Contrarevoluţia rusă. Scop: recâştigarea Ucrainei

Situaţia din Republica Autonomă Crimeea se precipită. De câteva zile, au loc manifestaţii la care se cere cu subiect şi predicat anexarea regiunii la Rusia şi se agită steaguri ruseşti. Însă din dimineaţa zilei de ieri lucrurile au luat o turnură cu adevărat periculoasă, pentru că a început o rebeliune anticonstituţională. Nu e doar „Abhazia”, „Osetia” sau „Transnistria”. Cel mai mult seamănă cu dosarul Transnistria, dar e mult mai mult.

E, de fapt, o tentativă mult mai coerentă a Rusiei de a face ceea ce nu a reuşit în Republica Moldova şi în Georgia: de a recâştiga întrega întindere teritorială a statului-victimă folosind un cap de pod. În cazul nostru, Crimeea. Factologic, se prezintă ca un scenariu foarte similar celui transnistrean, dar foarte accelerat. Teleologic, ţinteşte mult mai departe decât în cazul Transnistriei sau a Abhaziei.

Ultimele fapte:

Ieri seară, Parlamentul Republicii Autonome Crimeea a atins cvorumul „prin minune” (în clădirea ocupată ieri dimineaţa de persoane înarmate care s-au prezentat ca făcând parte din „autoapărarea rusă a Crimeii”), şi l-a destituit pe prim-ministrul local, loial Kievului, Anatolii Moghiliov. Moghiliov era unicul demnitar local care încă executa ordinele venite din capitală şi îi informa pe noii guvernanţi despre situaţia din zonă.

În locul său, parlamentul regional l-a ales cu 61 de voturi din 64 deputaţi prezenţi la şedinţă pe liderul mişcării naţionaliste ruse „Unitatea Rusă”, Serghei Aksenov. Acesta are 41 de ani şi este originar din Republica Moldova.

Serghei Aksenov a declarat că se va supune lui Viktor Ianukovici, pe care îl consideră preşedinte legitim al Ucrainei.

A devenit clar că Viktor Ianukovici se ascunde în Rusia.

Ministerul de Externe al Rusiei a condamnat în termeni duri alegerea lui Arsenii Iaţeniuk în funcţia de prim-ministru şi instalarea noului guvern. În declaraţia MAE al Federaţiei Ruse se spune că s-au încălcat prevederile acordului din 21 februarie, semnat între preşedintele Ianukovici şi opoziţie, cu mediere internaţională, care prevedea instalarea unui guvern de uniune naţională. Actualul guvern, în opinia părţii ruse, este format din "radicali".

Parlamentul regional din Republica Autonomă Crimeea a decis organizarea, pe 25 mai, concomitent cu alegerile prezidenţiale anticipate anunţate la Kiev, un referendum la care să se pună în discuţie statutul Crimeii. În acelaşi timp, preşedintele Consiliului Judecătorilor Ucrainei, Vasilii Onopenko, a declarat că Ucraina nu deţine o lege cu privire la referendumurile locale, de aceea regiuni distincte ale Ucrainei nu pot iniţia referendumuri. Prin urmare, deciziile referendumului din Crimeea vor fi considerate ilegale.

În urmă cu peste trei ore, au parvenit ştiri că Ianukovici ar fi aterizat în oraşul Rostov pe Don, pe aeroportul militar, ieri seara la orele 20.00 ora Bucureştiului. Ştirea vine de la agenţia UNIAN, care citează agenţia "DonInformBureau". Aceasta din urmă face trimitere la "surse proprii".

Astăzi, Viktor Ianukovici, care o conferinţă de presă în Rostov pe Don, aflat aproape de teritoriul ucrainean şi foarte aproape de Crimeea. Conferinţa va începe la ora 15.00 ora Bucureştiului. De altfel, vocile care au contestat adresarea lui Ianukovici

Tot cu trei ore în urmă, UNIAN a anunţat despre crearea unor posturi de control pe şoselele care duc spre Republica Autonomă Crimeea. Posturile de control blochează intrarea în republică. Oamenii care le-au instalat sunt înarmaţi. În acelaşi timp, necunoscuţi înarmaţi au blocat intrarea în aeroportul "Belbek" din Sevastopol.

Ce se întâmplă în Crimeea?

În ziua precedentă şi în această noapte s-a produs, în Crimeea, o rebeliune anticonstituţională susţinută, diplomatic şi prin uzul ameninţării militare nedeclarate, de Federaţia Rusă.

Doar cineva naiv ar putea să creadă, după toate dovezile care s-au prezentat, că ocupanţii celor două clădiri ale puterii din Simferopol nu sunt militari. Să ai la tine AKM-uri, aruncătoare de grenade RPG şi mitraliere Gaubitz, să aplici tactici militare, calculate din timp, de ocupare a edificiilor e o demascare a propriei identităţi. Apoi, să declari nu că "nu poţi negocia", ci că "nu eşti împuternicit să negociezi", înseamnă că în spatele tău, de militar, se află o entitate din numele căreia ai putea să negociezi. Cine este acea entitate? Eu cred că este vorba despre forţele armate ale Federaţiei Ruse, implicit, statul rus. Alexander Shchetinin, directorul agenţiei de presă ruse "Novîi Reghion", care a plecat din Rusia ca urmare a presiunilor la care a fost supus, presupune pe o reţea socială, bazându-se pe surse din zona aeroportului din Sevastopol, că persoanele care au ocupat aeroportul sunt membri ai trupelor speciale "Vostok", din Cecenia, autonomie rusă condusă azi de un lider pro-Putin, Ramzan Kadîrov. Tot aceştia, spune Shchetinin, ar fi responsabili şi pentru ocuparea de ieri a clădirilor parlamentului şi guvernului din Simferopol. Anunţul a fost făcut cu jumătate de oră în urmă.  

Susţinerea Federaţiei Ruse transcende, astfel, cadrul diplomatic şi pe cel al uzului de ameninţări.

Ce se întâmplă pe 27-28 februarie în RA Crimeea este o intervenţie militară a Rusiei. Ea deja a avut loc. Fără ea, realizarea fazei politice, instituţionale, a rebeliunii anticonstituţionale nu era posibilă.

Instalarea de posturi de control şi blocaj la intrarea în Crimeea, atât de rapid, arată că putem vorbi deja despre realizarea scenariului rus de preluare a controlului asupra Ucrainei.

Planul Federaţiei Ruse este să folosească RA Crimeea drept platformă pentru recâştigarea influenţei în Ucraina. În acest plan se include şi invocarea unui pretins "decret nr. 90" din 27 februarie al lui Ianukovici, prin care centrul de autoritate politică al Ucrainei se mută la Sevastopol (Crimeea), tot aici sunt chemaţi deputaţii din Rada Supremă şi de aici sunt planificate să înceapă acţiunile de restabilire a autorităţii fostului regim.

Faptul că zeci de deputaţi cunoscuţi din Duma de stat a Rusiei sunt prezenţi la Sevastopol este o pregătire a terenului pentru revenirea lui Ianukovici acolo şi începerea unei mişcări de rezistenţă faţă de Kiev şi de recucerire a Ucrainei. Se mizează, de asemenea, pe regiunile din Estul Ucrainei, în care vor reîncepe acţiunile de activizare a luptelor antiguvernamentale. Nu mai demult de alaltăieri, steagul Rusiei era bine-mersi la Harkov. Acum e în Crimeea, în capitala Simferopol.

S-a vorbit despre faptul că manevrele militare ale Rusiei, iniţiate ieri, nu sunt legate cu situaţia din Ucraina şi este doar o coincidenţă de timp. Atunci trebuie să-i felicităm pe ruşi: au parte mai mereu de coincidenţe inspirate, profitabile.

Acum începe să devină evident că revoluţia ucraineană se confruntă cu o amplă contrarevoluţie rusă, manifestată prin împletirea factorului politic şi militar într-un singur laţ care se strânge în jurul gâtului Kievului revoluţionar.

Dacă manevra cu utilizarea Crimeii drept cap de pod pentru reaprinderea Estului şi recâştigarea Kievului nu va reuşi, „cuceririle” rebeliunii anticonstituţionale din 27-28 februarie vor fi menţinute, şi regiunea Mării Negre se va mai alege cu un teritoriu separatist.

Caz în care în luptă se vor include tătarii din Crimeea (în număr de 300.000), iar Moscova va primi o a doua Cecenie.

Nu ar fi indicat ca Moscova să-i subestimeze nici pe ucraineni. Militarii ruşi au fost puşi pe fugă de cei ucraineni, în 2003, când Rusia a pretins controlul asupra insulei Tuzla din strâmtoarea Kerci, care desparte Crimeea de peninsula rusă Taman. Nu neapărat forţa ucrainenilor i-a făcut pe ruşi să dea înapoi atunci. Ci curajul şi tenacitatea lor.

E interesată Rusia să lupte? Dar regimul Putin?

Sunt mulţi dintre cei care spun că Rusia nu e interesată să lupte, să deznoade firele acestui război. Însă se uită un lucru important: războaiele nu s-au început, nu se încep, doar din raţiuni economice. Economia, în general, e despre cooperare. Dacă doar economia ar conta, probabil nu am mai avea războaie convenţionale.

Nici acest nou război nu e neapărat să fie convenţional. Poate fi vorba, de fapt, de o combinare a diverşilor factori utilizabili de partea rusă, cel militar fiind doar unul dintre aceştia. Oricum, preşedintele interimar al Ucrainei, Aleksandr Turcinov, a avertizat Rusia că orice deplasare a celor 25.000 de militari din Flota Mării Negre în interiorul Crimeii va fi percepută drept o agresiune militară şi tratată ca atare.

Uneori, războaiele încep pentru că liderii de naţiuni se confruntă cu mari şi grave probleme interne (pe care ei le cunosc cel mai bine, poporul nu le cunoaşte aproape deloc), şi nu mai văd altă cale de a se menţine pe linia de plutire, decât în "externalizare".

De aceea, întrebarea corectă nu e dacă Rusia vrea să lupte, ci dacă regimul lui Vladimir Putin vrea să lupte.

Cei care spun că Putin nu are motive să lupte, uită că popularitatea lui Putin s-a aflat, în 2013, la cel mai scăzut nivel de când e preşedinte, din 2000 încoace.

Asta conform statisticilor oficiale, agreate. Ei uită că situaţia economică a Rusiei, astăzi, este departe de a fi satisfăcătoare şi că nivelul de trai al populaţiei este în scădere.

Se mai uită şi faptul că după agresiunea rusă din Georgia, în 2008, popularitatea regimului (a lui Putin, în special) a explodat, în societatea rusă existând un val real de patriotism cuantificat de regim în formă electorală.

Val de patriotism similar, cumva, cu atitudinea românilor faţă de Nicolae Ceauşescu în august 1968. Se uită, voluntar sau involuntar, şi faptul că în actuala Rusie există cea mai puternică şi mai bine organizată opoziţie anti-sistem din 2000 încoace.

Au trecut şase ani din 2008 şi Putin mai are patru ani din actualul mandat. Modificările la Constituţia Rusiei operate în 2012, când s-a reinstalat la Kremlin, îi dau dreptul să fie preşedinte şi după 2018, până în 2024. Putin doreşte să se asigure că în 2018 se va menţine la putere prin mijloace care să dea aparenţele unei susţineri populare masive, la fel ca în 2012. Chiar dacă nimeni nu mai crede că alegerile vor fi libere şi corecte, este esenţial să fie alegeri, nu altceva. Adică: este foarte important pentru Putin să nu fie nevoit să recurgă la metode mai dure de a-şi păstra puterea. Şi pentru asta, îi trebuie un minim capital de imagine şi popularitate. Deoarece poţi să falsifici alegerile şi să-ţi meargă doar atunci când ai, totuşi, o oarecare susţinere din partea populaţiei. De aceea, Vladimir Putin mizează pe provocarea unei reacţii similare cu cea din august 2008, în societatea rusă. Aceasta ar urma să ia forma unui imens val de simpatie faţă de regim şi faţă de Putin personal, evident.

Însă: a nu se subestima potenţialul revoluţionar al societăţii ruse. A nu se subestima dorinţa ruşilor de a trăi mai bine. De a fi mai liberi.

În toţi aceşti ani, sub Putin, pe lângă Rusia obscură a oligarhilor şi mafioţilor de stat, a apărut o Rusie tânără, lucidă, dornică de drepturi şi libertăţi civile, dornică de a fi acceptată în lume. Şi nedoritoare să mai roşească în obraji când se gândeşte la destinul ţării ei.

Această Rusie iese la suprafaţă. Reprimând Ucraina, pregătind această contrarevoluţie în Ucraina, subjugând Ucraina, Vladimir Putin şi acoliţii săi doresc, de fapt, să-şi reprime propria ţară, propria societate, propriul popor. Un popor pentru care ucrainenii sunt fraţi (nu mai mari, nu mai mici, doar fraţi). Iar de la fraţi se poate învăţa. Şi exemplul fratelui poate deveni propria ta luptă.

Deşi nu-mi stă în fire să fac predicţii pe termen lung, acum voi face una. Cred că manevrele regimului care conduce astăzi destinul Rusiei sunt arii dintr-un cântec de lebădă. Cred că asistăm la ultimii ani ai sistemului numit „democraţie suverană”, cunoscut altfel drept „putinism”. În câţiva ani, politicianul Vladimir Putin va fi istorie. Rusia democratică, cea înăbuşită în sânge pe 6 ianuarie 1918 odată cu lichidarea Adunării Constituante Ruse de către bolşevicii lui Lenin, va renaşte.

Deocamdată, însă, să vedem ce se va mai întâmpla pe 28 februarie şi în zilele următoare.