Criza societății noastre. Prinsă între grotescul parodierii Cinei Celei de Taină și Șoșoacă. Prinsă între extrema stângă progresistă și Federația Rusă

Context

Acum câteva zile am asistat cu toții la deschiderea Olimpiadei de la Paris, una presărată de unele dintre cele mai frumoase secvențe, dar și de unele dintre cele mai grotești de până acum, ca de exemplu parodierea progresistă a Cinei Celei de Taină, unul dintre cele mai sacre momente ale creștinismului. Probabil că, în afară de olimpiada găzduită de Adolph Hitler și de partidul său socialist-naționalist (fascist) în 1936, anul acesta la Paris a fost cea mai profund ideologizată deschidere a vreunei olimpiade vreodată. Dacă cineva s-ar gândi să argumenteze că de fapt nu a fost vorba despre parodierea Cinei Celei de Taină, chiar unul dintre autori recunoaște că acea secvență a fost despre acest moment.

Pe de altă parte, aceasta a reprezentat și o ocazie perfectă ca să vedem limpede în oglindă marile probleme din societățile noastre occidentale de astăzi, generate de agresivitatea și lipsa de respect a unor ideologii, pentru care unitatea societală și, implicit, securitatea societală occidentală, chiar și cu un război la ușă, trec pe locul doi, după propaganda ideologică.

Cu numai câteva zile înainte de această deschidere, din cealaltă extremă, am asistat cu toții la comportamentul și limbajul unei europarlamentare din România în Parlamentul European.

Bineînțeles, imediat după fiecare dintre aceste episoade, susținătorii celor două tipuri de evenimente și de narațiuni au fost deosebit de vocali, de energici, de violenți în susținerea preferințelor lor, oricine nefiind de acord sau oricine îndemna la un pic de bun-simț și respect reciproc fiind catalogat în mod automat drept extremist și inamic. Și, deși cele două tipuri de evenimente nu par corelate, ele de fapt sunt fețele aceleiași monede. O monedă care ne polarizează societatea, ne-o radicalizează, ne-o face să devină tot mai violentă și mai grotescă în exprimare.

Văzând aceste episoade din deschiderea olimpiadei de vineri, este lesne de înțeles de ce unii cetățeni europeni ajung să creadă că au de ales între parodia progresistă grotescă a Cinei Celei de Taină de la deschiderea olimpiadei, care vulgarizează și parodiază creștinismul într-un mod în care nu ar avea curaj să o facă în cazul niciunei alte religii, și așa-zisul „conservatorism” al Federației Ruse, care de fapt nu este decât o unealtă a expansionismului, dezumanizării, crimei și lăcomiei.

Dar dacă noi credem că valorile noastre au de ales între grotescul progresismului și grotescul Federației Ruse, atunci noi și valorile noastre suntem deja pierduți. Pentru că și progresismul și Federația Rusă compromit orice valoare autentică pe care și-o asociază, unul din îndoctrinare radicală ideologică, ură și intoleranță, celălalt din nebunie, lăcomie și crimă.

De altfel, despre aceste lucruri este vorba în această analiză. Despre nevoia de a urma o a treia cale, cea realistă, cea pragmatică, cea în care urmărim o unitate societală și respect reciproc. Despre cea în care nu avem de ales între ideologizarea progresistă de stânga extremistă și Federația Rusă. Cea în care vedem drept ceea ce sunt și ideologizarea lipsită de respect și Federația Rusă.

Trebuie să protestăm și să luăm atitudine și împotriva unei manifestări grotești progresiste ca cea din deschiderea Olimpiadei, la fel cum a luat atitudine adunarea episcopilor catolici din Franța, dar și împotriva instrumentalizării valorilor noastre de către Federația Rusă și personaje apropiate ei, așa cum a luat atitudine de curând Mănăstirea Petru Vodă, în România.

Războiul ideologic din interiorul societăților noastre și cum câștigă Federația Rusă

Occidentul este prins actualmente într-un război ideologic ce pare mult mai încrâncenat chiar decât Războiul din Ucraina, iar orice opinie dizidentă față de o ideologie sau alta este taxată imediat drept „extremistă” (deși de multe ori extremiști sunt chiar acuzatorii) de către instituțiile media partizane și astfel începem să ne facem o idee despre complexitatea mediului narativ în care trăim și stresul narativ la care este supusă opinia publică și societatea occidentală. De unde decurg fragmentarea societăților noastre, polarizarea, creșterea radicalismului de stânga și de dreapta și neîncrederea în mediul politic și instituții. Iar Federația Rusă are de câștigat de pe urma tuturor acestora.

