CRONICA DE TEATRU. Când o stea se opreşte o clipă din drum

0
0

„Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, unul dintre cele mai frumoase texte din literatura noastră dramatică, a fost pus în scenă de Victor Ioan Frunză, la Centrul Cultural Pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu“ din Capitală, într-o variantă în care poezia şi umorul realizează combinaţia perfectă

Fără să caute să inoveze spaţiul sau să modernizeze textul, montarea lui Victor Ioan Frunză propune o frumoasă şi poetică viziune de secol XXI a piesei „Steaua fără nume“, pe care, nu mă îndoiesc, Mihail Sebastian însuşi ar adora-o. Pentru că închide în ea toate lumile posibile şi toate Monele posibile care se abat într-o zi din drumul lor, pentru un moment cât o eternitate, şi pentru că închide în ea acel sentiment unic şi demonstrează pe cale „ştiinţifică“, prin proba (in)contestabilă a evidenţei trăite, că uneori Dumnezeu a făcut greşeli în formula după care a creat lumea. În micuţa sală de la Centrul „Nicolae Bălcescu“, scenografa Adriana Grand a creat două spaţii cu amprentă la fel de puternică, pe de o parte biroul şefului de gară, de unde se văd liniile de cale ferată, iar, de partea cealaltă, interiorul camerei lui Miroiu.

Spectacolul de la Centrul „Nicolae Bălcescu“ are, înainte de toate, mister. Şi se simte în el, de la început şi până la sfârşit, forţa adevărată a căutării în echipă, care îi lipseşte atât de mult teatrului românesc actual.

Mizând pe un comic excelent dozat, prima parte îl are în centru pe Adrian Nicolae, care creează un Şef de gară agil şi corpolent, în acelaşi timp, linguşitor şi băgăcios, provincial şi bârfitor ca o femeie, dar care păstrează încă undeva, într-un ungher de suflet, tristeţea supremă: că nu toate trenurile opresc în gara lui. Ceasul din gara din „Steaua fără nume“, mare şi rotund, aşezat pe perete, nu merge niciodată şi ăsta e şi farmecul. Îl potriveşte cu mâna, din când în când, Şeful de gară sau Ichim, ajutorul lui.

Dragoste la lumina lămpii

steaua

Apariţia profesorului Miroiu (Alexandru Pavel) în acest mic univers îi schimbă puţin coordonatele, mai ales atunci când, la lumina lămpii, începe să-şi cerceteze cartea cea îndelung aşteptată şi plătită cu 22 de mii de lei, o sumă scandaloasă pentru acel orăşel de provincie.

Tulburând pentru o clipă infinită lumea a acestui orăşel în care un profesor de provincie caută o stea fără nume pe cer şi în vechi atlase, la un moment dat, în biroul Şefului de gară apare Mona-Necunoscuta (Nicoleta Hâncu). Însoţită de conducătorul pătruns de importanţa misiei lui (George Costin), care o dă jos din tren pentru că vrea să plătească biletul cu fise de la Cazinoul din Sinaia. Şi totul se schimbă. E de o frumuseţe care distonează violent cu tot ce e în jur, cu mizeria, cu spiritul mic provincial al Şefului de gară, care vrea să-i ofere de mâncare un castron scos din sertar cu raţă pe varză – raţa călcată de accelerat. Poartă o rochie albă, lungă, miroase a parfum, e strălucitoare şi pare coborâtă din Galaxiile desenate pe planşele profesorului Miroiu.

Dar marele merit al montării lui Victor Ioan Frunză este că Mona pe care o propune el, în interpretarea Nicoletei Hâncu, e mult mai mult decât o femeie frumoasă, „un animal de lux“, care face ca toate privirile bărbaţilor să se întoarcă după ea la Athénée Palace – este femeia frumoasă în care se trezeşte ceva, un dor de sine, care o face să descopere în ea însăşi resurse de feminitate şi de copilărie absolut nebănuite. Scena dintre ea şi Miroiu, de la el de acasă, rămâne una dintre cele mai frumoase scene văzute în teatru. Spaţiul e ingenios configurat: un pat din cărţi, pachete cu cărţi pretutindeni, o măsuţă pe care stau două lămpi – lumina galben-stelară din această scenă este ea însăşi de o frumuseţe ireală şi creează acel dorit sentiment de poveste de iubire petrecută în Ursa Mare – şi o odăiţă mizeră, în care pe post de duş e o stropitoare. Printre toate, rătăcite, se află câteva portrete cu oameni de ştiinţă – un Copernic răsturnat… Iar undeva, deasupra „băii“, e un fel de fereastră spre cer, unde, cu picioarele atârnate stau doi tineri din două galaxii diferite, care se întâlnesc într-o noapte şi se iubesc, fiecare lăsând în celălalt un univers întreg pe care să-l poarte cu sine până la următoarea întâlnire, peste cine ştie câte mii de ani…

Călătorie prin univers

steaua

Duioşie, umor, căldură, nostalgie, toate se regăsesc în egală măsură în scena Ursei Mari şi apoi în dimineaţa cu flori din grădină şi cu Mona, „animalul de lux“ al lui Grig, care se spală la fântână. Alexandru Pavel, în rolul lui Miroiu, construieşte şi el un personaj aparte, în care e şi romantism reprimat, şi vis, şi dorinţă, şi masculinitate, şi timiditate, şi îndrăzneală, şi ridicol, o doză mare de ridicol, şi provincialism intrat în sânge, şi o doză de bătrâneţe înainte de vreme, care s-ar vrea ucisă de poezia unei nopţi venite din cer, şi mult entuziasm şi dor de stele, şi multă teamă… O teamă pe care, într-o scenă ruptă ca din Cehov, în final, cu atlasul ceresc în braţe, o lasă să se transforme într-o lacrimă atât de masculină, atât de lipsită de patetism.

Scena de final şi asumarea adevărului vin odată cu Grig – un George Costin care dezvăluie excelente calităţi pentru comedie, creând un Grig uşor atipic, acid, dar şi implicat, distant, dar şi interesat, încercând să repare pas cu pas noul capriciu al femeii pentru care a cheltuit sume uriaşe şi nu se jenează să i-o spună, demontându-i cinic şi ceea ce el crede că e doar rezultatul unui moment de plictiseală. Dar femeia pe care o ia cu el din casa lui Miroiu este – şi el nu ştie asta şi nici nu-l interesează – o altă fiinţă. Care nu va mai fi niciodată doar „un animal de lux”. Iar montarea lui Victor Ioan Frunză lasă bine să se vadă amprenta de neşters a aceastei extraordinare călătorii prin univers pe care ea a făcut-o în noaptea dinainte. ;

„Steaua fără nume“ de Mihail Sebastian

Centru Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu“

Regia: Victor Ioan Frunză

Scenografia şi costumele: Adriana Grand

Distribuţia: Nicoleta Hâncu, Alexandru Pavel, Andrei Huţuleac, George Costin, Sorin Miron, Luminiţa Erga, Adrian Nicolae, Mihaela Velicu

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite