Ce tranziţie justă putem avea într-o Românie cu 80% din rural cu încălzire pe lemne?!

Aproape 80% din populaţia rurală din România foloseşte lemnul pentru încălzire, în sobe învechite şi ineficiente, cu randamente şi eficienţă energetică scăzută, cu emisii foarte poluante în aer şi efecte toxice asupra sănătăţii umane şi a mediului.

În România sunt 8 milioane de clădiri rezidenţiale, care corespund unui număr de 7,2 milioane de gospodării. 31% din total sunt clădiri multifamiliale, în timp ce 50% sunt case unifamiliale, conform PNRR, pe baza datelor INS. 47,5% din spaţiile rezidenţiale, adică 71% din gospodăriile unifamiliale, se află în mediul rural. 95% din clădirile din mediul rural sunt gospodării unifamiliale. Ministerul Energiei estima, în 2018, că 16% din totalul gospodăriilor din România sunt nelocuite, iar zona rurală este afectată în mod deosebit de acest fenomen. Aproximativ 20% din case sunt construite din paiantă sau chirpici. Această din urmă caracteristică este prezentă în mod disproporţionat în locuinţele rurale, iar astfel de materiale conservă umiditatea şi sporesc riscul unui spaţiu de locuit nesănătos.

Aceste elemente de context general indică deja câteva probleme structurale profunde şi grave care afectează calitatea vieţii în mediul rural. În acest context, problema încălzirii locuinţelor devine o problema şi mai mare, cu un impact imediat asupra sănătăţii şi mediului înconjurător, într-un contrast evident în raport cu ţintele ambiţioase asumate de România că parte a procesului de tranziţie justă, prin care protejarea mediului ar trebui să meargă mână în mână cu creşterea calităţii vieţii. Aproape 80% din populaţia rurală din România foloseşte lemnul pentru încălzire, în sobe învechite şi ineficiente, cu randamente şi eficienţă energetică scăzută, cu emisii foarte poluante în aer şi efecte toxice asupra sănătăţii umane şi a mediului. 

Pe lângă acestea, consumul extins de lemne generează probleme ample din perspectiva pieţei şi a preţului, iar perpetuarea lor şi incapacitatea fie a pieţei, fie a statului de a corecta aceste neajunsuri în ultimele trei decenii este greu de înţeles. Vorbim de o problemă care s-a perpetuat şi s-a amplificat până la un nivel într-atât de mare încât rezolvarea problemei devine mai costisitoare decât problema în sine. În general, din punct de vedere al preţului, lemnul este cel mai ieftin combustibil disponibil pentru încălzire (dar la doar o mică distanţă de gaz). Mai mult, există un consum ilicit ridicat asociat încălzirii lemnului. Fiind un fenomen “la negru”, implicit este greu de cuantificat şi ponderea reală a consumului ilicit în totalul consumului de lemne în gospodăriile rurale. 

Mai mult, dinamica dintre costul lemnelor, cantitatea consumată şi ponderea cheltuielilor (formale sau informale) raportat la veniturile gospodăriei este marcată de contraste greu de corectat. Preţul mai mic al lemnului poate genera impresia că acesta este un combustibil accesibil, potrivit pentru gospodăriile mai sărace, însă cantităţile mari care trebuie consumate ridica mult costurile totale ale încălzirii cu lemne pe perioada unui sezon rece. În plus, existând o piaţă informală consistentă pentru lemne, volatilitatea preţului acestui combustibil poate fi mare (inclusiv de la o regiune la alta sau de-a lungul unui anotimp sau între anotimpuri), iar consumatorii de lemne nu beneficiază de nici un fel de predictibilitate şi, mai ales, de protecţie în faţa acestor dinamici, ceea ce le sporeşte vulnerabilitatea.

Aşadar, costurile financiare şi non-financiare ale încălzirii cu lemne în mediul rural sunt mult mai mari decât cele ale încălzirii cu gaz sau cu orice alt combustibil, după cum releva un raport CSD din 2018. În ceea ce priveşte ajutoarele financiare disponibile pentru aceste gospodării, în ciuda faptului că cea mai mare parte a ajutorului pentru încălzire disponibil este alocat pentru lemn, conform rapoartelor noastre din 2016 şi 2018, cuantumurile acestor ajutoare sunt mult prea mici pentru a acoperi nevoile de încălzire ale unei gospodării. Estimările bazate pe consumul de lemne pe perioada iernii pentru încălzirea totală unei gospodării medii din mediul rural (3 camere în zona medie de temperatură, din paiantă) se ridică la peste 3000 de lei. Dacă noul proiect de lege privind consumatorul vulnerabil, în fapt o lege a ajutoarelor de încălzire, vă trece şi de Camera Deputaţilor în forma adoptată de Senat, ajutoarele de încălzire pentru lemne pentru un întreg sezon rece (noiembrie-martie) vor acoperi cel mult o treime din aceasta sumă. Desigur, este cunoscut faptul că gospodăriile din mediul rural recurg adeseori la încălzirea parţială că măsură de reducere a costurilor, însă această realitate plasează din start o gospodărie într-o stare de sărăcie energetică. 

În plus, ajutoarele pentru încălzire nu pot fi decât o măsură tranzitorie şi nu pot susţine în niciun caz ambiţiile de dezvoltare durabilă asumate la nivelul discursurilor şi documentelor oficiale şi care derivă din apartenenţa noastră la UE.

Aceste dinamici legate de încălzirea cu lemne vin în contextul în care nu există alternative sistemice la îndemână pentru încălzire în mediul rural. Despre piedicile în calea extinderii reţelelor de gaze înspre mediul rural am mai vorbit şi vom mai vorbi. Încălzirea la electricitate este limitată. La nivel naţional, doar 1% din populaţie se încălzeşte la electricitate, din cauza intensităţii sale ridicate pentru încălzire şi a preţurilor limitative ale tehnologiei. De obicei, fie gospodăriile extrem de sărace care revin la încălzitoarele electrice ca ultimă soluţie (generând costuri foarte ridicate ale facturii, deci şi mai multă vulnerabilitate), fie gospodăriile mai bogate care îşi pot permite pompele de căldură sau o tehnologie similară. Răspândirea tehnologiei regenerabile este, de asemenea, limitată la acest nivel, cu iniţiative minore susţinute fie prin granturi publice, fie prin activitatea ONG-urilor.

În ceea ce priveşte calitatea vieţii în mediul rural din perspectiva încălzirii, am depăşit demult ceasul al 12-lea, iar viitorul nu sună cu mult mai bine. Lemnul vă continua să facă parte din mixul de încălzire rezidenţială până în 2030, având astfel un rol major în procesul de tranziţie energetică (PRIMES, 2016). În ciuda faptului că PNRR ridică importanţa criteriilor de eficienţă energetică în baza cărora gospodăriile se pot califica pentru sprijin financiar, inclusiv pentru schimbarea sistemelor de încălzire, acestea sunt dedicate în principal clădirilor multifamiliale, astfel că sobele care ard lemne tot mai scumpe au toate şansele să rămână o realitate generalizată în mediul rural. Gospodăriile unifamiliale rămân în sfera programelor naţionale în anumite locuri, dar punerea lor în aplicare depinde de finanţare, capacitatea instituţională, contribuţia individuală etc., elemente cu care am avut de-a face şi până acum şi care au creat cadrul care a perpetuat sărăcia energetică profundă din mediul rural.

Text scris pe baza cercetarilor realizate in cadrul Centrului pentru Studiul Democratiei pe tema saraciei energetice incepand cu anul 2016.