În plus, reziliența și creșterea încrederii societale, despre care atât de mulți analiști și politicieni vorbesc foarte mult, se încearcă a fi deseori construite tocmai pe dezinformări și pe narative false sau denaturate, cel mai adesea adânc ideologizate, ceea ce, bineînțeles, creează și mai multă neîncredere și polarizare a societății. Chiar unele inițiative și asociații ce încearcă să dezvăluie și să combată propaganda rusească în România dau uneori dovadă fie de o ideologizare acută și biasuri frapante pe unele subiecte, fie de o neînțelegere la fel de frapantă a societății pe care pretind că încearcă să o apere și a valorilor ei. A încerca să construiești reziliență și încredere făcând abstracție de unele adevăruri și valori ale propriei societăți, făcând abstracție de ideologizarea acută a politicilor și discursurilor, adică făcând abstracție de principalul factor responsabil pentru polarizarea și radicalizarea societății occidentale, nu pare a fi o idee foarte bună. Avem nevoie de politici și discursuri realiste, pragmatice, non-ideologizate, dacă într-adevăr ne preocupă securitatea și apărarea democrației societăților noastre mai mult decât victoria unei ideologii sau a alteia.

Dublul câștig pentru Federația Rusă în defavoarea securității societăților noastre

După cum am spus mai sus, de pe urma acestui război intern ideologic din Europa, cea care are de câștigat este Federația Rusă. Există cel puțin două planuri principale pe care aceasta câștigă:

1. Primul plan pe care câștigă Federația Rusă este planul propagandistic, narativ, discursiv. În timp ce unele grupări din Parlamentul European generează politici adânc ideologizate până la extremism, ca de exemplu introducerea și în România a unor așa-zise manuale pentru egalitatea de gen (dar în care nu este vorba despre egalitatea drepturilor între femei și bărbați, ci este vorba despre îndoctrinarea copiilor cu ideologia de gen), ca de exemplu New Green Deal, referitoare la migrație, plus altele, în plin război la granițele noastre, generând un set de probleme grave agricultorilor europeni, consumatorilor de energie și mediului de afaceri, comunităților și identităților locale prin politicile ideologizate și afluxul uriaș de migranți, Rusia, bineînțeles, pe de altă parte, exploatează politic, narativ, mediatic, ideologic aceste vulnerabilități occidentale create chiar de către unele elite politice din Occident. Așadar, în timp ce ne plângem de dezinformarea rusă, de propaganda rusă, liderii noștri sunt cei ce o alimentează prin politicile și ideologizarea lor. Federația Rusă exploatează aceste falii create ideologic în societățile noastre chiar de noi, încercând să ne slăbească și să ne polarizeze și mai mult, cu scopul de a-și crea avantaje proprii de natură militară, economică, politică și geopolitică expansionistă.

2. Al doilea plan pe care câștigă Federația Rusă este că ea reușește să compromită o importantă parte a societății occidentale și o importantă parte a valorilor ei prin faptul că unii lideri de dreapta s-au asociat cu Federația Rusă. Astfel, Federația Rusă reușește și să compromită orice valoare societală, orice mișcare politică sau narațiune occidentală cu care colaborează sau se asociază, deși, teoretic, unele dintre aceste mișcări sau personaje politice încearcă să apere anumite valori reale ale democrației europene și să se opună politicilor de stânga radicală promovate de multiculturalism sau progresism. Federația Rusă slăbește astfel chiar fundamentele pe care s-a clădit Europa și chiar fundamentele ce încă mai țin la un loc societățile noastre naționale europene.

Pericolele pentru securitatea europeană

Iar acest lucru convine de minune luptei ideologice încrâncenate care se dă astăzi în societățile noastre, unde facțiuni de extrema stângă sau de extrema dreaptă sunt gata să pericliteze chiar și securitatea societăților noastre pentru unele câștiguri ideologice, politice, personale sau de grup. Pentru că extrema stângă se bucură atunci când anumite valori cultural-identitare naționale sunt compromise prin asocierea voită sau nu cu Federația Rusă, ceea ce înseamnă pentru radicalismul de stânga o victorie ideologică în vederea creării unui nou „om nou” (a câta oară în istorie??).

Poate acesta este și motivul pentru care extrema stângă neglijează sau ignoră în mod consecvent un segment larg din societățile noastre, anumite elemente cultural-identitare, anumite valori ale sale, pentru a-l împinge la o asociere sau colaborare cu Federația Rusă, știind că aceasta ar compromite definitiv valorile respective și respectivul segment din populație ce nu corespunde standardelor ideologice ale extremei stânga.

Iar pe de cealaltă parte, extrema dreaptă este gata de a susține idei absurde conform cărora nu există încălzire globală (din orice motiv ar fi aceasta), este gata de a ignora necesitatea acută a protejării pădurilor și mediului înconjurător, este gata uneori de a acționa în mod irațional cu tot dinadinsul la extrema cealaltă a oricăror politici ale stângii, pentru a câștiga o victorie ideologică este gata de a semna un adevărat „pact cu diavolul” cu Federația Rusă, ceea ce ar compromite chiar valorile pentru care pretinde că luptă.

Iar toate aceste lupte ideologice ne compromit unitatea și securitatea societăților noastre. Trebuie să înțelegem că securitatea societăților noastre este în mod direct periclitată și atunci când politicile și narațiunile de extremă stânga destructurează identitățile noastre naționale și valorile acestora, promovând politici demografice și discursuri ce destabilizează și polarizează societăți întregi, iar pe de cealaltă parte securitatea societăților noastre este la fel de periclitată și de către orice personaj de extrema dreaptă care colaborează sau se asociază cu Federația Rusă.

Toate aceste lucruri lasă societățile noastre epuizate, fragmentate, neîncrezătoare. Terenul perfect pentru implementarea unor politici radicale de extrema stângă sau dreaptă și pentru proliferarea propagandei inamicilor societăților noastre, așa cum este Federația Rusă.

Narativele Federației Ruse în România

În urma faptului că anul trecut contraofensivă ucraineană nu a mers deloc așa cum trebuia, Federația Rusă a recurs la atacuri reînnoite și pe teren, dar și de o campanie chiar și mai intensă din punctul de vedere al războiului informațional, propagandă și dezinformare. În tot acest context expus mai sus pe scurt, este foarte ușor pentru cetățeni să-și piardă busola, să devină dezorientați, lucru ce ne va afecta grav securitatea tuturor. Federația Rusă asta urmărește, asta așteaptă.

Ținând cont de acestea, credem că este important să scoatem din nou în evidență de ce noi, ca cetățeni români, ca europeni, nu am crezut niciodată și nici nu ar trebui să credem vreodată în narațiunile Rusiei, indiferent de contextul nostru intern sau de contextul internațional - nici atunci când Rusia pare că doarme, nici când este trează și nici când este rănită. Reluăm câteva din exemplele pe care le-am dat și cu alte ocazii.

În primul rând, trebuie să nu cădem în însăși capcana fundamentală întinsă de narațiunile actuale ale Rusiei, adică încercarea de a-și justifica invadarea Ucrainei prin faptul că ar fi fost „provocată” să atace Ucraina din cauza avansării NATO. Au fost nenumărate analize pe această temă care au dovedit și faptul că NATO nu a promis niciodată Rusiei că nu se va extinde și faptul că statele independente trebuie să fie libere să își facă propriile politici externe și de apărare.

Dar noi nu vom repeta argumentele acestor analize, ci vom exemplifica falsitatea acestui pretext prin modul în care, într-o analiză a noastră de la începutul lui 2022, tot de pe site-ul LARICS, înainte de invazia Federației Ruse în Ucraina, arătam cum în propaganda oficială a Federației Ruse (și în mentalitatea de la Kremlin) se pretinde că URSS a fost „nevoită” să ocupe înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial statele baltice, părți din România, Polonia, Finlanda, din „nevoia de autoapărare”. Este frapantă această mentalitate de expansiune imperialistă deghizată sub pretenția urmăririi propriei securități. Așadar, vedem cât se poate de limpede aceleași pretexte care au dus la invaziile sovietice de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial folosite și astăzi de Federația Rusă pentru a-și justifica agresiunea, și nu este cazul să cădem în capcana acestei narațiuni.

Astfel, cităm din analiza noastră din 2022 făcută pe un text al Russia Today, unde ei justificau agresiunile URSS: „3) Își justifică rapturile teritoriale de dinaintea Celui De-Al Doilea Război Mondial prin „nevoia de autoapărare”, după cum se vede și în acest articol („URSS nu avea aliați pe care să se bazeze în Europa și mulți dușmani posibili, astfel încât liderii credeau că își pot mări securitatea, la rândul lor, prin acaparări de teritorii.”) Adică URSS nu era un stat agresor, ci doar un stat care căuta securitatea și care, la rândul lui, până la urmă nu făcea nimic deosebit față de ceea ce făceau și alții. Cuvântul-cheie aici este „securitatea”. Succesiunea de cuvinte simbolice importante este URSS-aliați-dușmani-securitatea, adică totul era doar o problemă de „securitate” a URSS, nu și a celorlalte state din Europa de Est.”

Mai ales fraza din articolul Russia Today „URSS nu avea aliați pe care să se bazeze în Europa și mulți dușmani posibili, astfel încât liderii credeau că își pot mări securitatea, la rândul lor, prin acaparări de teritorii.” pare desprinsă din ideile lui Vladimir Putin care încearcă să justifice astăzi războiul din Ucraina.

Motive care înlesnesc răspândirea narațiunilor rusești în România

Dar atunci când ne întrebăm de ce unii cetățeni totuși cad în această capcană narativă și propagandistică a Federației Ruse, aici intervin câteva probleme foarte delicate pe care trebuie totuși să le punctăm. Deși este limpede că majoritatea societății românești nu aderă și nu va adera niciodată la narațiunile rusești, există totuși cinci motive principale care înlesnesc răspândirea acestor narațiuni rusești în România. Unele dintre motivele de mai jos sunt comune mai multor state europene. Astfel, punctăm aceste motive principale:

1. dezamăgirea și neîncrederea generată de elitele românești și europene care nu abordează teme cu adevărat importante pentru societate, ci abordează realitățile prin filtrul unor ideologii de extrema stângă, ale căror costuri și pierderi sunt suportate tot de cetățean. Scopul lor nu este unitatea societăților noastre, ci promovarea unei agende ideologice, după cum s-a văzut și zilele trecute;

2. Federația Rusă încearcă să se infiltreze în spațiul pe care anumite grupuri de la Bruxelles l-au lăsat gol din motive ideologice. Politicile și narațiunile europene puternic ideologizate au abandonat o mare parte a societății europene, astfel că Federația Rusă încearcă să se infiltreze și să se pretindă apărătoare a Europei pe teme de identitate națională, suveranism, migrație masivă, LGBT, New Green Deal, religie etc. Desigur, este ridicol și irațional ca Federația Rusă să fie privită astăzi drept o apărătoare a Europei chiar în timp ce invadează și ucide oameni nevinovați în Ucraina, dar frustrarea acumulată în societățile noastre din cauza unor politici europene inconștiente este foarte mare;

3. elitele românești nu au urmărit în mod adecvat interesele românești în raport cu Ucraina, față de care există mai multe dosare bilaterale sensibile. În societate persistă sentimentul că este foarte bine că România a ajutat Ucraina, dar că înțelegerile bilaterale încheiate și respectul nu au fost reciproce. Dacă nu sunt depuse eforturi suplimentare, lucrurile pe care nu le-au rezolvat în mod adecvat politicienii de la Kiev și de la București pot reprezenta pe viitor un bagaj mai greu decât cele pozitive pe care le-au făcut. Entuziasmul, energia și mobilizarea exemplară cu care societatea românească în ansamblul ei a primit și a ajutat refugiații ucraineni au deschis poarta pentru o posibilă apropiere și reconciliere istorică între societățile noastre, dar acțiunile ulterioare ale politicienilor de la Kiev și de la București par să compromită și pot compromite pe viitor această șansă istorică. Un motiv în plus de bucurie pentru Federația Rusă;

