Confruntare. Comunicare. Cooperare?

Prudență, rezervă, politețe rece, tensiune mocnită, cam aceștia au fost termenii în care s-a comentat în avans întâlnirea capitală de ieri, dintre președinții Joe Biden și Xi Jinping, în marja summit-ului G20 din Indonezia. Unii analiști s-au încumetat să anticipeze un dialog strict informativ și lămuritor, fără a ocoli temele sensibile, alții s-au hazardat să prevadă creșterea ostilității, cu perspective belicoase catastrofale. Cert este că, oricâte semnale s-ar fi dat anterior, mai ferm sau mai discret, din ambele părți, deznodământul se contura neutru și stabil.

FOTO EPA-EFE

Și asta pentru că a părut limpede de la început dorința comună a participanților de clarificare a propriilor poziții, de reafirmare a liniilor roșii de netrecut și de menținere a punților deschise. În ciuda rivalității aprige dintre cele două mari puteri, SUA și China, există multe noduri de legătură între ele, cu atât mai mult într-o economie globalizată și profund interconectată, și niciuna din tabere nu avea niciun interes să se desprindă brutal din această țesătură politico-economică mondială.

Președintele Joe Biden a spus de altfel, în ajunul întâlnirii, că Statele Unite nu doresc un conflict cu China și că, deși concurența dintre cele două țări este fățișă și asumată, ea trebuie gestionată responsabil. Oficiali de la Washington vorbeau chiar despre stabilirea unor limite, garanții și reguli clare ale desfășurării competiției, pentru a se preveni eventualele neînțelegeri, interpretări greșite și escaladări.

Prin urmare, fără a-și fixa ținte ambițioase pentru momentul Bali, americanii își propuseseră să discute pe un ton calm, dar ferm, obiectivele proprii, alături de subiecte internaţionale şi regionale sensibile, precum poziția față de Rusia în contextul războiului din Ucraina, limitarea programului nuclear al Coreei de Nord (în contextul în care regimul comunist şi-a multiplicat tirurile de rachete), chestiunea drepturilor omului din China, practicile comerciale ale acestei țări, importanţa păcii în strâmtoarea Taiwan şi a libertăţii de navigaţie în Marea Chinei de Sud. Și era de așteptat ca, în punctele inconfortabile, replica interlocutorilor chinezi să fie categorică, dar fără stridențe, pentru a nu fragiliza suplimentar raporturi deja serios tensionate, după ce președinta Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, a vizitat astă vară insula considerată de Beijing parte a teritoriului său, iar China a răspuns cu exerciții militare de amploare.

„Ca lideri ai naţiunilor noastre, consider că împărtăşim responsabilitatea de a arăta că Statele Unite și China îşi pot gestiona diferenţele, pot împiedica concurenţa să devină conflict şi pot găsi căi de conlucrare în probleme globale şi urgente care necesită cooperarea noastră”, a fost de altfel semnalul dat de Joe Biden în debutul întrevederii de ieri cu omologul chinez. „Lumea se așteaptă, cred, ca Statele Unite și China să joace roluri cheie în abordarea provocărilor globale”, a adăugat oficialul american.

Iar răspunsul interlocutorului chinez a fost în aceeași linie binevoitoare. „Ca lideri ai primelor două ţări, trebuie să trasăm cursul potrivit al relaţiei Statelor Unite cu China. Trebuie să găsim direcţia potrivită a relaţiei bilaterale, care să o facă avanseze şi să o ridice. (…) Întâlnirea noastră a atras atenţia lumii, aşa că trebuie să cooperăm cu toate ţările pentru a aduce mai multă speranţă păcii în lume, mai multă încredere stabilităţii şi un elan mai puternic dezvoltării comune”, a precizat Xi Jinping.

Deschisă sub aceste auspicii, reuniunea la vârf sino-americană promitea aducerea conversației la un alt nivel strategic, în ciuda menținerii deosebirilor de opinie dintre cele două părți. N-ar fi, până la urmă, o premieră în istorie ca SUA și China să cadă de acord și să convină la conlucrări punctuale. Memoriile medicului personal al președintelui Mao, dr. Li Zhinsui, arată cum, în anii ’70, liderul revoluționar chinez și-a surprins anturajul propunând un dialog, ba chiar negocieri cu Statele Unite, într-o perioadă de ostilitate reciprocă aproape totală. „Nu au spus strămoșii noștri că trebuie să negociem cu țările aflate în depărtare și să ne luptăm cu cele care sunt în apropiere?”, și-a întrebat Mao doctorul. Iar câteva luni mai târziu, după ce-l primea la Beijing pe Richard Nixon, amfitrionul se arăta mulțumit de mersul discuțiilor, în ciuda obstacolului numit Taiwan, și savura onestitatea liderului american, care îi zisese că dorește îmbunătățirea relațiilor spre folosul țării sale. „Este exact ce trebuia să spună”, povestește dr. Li, citându-l pe președintele Mao. „E mult mai bine decât atunci când oamenii vorbesc despre principii morale înalte, dar se angajează în intrigi ticăloase. Oare nu pentru folosul Chinei dorim și noi să ne îmbunătățim relațiile cu Statele Unite?”

Desigur, realitățile s-au schimbat între timp, dar întrebarea retorică rămâne.