Cum va suna viitorul?

0
0

Nimeni nu ştie precis. Poate scriitorii vizionari (Asimov şi Clarke au întrezărit ceva), poate guvernele secrete, poate extratereştrii. Tocmai experienţa noastră istorică spune că evoluţia poate fi întârziată şi o mie de ani, dar nu oprită. Că existenţa umană are nişte date imuabile de la începuturi până acum.

O să ne iubim, o să ne războim, ne vom ajuta şi ne vom chinui în continuare. Şi pace, şi război, şi foamete, şi huzur. Ideologii şi dictatorii vor veni în valuri să salveze lumea, preţul fiind, cine se mai îndoieşte?, viaţa duşmanului. Dar, dincolo de asta, umanitatea va merge, târâş, grăpiş, înainte. Unii, mai repede, alţii, mai încet. Şi, aşa cum vedem azi graiuri (şi specii) care dispar, vom vedea mâine populaţii care dispar. Fiţi fără grijă: nu le va plânge nimeni de milă, pentru că toţi, fără excepţie, vor fi preocupaţi să supravieţuiască într-o lume foarte aglomerată.

E o întrecere pe naţiuni. Fiecare îşi măsoară plapuma, să se lămurească cât îşi întinde picioarele. Există naţiuni care trăiesc clipe de groază, fie în război, fie într-o foamete apocaliptică. Niciuna dintre ele nu pare a fi pregătită pentru ziua de mâine, pentru că nu a avut şi un plan B. La coada Europei, România nu poate emite pretenţii, dar ar fi o prostie nici măcar să nu le enunţe. Ce avem, pe moment? O producţie de bunuri şi energie destul de echilibrate, dar insuficiente să întreacă exportul, un progres al zonei industriale cu înaltă tehnologie (dar bazată pe o mână de lucru ieftină). Pe partea socială, România nu are niciun mâine. Are învăţământul cu cele mai slabe rezultate, adică cea mai mare rezervă de mână de lucru necalificată, care nu va emite niciodată pretenţii. Are cea mai rudimentară infrastructură (care îndepărtează tehnologia de vârf şi comerţul). Are cele mai grave deficienţe în materie de sănătate, un deficit de 13.000 de cadre medicale. Aşadar, echilibrul e fragil şi nu dă speranţe, tocmai pentru că o economie sănătoasă se bazează doar pe oameni care se adaptează condiţiilor şi înţeleg raţional unde sunt. Colac peste pupăză, avem un exod al creierelor vizibil de pe Lună. Sărăcia nu a făcut niciodată casă bună cu economia.

Din punctul meu de vedere, singurul drum pe care guvernele şi politicienii se pot mişca fără să-şi dea la gioale e într-un moratoriu al învăţământul.

Avem, ca naţiune, nevoie de oameni foarte bine pregătiţi, cu o cunoaştere reală şi adecvată a realităţii, cu capacitatea deja formată, din şcoală, de a profesa în cel puţin două discipline. Deşi serveşte societăţii, educaţia foloseşte în primul rând individului. Modelul actual, mecanic şi înghesuit nu mai poate fi cârpit. El trebuie schimbat din rădăcini. De la grădiniţă. Din clasa zero. De la modul de redactare a manualelor, la predare. Scopul învăţământului să fie elevul. Sistemul are a căuta în tărtăcuţele copiilor orice abilitate, orice talent, orice îndemânare şi să o pună în valoare. Sistemul e obligat să asigure condiţii optime (asta nu înseamnă „comunism“, ci inteligenţă) şi să ocrotească, cu speranţa că maturul ieşit în lume îi va întoarce însutit investiţia. Aşa e normal să se întâmple. Din păcate, învăţământul românesc e cel mai necruţător fabricant de loseri şi manelişti. Cine va investi real în şcoală, cel care îşi va asuma riscul poate visa să rămână în istoria cestei ţări amărâte. Hai s-o luăm de la zero, destul c-am pierdut 26 de ani!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite