Cum se umileşte o ţară

Preşedintele Băsescu nu se poate extrage, acuzându-i pe ceilalţi.

În vremea fanarioţilor, un capugiu însoţit de o mână de soldaţi era îndeajuns pentru a schimba domnia în Ţările Române. Timpurile în care sultanul trimitea oştiri întregi, conduse de generali destoinici, pentru a-i pedepsi pe vasalii de la nord de Dunăre -  şi asta nu le reuşea întotdeauna! - trecuseră demult. Era dovada decăderii în care ajunseseră Moldova şi Ţara Românească, în secolul al XVIII-lea şi începutul celui de-al XIX-lea.

În zilele noastre, o ţară pe care este lipită straşnic eticheta corupţiei are parte de umilinţe asemănătoare. Iată-l pe şeful statului, de pildă, dând raportul unui comisar european, adică unui membru al Executivului - dacă ar fi să echivalăm Comisia cu un Guvern al Uniunii Europene. Aceasta arată la ce grad scăzut de credibilitate şi respectabilitate a ajuns azi România.

S-a întâmplat în preajma ultimului Consiliu European de la Bruxelles, când preşedintele Băsescu a trebuit să dea explicaţii comisarului european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmström, în legătură cu blocarea de către Parlamentul României a cererii procurorilor privind percheziţia informatică la adresa fostului ministru PDL Monica Ridzi. Nu se ştie cât de convingător a putut fi preşedintele, dar cine punea întrebările, e clar. Şi cum un necaz nu vine niciodată singur, iată că după cazul Ridzi vine cazul Păsat. Se înţelege acum mai bine supărarea preşedintelui: la orizont i se profila o nouă umilinţă.

De ce aceste cazuri sunt mai grave decât altele? Pentru că, până acum, poziţia preşedintelui era oarecum comodă: Guvernul şi PDL vor să facă reforme şi să lupte la baionetă împotriva corupţiei, dar sunt blocate de reacţiune. De Opoziţia din Parlament, ca în cazul lui Adrian Năstase, de CSM, de doctori, de forţele obscure. Dar iată că de data aceasta, când oameni de-ai săi sunt supuşi acuzaţiilor, partidul de guvernământ se comportă în Parlament la fel ca forţele răului pe care le acuza. Şi nu o dată, ci de două ori!

România va primi un raport prost pe Justiţie. Cel mai prost de până acum, se spune la Bruxelles. Şi asta în plină campanie de arestări în vămi. Deocamdată, percepţia partenerilor europeni este că temerile lor privind corupţia generalizată din România, ca un cancer în metastază, sunt confirmate. E nevoie de timp şi de consecvenţă pentru ca România să convingă şi să nu mai fie umilită, e nevoie ca ancheta începută atât de spectaculos să meargă până la capăt, cu orice
risc politic.

Şi mai e nevoie ca oamenii politici să-şi asume răspunderea pentru nivelul atât de scăzut de credibilitate la care a ajuns România. Iar de aici, preşedintele Băsescu nu se poate extrage, acuzându-i pe toţi ceilalţi, aşa cum tot încearcă în ultimul timp. E ca şi cum ar vrea să fugă de la locul faptei.