Cronica prostiei: România vs. Ungaria
0
Paris, 6 februarie 2013. Un nou episod al războiului franco-german. Câmpul de bătălie? Un teren de fotbal. Soldaţii? Jucătorii echipelor naţionale. Armele? O minge umflată cu aer.
Rezultatul? Germania învinge Franţa cu 2 la 1. Morţi şi răniţi? Zero. După meci, liderii politici ai celor două ţări, care de-al lungul istoriei şi-au provocat reciproc milioane victime şi tragedii, îşi dau mâna şi se îmbrăţişează călduros.
În contextul meciului de fotbal, cancelarul Angela Merkel şi preşedintele François Hollande discută, într-un salon oficial al Stadionului “Stade de France”, despre bugetul Uniunii Europene.
Budapesta, 5 februarie 2013. Un nou episod al războiului româno-maghiar. Din păcate, meciul România – Ungaria nu se desfăşoară în aceeaşi atmosferă precum cea de la Paris. Nici la fotbal şi nici la politică. Cronica acestei nebunii se poate scrie şi complicat, şi simplu. Din lipsă de spaţiu, voi scrie varianta simplă.
Tot răul pleacă de la elite, de la politicieni în mod special. Francezul şi germanul de rând poate că nu se iubesc la infinit. Dar elitele lor politice sunt pragmatice şi tăie entuziasmul celor care au chef de o cafteală, fie ea pe stadion sau în afara sa.
Aţâţând periodic focul unei ostilităţi istorice, elitele din Ungaria şi România vânează inconştient capitalul electoral cel mai ieftin. Să înjuri România în Ungaria şi viceversa nu costă foarte mult. Iar răsplata electorală este bunicică. Nu trebuie să te speteşti prea tare, să creezi locuri de muncă, să alergi după investitori, să faci servicii publice mai bune. Astfel de activităţi sunt mult mai complicate şi, de aceea, evitate.
De data aceasta, scandalul româno-maghiar a fost amplificat de Ungaria. Mai precis, de un oficial al Guvernului maghiar. Ungaria se află într-o criză prelungită cu indicatori macroeconomici care stau ceva mai prost decât la noi. Prin urmare, dacă pâine nu este, atunci circul e binevenit. Condimentat cu piper interetnic, rezultă o reţetă numai bună de fabricat eroi expiraţi ai neamului.
Mi-e greu să indic o cale de rezolvare a problemei. Mai ales atunci când cunoscătorii ştiu că butonul conflictului etnic este apăsat programatic de o parte a elitei politice de la Budapesta, ajutată de altă parte a instituţiilor de forţă ale statului maghiar şi întreţinută cu reacţii de la Bucureşti.
Să medieze Bruxelles-ul? Nu, vor striga în cor toţi profitorii politici ai fenomenului din ambele ţări. “Jos Bruxelles-ul” e o lozincă la modă şi în Ungaria şi în România.
Să fie cetăţenii cei care pun capăt nebuniei? Poate. Ieşirea de pe scena politică românească a PUNR sau a PRM, partide care se hrăneau din disputele inter-entnice, demonstrează că cetăţenii din România înţeleg prostia fenomenului. Sunt convins că o înţeleg şi cei mai mulţi maghiarii de rând. Rămâne de văzut cât vor mai avea succes agendele revizioniste şi extremiste ale politicienilor de la Budapesta.
Când astfel de politicieni nu vor mai fi votaţi, vom putea urmări civilizat un meci de fotbal România – Ungaria fără ca o tribună să-i dea pe unii afară din tară, iar cealaltă tribună să-i trimită pe alţii în India. Şi vom discuta la fel de civilizat în saloanele oficiale de pe “Naţional Arena” despre soluţii comune pentru creşterea economiei.
Până atunci, pe 22 martie 2013, la Budapesta, vom avea un nou meci. La fotbal. Programat la o săptămână după meciul politic de pe 15 martie, Ziua maghiarilor de pretutindeni. Atunci vom fi din nou martorii revărsării prostiei care va fertiliza iarăşi terenul urii de pe care culegem numai sărăcie. Noroc cu UEFA care a decretat că meciul de fotbal se va desfăşura fără spectatori. Măcar aşa, va fi fără victime…
Se încarcă comentariile...