4. un alt motiv este reprezentat de un fel de teamă și neîncredere în propriile capacități, teamă și neîncredere pe care, sinceri să fim, nimeni nu prea s-a străduit să le abordeze înainte de acest război din Ucraina. Teamă și neîncredere care decurg și din destructurarea identității naționale, promovată de 30 de ani tot pe filieră ideologică de extrema stângă. Nimeni nu s-a preocupat de consolidarea societală și a identității naționale în ultimii 30 de ani, astfel încât oamenii nu simt că fac parte a unui grup, nu simt că luptă într-o echipă; de aici numărul uriaș de emigranți, deși economic stăm tot mai bine. Dimpotrivă, s-a lucrat cu diferiți „medaliați” și „premiați” la Budapesta și în alte capitale pentru destructurarea motivată ideologic a identității românești și a coeziunii societale, mascată în stil comunist sub pretextul de „demitizare” (atât de sinistru asemănătoare cu „demascarea” pe care torționarii comuniști încercau să o obțină prin tortură de la rezistența anti-comunistă în lagărul de la Pitești), bine scoși în evidență din punct de vedere mediatic și publicistic. Așadar, unul dintre lucrurile care îi fac pe unii să fie susceptibili la acceptarea unor tipuri de narațiuni rusești, în ciuda faptului că grosolănia, agresivitatea și lipsa de respect a acestora față de alții sunt evidente pentru oricine, este faptul că unii sunt „convinși” să le „creadă” și în urma conștientizării propriilor noastre slăbiciuni societale și politice, care din păcate nu sunt puține;

5. un al cincilea motiv este reprezentat de cumpărarea directă sau indirectă de către Federația Rusă a unor oameni sau entități, cu invitații la ambasadă sau în alte feluri.

Exemple punctuale de narațiuni rusești: „Rusia, apărătoare a „ortodoxiei” și „suveranismului”? Absolut deloc

Dar să exemplificăm modul în care încearcă Rusia să umple golul lăsat de politicile și narațiunile europene și românești, motivate ideologic, în privința unor elemente esențiale pentru identitatea unor mari segmente de populație, ceea ce duce la sentimentul de nereprezentare din partea acestora în Europa sau România. Unele atitudini și mesaje de la Paris, de zilele trecute, de la București sau Bruxelles le dau unor segmente mari de cetățeni chiar sentimentul de „stare de asediu” (de exemplu, în pandemie, când se vehicule ideea vaccinării obligatorii și a celor care nu doreau să se vaccineze) și le pot face vulnerabile la mesajele Rusiei. Noi trebuie să fim conștienți de aceste lucruri, doar așa le vom putea îndrepta. Astfel, Rusia încearcă să umple acest gol prin emiterea de mesaje conform cărora ea ar fi „ultimul bastion al Europei” (mesaj preferat și la Budapesta) în privința ortodoxiei și a „suveranismului”. Dar totul este doar o minciună din partea Moscovei, care încearcă să se infiltreze pe spațiul lăsat gol, după cum am arătat, de unele narațiuni motivate ideologic.

Astfel, degeaba încearcă Rusia să se erijeze la nivel declarativ în protectoare a ortodoxiei, a suveranismului etc., pentru că modul în care arată Rusia „ortodoxia” este prin război de agresiune și crime pe plan extern, iar pe plan intern se poate vedea cum arată societatea rusă dintr-o analiză făcută de noi acum ceva vreme și disponibilă pe site-ul LARICS aici. Adevărata față a „ortodoxiei” de la Kremlin este una mutilată și pe plan extern și pe plan intern, iar patriarhii și mitropoliții KGB în nici un caz nu pot reprezenta un exemplu de urmat pentru nimeni. Mai ales dacă ne amintim cum Pavel Lebedev, un arhiepiscop rus numit de Patriarhia de la Moscova să rusifice Basarabia în secolul al XIX-lea, a confiscat toate cărțile liturghice în limba română pe care a putut să le adune din Basarabia, pe care le-a ars ulterior încălzindu-și palatul mitropoliei în anii 1870. Acesta este doar un mic exemplu despre ce a însemnat „ortodoxia” Rusiei pentru români și pentru ortodoxia românească.

În privința celuilalt mesaj-cheie, de „apărătoare a suveranismului”, Rusia își arată „suveranismul” doar prin invadarea altor state. Pentru Rusia, suveranism înseamnă apărarea imperiului rus atunci când este în dificultate și înseamnă cucerirea de noi teritorii atunci când are posibilitatea.

Un alt exemplu prin care Federația Rusă încearcă să monopolizeze, să-și însușească statutul de „apărătoare a ortodoxiei” în ochii cetățenilor români (care pe de altă parte sunt asaltați narativ și politic și de unele ideologii de extrema stângă venite pe filieră occidentală care duc o adevărată luptă împotriva identității lor religioase) este reprezentat de un personaj politic în mod explicit apropiat Federației Ruse și narațiunilor rusești.

