Cu burta pe carte

Dezamăgire a familiei până spre sfârșitul adolescenței, Winston Churchill și-a exasperat părinții cu notele proaste de la școală, povestește istoricul Jacques de Launay într-o carte dedicată „marilor contemporani”, figuri care au marcat lumea de la sfârșitul secolului al 18-lea și până la jumătatea secolului al 20-lea.

FOTO Shutterstock

„Constatând că nu este suficient de inteligent pentru a intra în barou, (tatăl – n.n.) se hotărâște să-l orienteze spre cariera militară”, scrie de Launay, menționând că tânărul Winston pică de două ori examenul de admitere la Școala militară din Sandhurst. Admis în cele din urmă, Churchill își recunoaște abia în jurul vârstei de 20 de ani „înapoierea” intelectuală – „nu este deloc plăcut să simți că ești depășit de toată lumea” – motiv pentru care se apucă să-și dezvolte cultura ca autodidact, citind asiduu, atât scrieri literare, cât și lucrări istorice, și ajungând în cele din urmă el însuși un scriitor prolific, recompensat cu Nobelul pentru Literatură!

Pe Churchill, așadar, lectura l-a salvat de la un destin ratat. Este una din puterile ascunse ale cărților, alături de dezvoltarea imaginației, a vocabularului și a gândirii critice, independente. Din păcate, în România, codașa Europei la citit și campioană la analfabetism funcțional, aceste puteri le sunt cunoscute prea puținor oameni. 35% dintre concetățenii noștri n-au deschis în viața lor o carte, iar dintre cei care au mai luat câte un volum în mână, majoritatea nu i-au dedicat mai mult de 5 minute zilnic!

În van s-au inițiat demersuri generoase – Anul cărții, campania Citește românește, Ziua națională a lecturii, Ziua națională a iubitorilor de carte, Ziua națională a cumpărării de carte ș.a. – apetitul pentru citit al celor mai mulți români se limitează deocamdată la câteva rânduri pe rețelele sociale și la subtitrarea filmelor. Dar asta nu e neapărat ceva specific spațiului autohton. „Nu am încredere mai deloc în programele oficiale de stimulare a lecturii”, scria Alberto Manguel, la numirea sa în fruntea Bibliotecii Naționale a Argentinei, explicând că festivismele și hei-rup-urile cu cărți distribuite gratis pe stradă nu funcționează, din păcate. Ceea ce poate atrage pe cineva spre carte este doar exemplul unui cititor pasionat, o persoană învestită cu încredere, fie el un prieten, un părinte, un profesor etc, care poate stârni dacă nu o imitație imediată, măcar curiozitatea. Iar educarea publicului întru lectură pretinde multă răbdare, încercări și eșecuri, și e un efort pe termen lung.

În întâmpinarea celor care și-ar dori totuși să citească, dar nu-și permit cumpărarea de cărți, ca și a celor care, inspirați de cine știe ce postare inteligentă, ar vrea să-i cunoască originea, izvorul tipărit, mai mulți parlamentari au depus un proiect de lege de sprijinire a bibliotecilor aflate pe cale de dispariție la noi. Ca dovadă că, potrivit Institutului Național de Statistică, astăzi, mai avem doar 8458 de biblioteci naționale, universitare, specializate, școlare, publice sau private, față de 16.665 în 1990. Iar numărul celor care le trec pragul s-a prăbușit și el dramatic: de la 6 la 2 milioane.

Propunerea menționată, trecută recent prin analiza comisiilor de specialitate din Senat, prevede posibilitatea direcţionării a 3,5% din impozitul pe venit către bibliotecile de drept public cu personalitate juridică de către contribuabilii persoane fizice și includerea lor în registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale. Bunele intenții n-au convins însă nici Guvernul, nici societatea civilă reprezentată în Consiliul Economic și Social (CES). Din ambele părți au fost formulate respingeri, argumentul principal fiind că acea cotă de 3,5% din impozitul pe venit a fost special gândită pentru entitățile nonprofit, pentru culte și pentru burse private. Or, bibliotecile sunt majoritar instituții care primesc finanțare de la buget. Cât anume e o altă discuție. Iar dincolo de un ipotetic paralelism de nedorit, „măsurile propuse pot conduce la și mai marea deresponsabilizare a statului de la obligația susținerii instituțiilor culturale publice”, avertizează CES.

Totuși, dacă a criticat proiectul parlamentarilor inclusiv pentru că poate avea impact negativ asupra bugetului de stat, Guvernul a venit zilele trecute cu propria variantă de susținere a lecturii. La întâlnirea cu editorii şi bibliotecarii, s-a propus derularea Programului „O carte pe an pentru fiecare elev” și s-a promis alocarea unui buget dedicat pentru achiziţia de carte de autori români şi a cărţilor în limba română de către bibliotecile publice, pentru a le pune la dispoziţia cititorilor. Măsuri care în teorie sună încurajator, însă – după cum știm – eficiența lor poate sta sub semnul întrebării. Dar în principiu, toți decidenții, fie ei guvernamentali, parlamentari ori din zona privată, cad de acord că trebuie făcut ceva pentru a atrage cât mai mulți români în mrejele lecturii. Rămâne de văzut câți concetățeni se vor lăsa convinși de noile demersuri să se pună (oarecum) cu burta pe carte.