Cu orice preţ, cu orice mijloace, puneţi o piedică Laurei Codruţa Kovesi
0Cu peste un an şi jumătate în urmă, le spuneam colegilor din redacţia de la Bucureşti că auzisem, din surse de nivel diferit, dar uimitor de concordante, că numele celei care pe atunci era şefa DNA figura deja pe lista generală de câteva zeci de persoane luate în considerare la Bruxelles pentru postul de Procuror General European, adică şef al noii instituţii create pentru a anchetarea cazurilor de fraudă cu fonduri comunitare.
Mi s-a spus atunci că România venea cu un avantaj cu totul deosebit tocmai datorită faptului că, în opinia celor de la Bruxelles şi a multor dintre şefii de instituţii similare din Europa, DNA lucrase la un nivel de performanţă considerat într-atât de interesant încât figurase ca punct de referinţă în diverse raportări europene. În plus, dacă vă amintiţi, constituia aproape singura menţiune constant favorabilă în rapoartele MCV şi în analizele sectoriale pe domeniul justiţiei realizate de grupurile de experţi la nivelul Comisiei, Parlamentului şi Consiliului UE.
Am urmărit cu deosebit interes evoluţia procesului de selecţie şi acum cunoaşteţi şi dumneavoastră rezultatul: numele Laurei Codruţa Kovesi este pe lista celor trei candidaţi din care se va alege noul înalt demnitar european. Este foarte posibil să şi iasă învingătoare, îmi explica o sursă foarte apropiată de sferele înalte unde se va lua decizia finală pentru care, în final, se va solicita şi opinia preşedintelui Iohannis, în calitatea sa de şef al CSAT, corupţia fiind încadrată la nivelul ameninţărilor de securitate naţională, lovind şi în interesele cetăţeanului european. Argumentul politic invocat de sursele mele, incluzând aici şi români aflaţi la Bruxelles în funcţii de decizie în domeniu, este că astfel s-ar da un semnal extrem de important şi cu o semnificaţie imposibil de ignorat: viitorul procuror general european ar proveni dintr-o ţară în care fenomenul corupţiei este unul endemic, constatat şi acuzat ca atare de toate instituţiile europene şi nu numai. Iată însă că, tocmai acolo, există instituţii model în lupta anticorupţie care se bat pentru interesul superior european şi nu au cedat presiunilor interne uriaşe din partea diferitelor cercuri de interese. Posibil, ba chiar foarte posibil, să fie favorizat acest gen de raţionament tocmai pentru că ar putea să aibă forţă de exemplu pentru ce se doreşte a fi viitoarea acţiune în domeniu, puterea procurorului general european fiind absolut excepţională şi nu numai în domeniul strict al fraudelor cu fonduri comunitare, ci şi în anchetarea marilor cazuri vizând finanţarea organizaţiilor teroriste.
Nu cred însă că europenii luaseră în calcul, oricât de mare le-ar fi experienţa în jocuri de nivel înalt, apariţia variabilei româneşti a jocului destructiv, la gioale, împotriva propriului interes naţional. Nu anticipau că, brusc, din România se vor tura la maximum toate motoarele unui atac total şi disperat, cu toate armele din dotare, folosind toate liniile de lobby în singurul scop de a pune o piedică finală doamnei Kovesi. Nu există nici o acuzaţie prea proastă, prea josnică sau prea prostească şi incredibilă pentru a fi pusă în arsenalul care trebuie să fie epuizat până în ziua audierii în Comisia LIBE din Parlamentul European.
Ne punem în situaţia de a fi priviţi ca o naţie excentrică, imprevizibilă şi fără puterea de a prezenta vreun personaj pe care să-l poată susţine, lăuda şi promova fără ca, imediat, din interior, să apară o contestatare devastatoare.
Dar problema mea nu constă nicidecum în apărarea sau condamnarea doamnei Kovesi.
Mi se pare însă tragic că ceea ce se petrece acum dovedeşte că guvernanţii noştri, europarlamentarii pe care-i controlează şi care sunt gata să facă absolut orice pentru a le fi aprobată de Partid o nouă perioadă de stat la Bruxelles pe minimum 7000 euro pe lună neimpozabili, nu au învăţat că sportul denigrării naţionale produce efectele cele mai dezastruoase la Bruxelles şi aduce dividendele naţionale cele mai amare pe termen scurt, mediu, lung şi foarte lung, asimilate deja în cazul României cu o expresie a mentalităţii naţionale. Din nou, ne punem în situaţia de a fi priviţi ca o naţie excentrică, imprevizibilă şi fără puterea de a prezenta vreun personaj pe care să-l poată susţine, lăuda şi promova fără ca, imediat, din interior, să apară o contestatare devastatoare. Ai fi tentant să spunem că am putea să ne promovăm doar morţii, de preferinţă pe cei de care ne despart cât mai multe veacuri şi a căror amintire se bazează pe cât mai multă legendă şi cât mai puţine mărturii documentare. Dar nici asta nu putem face în totalitate, pendulând între isteria dulce şi nevinovată a curentului supremaţiei daco-getice, eroismul însoţit de trompetele fanfarei militare tip Cântarea României sau nihilismul absolut.
Să ne ferească Domnul Dumnezeu să trebuiască însă, ca naţiune, să fim în ingrata poziţie de a susţine promovarea unuia de-al nostru, căci va fi socotită automat ca blasfemie la adresa tuturor celorlalţi, fie că a fost vorba despre lista de propuneri pentru Premiile Nobel, fie despre posturile reprezentative de ambasadori, fie, mai nou, despre posturile foarte importante în instituţiile europene. Este degradant spectacolul de acum privind-o pe doamna Kovesi? Păi staţi să vedeţi ce urmează, adică bătălia sângeroasă pentru nominalizarea viitorului candidat român pentru postul de comisar european. Nu o vedeţi încă, deocamdată se poartă în umbră, dar ea a început deja şi este urâtă tare de tot, teama mea fiind că urmează neapărat un show incomparabil mai dur ca episodul de acum.
Oricum ar fi, suntem gata să oferim tuturor un nou episod dintr-o saga ce pare nesfârşită. Şi ne place.
Revenind la „episodul european Kovesi“, trebuie spus că nu suntem singura ţară care trăieşte experienţa unui partid aflat la guvernare care se opune ca un conaţional să fie ales în structurile UE: vă reamintesc exemplul Poloniei, ţara după care ne orientăm în învăţarea practicilor politice, unde partidul Lege şi Ordine s-a opus violent (şi degeaba) candidaturii domnului Donald Tusk pentru funcţia de Preşedinte al Consiliului European. Facem şi noi la fel, posibil cu acelaşi rezultat, ştiind mizele jocului şi dorinţa reală de a deschide nominalizările pentru posturile strategice şi candidaţilor din centrul şi estul Europei. În mod ciudat, se spune acum la Bruxelles, România acţionează paradoxal, încercând să organizeze un lobby împotriva nominalizării lui Kovesi, dar plângându-se mai pe unde apucă de faptul că reprezentanţii forţei politice aflate la guvernare nu sunt primiţi sau invitaţi decât în limita minimală a practicilor diplomatice. Nu vrem oare să rupem tradiţia asta nenorocită care ne înfundă pe an ce trece în zona aceea gri de care aţi fost conştienţi, din nefericire, urmărind dezbaterile despre România din Parlamentul European la care asistau dezolant de puţini colegi europeni, lăsându-i pe ai noştri să se calce în picioare şi să se înjure „ca la mama dânşilor acasă“?
Previzibil, asta se va întâmpla şi acum la audierea doamnei Kovesi în Comisia LIBE din Parlamentul European unde se vor auzi cunoscutele voci ale doamnelor Monica Macovei, Maria Grapini sau Traian Ungureanu, Maria Gabriela Zoană, Emilian Pavel, Csaba Sogor, angajaţi din nou în acelaşi tip de luptă care se va mai repeta şi cu ocazia discuţiilor în plen. Vă daţi teama ce se va spune şi care va fi dimensiunea scandalului ce va fi provocat. Numai că, de data asta, mare atenţie, nu mai e vorba despre România, tema este una vitală pentru absolut toţi ceilalţi şi de aceea dimensiunile consecinţelor viitoare vor fi atât de importante. Mai ales că, în calitatea noastră de deţinător al Preşedinţiei rotative a Consiliului UE, în principiu, prin vocea domnului Tudorel Toader, ar trebui să apărăm decizia finală ca fiind cea mai potrivită şi fiind convenabilă intereselor europene. Ori tocmai domnia sa s-a antepronunţat, transformând ecuaţia într-o dilemă care ridică ceva semne de întrebare responsabililor europeni.
Oricum ar fi, suntem gata să oferim tuturor un nou episod dintr-o saga ce pare nesfârşită. Şi ne place.