Conservarea metafizicii lui Platon în gândirea arabă . Secolele al IX-lea și al X-lea

Conservarea metafizicii lui Platon în gândirea arabă 
(Secolul al IX-lea). Metafizica arabă, ivită în acest secol, va contribui decisiv, două secole mai târziu, la renașterea culturală a Europei.

Secolul al IX-lea

În Bizanț sunt la mare modă povestirile de aventuri. Într-o scriere anonimă despre viața Sfântului Teodor apar numeroase narațiuni, multe fără legătură directă cu subiectul, despre sihaștri, martiri, califi și aventurieri. Citind astfel de texte ai impresia că lumea medievală nu putea trăi fără poveste: chiar și într-o viață de sfânt își făceau loc întâmplări laterale, anecdote sau episoade fantastice.

De asemenea, Viața lui Leon aduce o povestire surprinzătoare despre vrăjitorul Heliodor, un personaj care pare desprins din literatura fantastică și care arată cât de ușor se amestecau, în epocă, credința, legenda și imaginația.

Cărturarul cel mai însemnat al lumii bizantine este FOTIOS, retor renumit, cu o solidă cultură clasică, din opera căruia mai cunoscute sunt două omelii (cuvântări bisericești) în care vorbește despre atacul rușilor asupra Constantinopolului. Fotios este și filozof, continuator al învățăturii lui Porphyrios, dar și admirator al operei aristotelice.

Pe la sfârșitul secolului încep să fie reprezentate teatral scene biblice, care ilustrau de regulă predici și care aveau loc în biserică, în timpul unor sărbători.  

Uneori mă gândesc că acești savanți bizantini trăiau într-un echilibru dificil: cu un picior în teologie și cu celălalt în filosofia antică.

Pe la sfârșitul secolului încep să fie reprezentate teatral scene biblice, care ilustrau predici și aveau loc în biserică, în timpul unor sărbători. Este menționat faptul că în ziua de Sfântul Ilie, un actor, învesmântat în haine somptuoase, juca scena înălțării profetului la cer, în Biserica Nouă a Palatului. Putem vedea aici începuturile unui fenomen care va marca Evul Mediu: teatrul religios. În fond, spectacolul și credința au mers adesea împreună.

În Occident, evenimentul notabil este că acum este scris primul text în limba franceză și germană (Jurămintele de la Strasbourg). De asemenea, Nithard scrie Istoria, iar Ioannes Scotus Eriugena (sau Erigen) redactează lucrarea De divisionibus Naturae. Un cărturar care merită menționat este René din Auxerre, comentator al Bibliei și autorul unor studii despre poeții latini Boetius și Martianus Capella.

Pe la jumătatea secolului, operele lui Platon și Aristotel se traduc în lumea arabă, iar, sub imboldul lor, renaște metafizica. Unul dintre cărturarii arabi, care interpretează scrierile neoplatonicienilor este ABŪ YŪSUF AL-KINDI (796-837). El ajunge la ideea că rațiunea poate cunoaște adevărurile revelate, iar acest rol pe care al-Kindi îl acordă rațiunii va deveni o obsesie pentru metafizica arabă.

În India, acum este redactată cea mai însemnată parte din Pañcatantra (Panciatantra, în transliterație românească), un pseudo-tratat de politică, în care ideile sunt ilustrate cu povestiri și sentințe. Dintre capitolele ei, mai cunoscut este Textus simplicior, care a fost scris după anul 850.

În China, filozoful HAN YU (768-824), adept al confucianismului, pledează pentru întoarcerea la tradițiile pierdute, se opune budismului și readuce în actualitate mituri și legende uitate. Dintre scrierile sale amintim: Originile lui dao, Despre dogmele budiste, Opiniile înțeleptului.

Secolul acesta, cu toate scăderile sale, rămâne valoros pentru că deschide drumul teatrului religios medieval (misterele creștine). Totodată, revenirea la Platon și Aristotel pregătește, în mod discret, marile sinteze filosofice ale Evului Mediu.

Dominația culturii arabe

(Secolul al X-lea)

În acest secol se află germenii misticii arabe, prin AL-HALLG (857-922), profet și martir, care a scris comentarii la Coran, poeme și un tratat în care spune că adevărul ultim al ființei este unirea cu divinitatea. De asemenea, acum sunt semnalate primele scrieri arabe de metafizică, inspirate de gândirea greacă, pe drumul deschis de al-Kindi, unul dintre învățații arabi care încearcă să-l interpreteze pe Platon de pe poziții mahomedane.

