Corupţi, oligarhi, moguli... servicii. Electoratul de dreapta şi spionii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Enumerarea din titlu se referă la laitmotivele campaniilor câştigătoare ale preşedintelui Traian Băsescu din ultimii 10 ani. Practic, Băsescu a reuşit de fiecare dată să creeze un soi de sperietoare, cu câteva nume şi prenume, la care românii să se raporteze - „Votaţi cu mine că altfel vă alegeţi cu ei”. Enumerarea din titlu se referă la laitmotivele campaniilor câştigătoare ale preşedintelui Traian Băsescu din ultimii 10 ani.

În 2004, i-am „ars pe corupţi”, în 2007, cu ocazia primului referendum pentru demitere, ne feream de oligarhi şi de cei 322, în 2009 trebuia să ne păzim de moguli (numele lor erau cam aceleaşi din 2007) şi, eventual de minerii aduşi de Iliescu. Putem adăuga aici şi flacăra dreptăţii din vara lui 2012. Fie că ne-au plăcut sau nu, sloganele câştigătoare ale lui Traian Băsescu s-au învârtit în jurul acestor „idei”, reuşind să mobilizeze şi să polarizeze totodată electoratul aşa cum nimeni nu a mai făcut-o după 1990. Practic, Băsescu a reuşit de fiecare dată să creeze un soi de sperietoare, cu câteva nume şi prenume, la care românii să se raporteze - „Votaţi cu mine că altfel vă alegeţi cu ei”.

În acest context, l-am întrebat pe preşedinte la Adevărul Live despre sloganele „bune” ale Elenei Udrea, pornind de la premisa că cel mai important susţinător al candidatei ar avea probabil un cuvânt de spus în strategia ei de campanie. Din răspunsul lui, deduc că nu a avut un cuvând prea mare de spus în alegerea acestor slogane. 

Traian Băsescu faţă în faţă cu bloggerii adevarul.ro. George Jiglău: „De ce aveţi un nivel de încredere mai scăzut decât al lui Victor Ponta?”

Spuneam în 15 septembrie că Traian Băsescu este cel mai important personaj din această campanie electorală, chiar dacă nu mai candidează. Ieşirile sale din ultimele săptămâni îmi întăresc această convingere şi ilustrează modul în care preşedintele a controlat agenda acestei campanii. Anunţul dezvăluirilor privind un candidat cu trecut în servicii, dezvăluirile propriu-zise şi acuzele aduse fostului şef al SIE, Teodor Meleşcanu, acum la reacţiile faţă de pozele cu Elena Udrea şi Alina Bica la Paris şi noile acuze aduse „serviciilor” - toate aduc în atenţie laitmotivul acestei campanii şi noua sperietoare creată de preşedinte în această campanie: „serviciile”. Şi, eventual, spionii, mai ales cei sub acoperire.

Mişcarea preşedintelui nu trebuie să surprindă pe nimeni. Ar fi fost absurd să mai auzim din nou mesaje despre moguli, cu Voiculescu şi Vântu deja la puşcărie. La fel, nu ne puteam aştepta ca preşedintele să se mai erijeze insistent în avocat al DNA şi al independenţei Justiţiei, câtă vreme ultimele săptămâni ne-au arătat un DNA mai activ ca niciodată, care pare că se descurcă foarte bine şi pe cont propriu. 

Surprinde însă faptul că preşedintele se orientează acum împotriva serviciilor, instituţii care au prosperat în timpul mandatelor sale (ca influenţă, buget, atribuţii) şi pe care le-a susţinut în mod public în repetate rânduri, lăudându-le constant profesionalismul. De asemenea, e surprinzător faptul că preşedintele lansează şarje împotriva acestor instituţii care se află în topul încrederii românilor. Potrivit unui sondaj INSCOP realizat la începutul lunii septembrie (admiţând că percepţiile de după acest moment ar putea fi modificate de campanie) arăta că 50,3% dintre români au încredere în SRI, iar 44,5% în SIE. 

Nu aş vrea să discut acum motivele acestei schimbări de atitudini din partea preşedintelui, pentru că aş intra pe terenul speculaţiilor, iar în ultimele zile plouă deja cu speculaţii de tot felul. Intuiesc însă că, dincolo de eventuale răfuieli personale, preşedintele ţinteşte cu aceste mesaje nucleul dur al electoratului de dreapta, pe care îl vizează pentru viitoarele competiţii electorale din postura de membru (chiar dacă nu preşedinte) al PMP. De altfel, a şi recunoscut că scopul acestor alegeri este ca Elena Udrea să obţină un scor pe care PMP să poată construi în perspectiva lui 2016. Atâta că PMP şi Traian Băsescu vor mai influenţa semnificativ politica românească doar dacă Victor Ponta câştigă alegerile. În eventualitatea victoriei lui Iohannis, PNL (şi PDL) vor pune stăpânire pe dreapta, poate inclusiv la alegerile din 2016 (în funcţie şi de cine va guverna după prezidenţiale). În aceeaşi cheie ar trebui interpretate şi speculaţiile lansate de preşedinte privind refacerea USL, chiar dacă liberalii sau Iohannis nu au vorbit niciodată despre asta. Se pot spune multe despre campania lui Iohannis, dar nu că ar face blat cu Ponta. 

Revenind la electoratul de dreapta, probabil că preşedintele are acces la cercetări sociologice solide care nu ajung să fie făcute publice. Cred că alegerea serviciilor ca ţintă pentru această campanie nu e întâmplătoare, ci are la bază faptul că electoratul de dreapta, cu precădere generaţia mai tânără, nu priveşte cu ochi buni ideea de servicii secrete implicate, mai ales sub acoperire, în treburile private ale cetăţenilor. Putem asocia asta cu idei mai abstracte de dreapta, precum statul minimal, dar şi cu episoade mai recente, precum reacţia societăţii civile privind înregistrarea cartelelor telefonice prepay sau legea Big Brother.

În chestionarul realizat pentru aplicaţia VOTUL MEU, pe care am conceput-o alături de colegii mei de la Centrul pentru Studiul Democraţiei din Cluj şi de cei de la eDemocracy Center din Zurich, am cuprins o întrebare cu privire la subiectul „spionilor acoperiţi”. Mai precis, e o afirmaţie faţă de care respondenţii îşi pot exprima acordul sau dezacordul. Afirmaţia sună în felul următor: „Existenţa agenţilor acoperiţi ai serviciilor secrete în funcţii importante ale statului este beneficăpentru siguranţa naţională.pentru siguranţa naţională.”

Dintre cei 16.300 de utilizatori ai aplicaţiei de până acum, peste 60% s-au poziţionat împotriva aceste afirmaţii. Trebuie spus că acesta nu este un eşantion reprezentativ, fiind compus cu precădere de tineri activi în mediul online, care în proporţie de peste 50% ar vota cu Klaus Iohannis sau cu Monica Macovei. Putem spune, deci, că vorbim despre o supra-reprezentare a electoratului de dreapta în eşantionul aferent aplicaţiei VOTUL MEU. Din nou, un electorat pe care Traian Băsescu îl vizează şi care nu crede în argumentul că spionii acoperiţi şi supravegherea cetăţenilor, fără ştiinţa lor, ar putea fi justificată de siguranţa naţională, mai ales în contextul în care cetăţenii nu resimt vreo ameninţare palpabilă.

Este de aşteptat, deci, ca discuţia despre servicii şi spioni să continue chiar mai intens înainte de turul doi. Nu cred că cineva este naiv să creadă că apariţia materialelor despre Elena Udrea cu trei zile înainte de primul tur este întâmplătoare, aşa că vom mai avea parte de „dezvăluiri” din aceeaşi categorie. Din păcate, efectul nedorit al acestei perioade (la care contribuie şi politicienii, şi serviciile) este că riscăm să decredibilizăm aceste instituţii de care, în măsura în care îşi fac treaba în interesul cetăţenilor şi nu al unor patroni politici, orice stat democratic are nevoie. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite