concertante ale ultimei perioade de creaţie a compozitorului. Momentul a fost împlinit cu participarea solistică a pianistuluii Michael Roll, un obişnuit al sălilor noastre de concert, şi în compania orchestrei Filarmonicii bucureştene conduse de dirijorul Horia Andreescu. Nu este momentul de a aduce în discuţie marea capodoperă mozartiană ci de a observa felul în care anume valori, problematica acestora, pot captiva publicul actual.

Nu sunt mulţi cei care se apropie de Mozart cu deplin temei şi în afara aspectului superficial ludic. Sunt destui cei care au sentimentul relaţiei cu Mozart. Mulţi îl caută. Puţini găsesc câte ceva din universul mozartian.

Dirijorul Horia Andreescu

Michael Roll descoperă în acest Concert, în partea secundă a lucrării, spre exemplu, latura oniric înseninată depozitară a tezaurului sufletesc ce rămâne după consumarea marilor drame care bântuie umanitatea. Nu dinamica evoluţiilor dramatice ci rezultatul acestora observat în plan individual, reprezintă aspectul de special interes urmărit de acest artist; rămâne zona unei acalmii profunde la definirea căreia concură limpiditatea timbrală a sunetului, echilibrul perfect al frazării, cursivitatea de o uimitoare fluenţă a adresării, pulsaţia vitală a temei Rondo-ului final. Rezultatul turmentărilor celor mari este marea linişte; deloc impersonală. Permanent întremătoare.

Andreescu este artistul care ştie a se plia sensibilităţii solistului împlinind marea capodoperă, conferindu-i respiraţia echilibrată dar vie peste care se aşază profilul evoluţiei solistice. Vitalitatea interioară trepidantă, este cea care nu l-a părăsit pe Mozart niciodată; şi nici virtuozitatea spectaculoasă dar atât de muzicală a evoluţiei suflătorilor solişti în raport cu pianul! …a soliştilor suflători ai Filarmonicii în raport cu Michael Roll (în FOTO dreapta)

Admirabil conceput, întregul program al concertului Filarmonicii din acea seară, a echilibrat elementele pe care le aduce Clasicismul muzical vienez în ce priveşte spiritul ludic înalt, atât de bine stăpânit, al geniului de la Salzburg, cu măreţia construcţiilor simfonismului beethovenian cu referire la Simfonia a 3-a, Eroica, în mi bemool major. Este, probabil, cea mai clasică dintre simfoniile perioadei medii de creaţie, cea care va susţine avântul romantic al ideilor legate de marile evenimente sociale ale timpului, de marile personalităţi ale începutului de secol. Moartea eroului nu aduce regrete ci renunţarea la speranţele momentului; este celebrul Marcia funebre pe care Andreescu îl susţine cu o teribilă forţă interioară, acea capacitate de a pătrunde, de a echilibra spaţiile spiritului cele care întreţin viaţa interioară a capodoperei. Am în vedere construcţia coerentă a ansamblului, pe de-o parte, şi, pe de alta, vitalizarea uimitoare a acestui organism pe care îl reprezintă întreaga lucrare. In mod firesc, la Andreescu expresia romantică nu conturbă structurile lucrării ci le vitalizează regăsind importanţa comunicării violonistice pe care partida viorilor prime ale Filarmonicii o deţine de o manieră remarcabilă.

Pianista Dana Borsan

In Studioul de Concerte Radio, în compania ansamblului simfonic ONR, a dirijorului francez Sebastienn Rouland, pianista Dana Borşan a oferit recent una dintre cele mai captivante versiuni ale Imperialul- ui beethovenian, versiuni audiate la noi în anii din urmă. Interesul special îl reprezintă balansul zonelor de ordin spiritual, echilibrul valorilor de natură telurică, pe de-o parte, valori cărora artista le conferă o consistenţă covârşitoare - prima parte a Concertului, şi, pe de alta, expresia sublimă a fiorului liric, cel care supravieţuieşte pe deasupra tumultului marilor confruntări. Nu poţi să nu observi, consistenţa tonului pianistic, maleabilitatea timbrală a sunetului, fermitatea, claritatea adresării, grandoarea construcţiei ansamblului, reprezintă date fundamentale ale pianisticii pe care o dezvoltă Dana Borşan, o personalitate ce dispune de o impresionantă forţă interioană a expresiei.

Materialul a apărut anterior în revista România Literară