Prin intermediul traducerilor arabe, evreii ajung la gândirea greacă, iar filozoful SAADIA BEN IOSEF (882-942) creează o școală talmudică în Babilonia. El scrie Cartea credințelor și a părerilor (în limba arabă), în care vorbește despre relația dintre revelație și religie, observând că poporul evreu rezistă în fața istoriei datorită supunerii față de Lege – Tora – , aceasta fiind un dar al divinității.

Este, de asemenea, de menționat și poemul lui EKKERHARD DE ST. GALL – Waltharius – , scris în latină, dar având ca subiect vechi legende germane.

Tot acum, în Bulgaria se întemeiază secta creștinilor bogomili (care își ia numele de la un preot de țară – Bogomil). Ei propovăduiau sărăcia și umilința, respingeau ierarhiile și considerau că lumea a fost creată de Satanail, fratele demonic al lui Cristos. Rostul omului este de a se răscumpăra prin pocăință. Acest curent religios a influențat anumite scrieri apocrife și producțiuni folclorice, de circulație și în cultura noastră.

Cea mai importantă creație a secolului este O mie și una de nopți,  povestiri despre lumea arabă, în care apar aproape toate temele epice. 

Subiectul acestui aproape roman, construit din povestiri, este următorul: sultanul Șahriar își ucide soția trădătoare, apoi poruncește să îi fie adusă în fiecare noapte câte o fecioară pe care o omoară în zorii zilei. După trei ani, regatul era pustiit, iar fiicele vizirului sunt ultimele două victime. Una dintre ele, pe nume Șeherezada (persană Šahrāzād -Fiica Cetății), citise toate cronicile și legendele regilor și hotărăște să-l înfrunte pe sultan. Ea îi spune lui Șahriar în prima noapte o poveste, al cărei deznodământ este lăsat pentru următoarea noapte. Apoi, din aceasta se desprinde o altă poveste, iar sultanul, captivat de poveștile Șeherezadei, îi amână moartea. Ea își câștigă dreptul la viață prin poveste, idee ce va reveni de-a lungul epocilor, în multe culturi. O mie și una de nopți conține numeroase informații despre spațiul oriental, dar povestirile sunt totodată și lecții de morală, al căror scop este de a îmblânzi chiar și pe un rege cinic, așa cum este Șahriar. Multe dintre poveștile din O mie de nopți au intrat  în circuit universal prin alte opere. Iată un exemplu: un negustor din Damasc visează că va găsi o comoară la Cairo, așa că pleacă s-o caute. Ajuns la destinație, este prădat de hoți și dus în fața unui cadiu, căruia trebuie să-i mărturisească scopul călătoriei sale. Cadiu își bate joc de el, mărturisindu-i că și el visase că va găsi o comoară la Damasc, la rădăcina unui copac din curtea unui negustor, dar că, firește, nu fusese atât de nebun încât să plece în căutarea ei. Negustorul se întoarce acasă, iar la rădăcina copacului visat de cadiu găsește mult căutata comoară. Subiectul a fost prelucrat în în zilele noastre de către Paulo Coelho, în romanul Alchimistul.

O altă scriere epică importantă este Cartea Regilor, scrisă de poetul persan FIRDOUSI (934-1021). Epopeea povestește aventurile eroice ale viteazului Rustem, prilej pentru autor de a transpune și istoria legendară a Persiei, până la cucerirea ei de către arabi.

Preocupările cărturarilor arabi au condus la recuperarea culturii antice, în special, a celei greco-latine.

Privit în ansamblu, secolul al X-lea arată cum, prin intermediul lumii arabe, cultura antică este redescoperită și transmisă mai departe. Într-un fel, este o punte: între Grecia veche și Europa medievală.

Biblio

 Panciatantra. Cele cinci cărți ale înțelepciunii, Ed. Minerva, 1972 (trad. Th. Simenschy)

Nicolae Cartojan – Cărțile populare în literatura românească, vol. I, Editura Enciclopedică Română, 1974 (pentru influențele bogomilice asupra culturii)  

O mie și una de nopți, vol, Ed. Saeculum, 1991, 1992 și în curs de apariție alte 14 volume; trad. Petre Hossu.

Firdousi – Cartea Regilor, Ed. Uranus, 1992 (repovestită în proză și alexandrini de Romulus Dinu)

După Doina Ruști - Istoria culturii umaniste, 2004