Diana Șoșoacă în Parlamentul European

Exact cum am arătat mai sus, când am spus că Federația Rusă încearcă să se infiltreze pe terenul lăsat gol de unele politici europene, încercând să instrumentalizeze anumite simboluri cultural-identitare puternice din societățile-țintă, acest personaj a făcut uz de 3 elemente identitare deosebit de puternice pentru identitatea românească: icoana ortodoxă, ia și tricolorul în piept, pe care însă le-a compromis prin comportamentul și discursul său recente din Parlamentul European. Printr-o singură imagine, Federația Rusă a reușit compromiterea a 3 dintre elementele identitare fundamentale pentru spațiul românesc, indiferent că suntem creștini, atei sau de altă religie. Iar stânga progresistă, prin faptul că a împins câteva sute de mii de cetățeni români să voteze un astfel de personaj în Parlamentul European, a compromis și ea exact aceste 3 elemente reprezentative pentru identitatea românească, lucru care a convenit de minune ideologiei extremei stângi. Revenind la imaginea de mai sus, acest lucru este emblematic pentru tacticile și strategiile narative și imagistice rusești, care fac uz de elemente identitare locale puternice pentru a-și atrage simpatia, dar pe care ulterior le compromit, astfel destructurând identitar societățile-țintă, și le folosesc pentru a-și urma propria agendă chiar împotriva societăților și statelor-țintă, așa cum este și România. Întreaga noastră istorie bilaterală și regională a dovedit-o și o dovedește și astăzi.

Din fericire, după cum am mai spus, nu suntem singurii care am observat această instrumentalizare inconștientă a unor puternice simboluri cultural-identitare de către astfel de personaje apropiate de Federația Rusă, acest lucru a fost observat și criticat chiar și de către una dintre cele mai de referință mănăstiri ortodoxe din România, într-o rară luare de poziție publică.

Așadar, să nu cădem în capcana de a ne încrede în aceste narațiuni rusești, care sunt lipsite de fond, instrumentalizează anumite valori reale pe care ulterior le compromit în interesul expansiunii rusești. Acesta este adevărul despre narațiunile Rusiei, care exact aceasta sunt - doar narațiuni. Iar oricine i se alătură Federației Ruse pe acest drum, compromite anumite valori reale.

Soluții pentru România

După cum am spus și în începutul analizei, este o greșeală să gândim că avem de ales între batjocorirea ideologică progresistă a creștinismului și crimele Federației Ruse. Soluția este să luptăm pentru unitatea societății noastre, pentru valorile și credințele noastre, să nu le lăsăm compromise de niciuna dintre cele două de mai sus. Soluția este să rămânem cât mai realiști, cât mai pragmatici, cât mai uniți și cât mai ne-ideologizați atunci când vorbim despre securitatea societăților noastre. Soluția este să rămânem cu bun-simț și respect pentru oameni, chiar și pentru cei care nu sunt de acord cu noi, în fața dezumanizării crescânde a extremei stângi și a extremei drepte și a Federației Ruse. Soluția este o această a treia cale.

Iar pentru români și România soluția nu este și nu a fost niciodată să se încreadă orbește în narațiunile false ale Rusiei legate de „apărătoare” a suveranismului și ortodoxiei, indiferent de frustrările și dezamăgirile generate de clasa politică românească și o parte din cea occidentală, care, printr-o ideologizare acută de extremă stângă încearcă disoluția unor identități. Soluția este să apărăm interesele României mai bine, așa cum trebuie, și în fața ingerințelor ideologice de extremă stângă, în timp ce vedem narațiunile insidioase ale Federației Ruse (cărora le cad pradă unele curente de dreapta) exact ca ceea ce sunt - adică doar narațiuni oportuniste lipsite de fond, în interes propriu expansionist al Federației Ruse. Aceasta este singura soluție - urmărirea intereselor României și ale cetățenilor ei în fața oricui. În acest moment istoric chiar putem face aceasta, suntem în cea mai puternica alianță militară de pe glob, în NATO și în cea mai de succes uniune economică, Uniunea Europeană.

Sigur că există anumite nemulțumiri în societatea românească, sigur că există anumite frustrări, unele pe bună dreptate, direcționate împotriva clasei politice interne, împotriva unor parteneri europeni, împotriva unor politici poate absurde generate de la Bruxelles, dar soluția nu este niciodată părăsirea de către România a Uniunii Europene sau a NATO, soluția nu este niciodată încrederea în Federația Rusă. Nu este și nici nu a fost vreodată, iar majoritatea cetățenilor români știu aceasta. Asta vrea propaganda rusă să ne facă să credem, pentru că asta servește intereselor ei.

Soluția este să căutăm politici și mesaje care să unească societatea românească în loc să o dividă. Unii dintre noi, în loc să fim avizi să dăm curs destructurării și compromiterii oricărei urme a identității românești în numele vreunei ideologii sau false „obiectivități” ar trebui să fim mult mai atenți cui folosesc aceste destructurări și cine îi medaliază pe protagoniști, pentru că lucrurile sunt chiar atât de simple.

Iar alții, în loc să creadă că apără „suveranitatea” și „ortodoxia” alături de Federația Rusă, ar trebui să fie atenți la ce face Federația Rusă din ortodoxie, cum a luptat împotriva românilor din Basarabia de 200 de ani cu mitropoliți agenți KGB în numele „credinței”, cum mitropoliții ruși au ars cărțile liturgice în limba română, și cum Rusia apără suveranitatea, dar doar a Imperiului Rus, niciodată pe a noastră. Aceasta este realitatea simplă din spatele mesajelor Federației Ruse și a lumii în care trăim.

Exemple din istorie care arată de ce românii nu pot niciodată crede Rusia sau narațiunile ei

În încheiere, dăm câteva exemple din trecut care ne pot ajuta să înțelegem mai bine de ce românii nu pot să creadă și nici nu trebuie să creadă vreodată în narațiunile Rusiei, indiferent de contextul intern sau de cel internațional. Rusia când părea că doarme sau Rusia când era rănită, chiar și Rusia muribundă, aveau mereu un numitor comun – expansiunea și rapturile teritoriale pe seama României și a altor vecini ai ei.

Rusia când pare că doarme

Primul exemplu și cel mai frapant este și cel mai recent. Până la invadarea pe scară largă a Ucrainei din februarie 2022, Federația Rusă părea că doarme, iar cancelariile europene (și nu numai) se întreceau în a obține favoruri comerciale de la Kremlin. Se întreceau în a face afaceri cu Rusia, peste capetele și deseori în defavoarea est-europenilor, ca să dăm doar exemplul Austriei și al OMV, care, fiind un jucător important și pe piața românească, a jucat deseori în defavoarea noastră. Iar apoi a venit șocul invadării Ucrainei, ceea ce nici măcar majoritatea ucrainenilor nu credeau posibil.

Dar acest exemplu frapant nu este unicul. Rusia, în forma sa de imperiu sovietic, părea că doarme chiar și în 1939, cu câteva luni înainte de invadarea Poloniei și de ocuparea Basarabiei și Bucovinei de Nord. De exemplu, un fost ministru de externe al României, Victor Antonescu, fusese pe deplin liniștit de ministrul de externe sovietic M.M. Litvinov că „rușii nu se gândesc să ne turbure posesia Basarabiei, decât dacă, aliniindu-ne cu Germania, am intra în tabăra vrășmașă lor.” (p.149), propunând chiar un pact de asistență mutuală, așa cum se arată în volumul Problema Basarabiei în relațiile româno-sovietice (1918-2018). Dar urmașul lui Litvinov la șefia ministerului de externe sovietic urma să semneze doar peste câteva luni, în august 1939, pactul Ribbentrop-Molotov în care își împărțea Europa și România cu Germania nazistă. Rusia sovietică părea că doarme doar pentru a-și adormi victimele, printre care s-a numărat și România. Doar încă o dovadă că narațiunile rusești nu trebuie crezute nici când Rusia pare că doarme. Istoria este deseori deosebit de relevantă ca să ne arate unde suntem astăzi.

Rusia când este rănită și Rusia „Albă” muribundă

După războiul civil care a sfâșiat fostul imperiu țarist, între 1917-1923, Rusia a fost fără îndoială rănită. Dar bolșevicii ruși nu au așteptat nici măcar să se sfârșească războiul civil ca să aibă pretenții asupra unor teritorii românești, asupra Basarabiei și Bucovinei unite cu țara. Iar la un singur an după sfârșitul războiului civil, cu rănile încă nevindecate, în 1924 Moscova deja se gândea la expansiune împotriva Balcanilor, Europei Centrale și României, inventând în acest sens „limba moldovenească”, alături de comuniștii ucraineni, după cum am arătat într-o analiză precedentă aici.

Cât despre opozanții lor de moarte, rușii „albi”, aceștia nu au acceptat să recunoască unirea Basarabiei cu România deși practic pierduseră aproape tot și în curând urmau să își piardă și propriile lor vieți, de mâna fraților lor bolșevici. După cum am mai dat aceste exemple despre amiralul Aleksandr Kolceak și marele gânditor și luptător pentru libertate Aleksandr Soljenițân într-o analiză precedentă, când primul era în fața înfrângerii totale, iar al doilea era închis în gulag, ei refuzau chiar și atunci să recunoască românitatea basarabenilor și dreptul lor de a alege să nu facă parte din Imperiul Rus.

Aceasta era Rusia când era rănită. Și cine a pierdut cel mai mult de pe urma războiului civil din Rusia, care fără îndoială că a generat suferințe uriașe și propriei populații? Cel mai mult au suferit tot statele vecine rușilor, Finlanda, Statele Baltice, Polonia, România, pentru că noului imperiu rus URSS nu i-a luat mai mult de 20 de ani ca să le invadeze din nou și să le depopuleze cu masacre și deportări în Siberia.

Concluzii

După cum am spus la începutul analizei nostre, noi nu avem voie să ne lăsăm păcăliți că avem de ales între reprezentări grotești progresiste ce parodiază una dintre cele mai sacre imagini ale creștinismului și Federația Rusă sau manifestările Dianei Șoșoacă. Ci alegerea noastră trebuie să fie protejarea realistă, pragmatică și non-ideologizată a societăților și valorilor noastre, evitând orice excese, orice radicalizări și orice lipsă de bun-simț și de respect reciproc, care ne duc în grotescul de zilele trecute. Obiectivul nostru trebuie să fie unitatea societăților noastre occidentale, iar nu marginalizarea și jignirea propagandistică ideologizată a unui important segment al acestor societăți, fie el cel creștin, cel ateu, cel musulman sau oricare ar fi acela.

Probabil că pe undeva toate aceste jigniri și comportamente fac parte și dintr-o strategie conștientă și extrem de cinică a extremei stângi progresiste - să ridiculizeze, ca zilele trecute, să marginalizeze, ca în Parlamentul European, să preseze prin migrație necontrolată, să împingă elementele conservatoare ale societăților noastre la vreo asociere sau alta cu Federația Rusă (ca Diana Șoșoacă), știind că aceasta va compromite definitiv valorile conservatoare și astfel stânga extremistă va obține o victorie politică și ideologică. Dar este de un cinism grotesc să faci un astfel de lucru, să polarizezi, să marginalizezi o parte din societatea ta, să o împingi în brațele dușmanului întregii Europe, care este astăzi Federația Rusă, doar pentru ca tu să ai o victorie politică și ideologică. Dar asta este totuși ceea ce face stânga progresistă astăzi, punând în pericol întreaga securitate a societăților noastre.

Și, bineînțeles, că Federației Ruse îi convin și ei aceste derapaje ale extremei stângi, pentru că atunci Federația Rusă se poate erija ea drept o iluzorie apărătoare a valorilor europene, se poate erija ea drept protectoare a „suveranismului” și „conservatorismului” sau, la fel de grav, a creștinismului, compromițând și mai mult și instrumentalizând în scopurile ei criminale expansioniste toate valorile și credințele grupurilor marginalizate și atacate violent de stânga radicală.

Trebuie să înțelegem, până nu e prea târziu, că, de pe urma acestor comportamente inconștiente, pierdem toți.

Nu există vreo victorie ideologică ce poate justifica riscurile inconștiente aduse securității noastre prin polarizarea și marginalizarea ideologică intenționată a unei importante părți a propriei noastre societăți.

Și nu este nicio victorie a valorilor și credințelor noastre dacă facem abstracție de tot ceea ce a reprezentat și reprezintă astăzi pentru noi și pentru întreaga lume Rusia și ne asociem ei, periclitând din nou în mod inconștient securitatea societăților noastre.

Dintre două rele, nu alegem nici unul, ci ne urmăm propriile valori, ne croim propria cale care să ne unească societatea, propria cale realistă, pragmatică, non-ideologizată până la extremism.

Matei Blănaru este doctorand al Universității din București și cercetător asociat la Centrul de studii sino-ruse (CSSR) din cadrul Fundației Universitare a Mării Negre „Mircea Malița” (FUMN).