Comisia de tăiat… registre

Guvernul (mai exact, nişte oameni din Guvern) a avut ideea foarte inteligentă de a încerca, prin consultare cu cetăţenii, să mai reducă din numărul impresionant de hîrtii care ţi se cer, ca cetăţean, firmă sau ONG, în orice instituţie publică ce se respectă (se respectă prin blindarea cu documente, pentru că, citez, „prin hîrtie nu trece glonţul“).

Caziere fiscale, certificate de naştere, timbre fiscale şi juridice etc. Şi dacă tot a început acest trend, să vorbim şi despre cum Statul nostru legiferează, uneori, inexistentul şi inutilul.

Se făcea că-n 2007 se dădea o nouă Lege privind instituţiile publice şi companiile de spectacole sau concerte (OUG 21/2007), supranumită, prin „absorbţia“ muzicii, Legea teatrelor, care înlocuia cadrul juridic anterior ca să ne facă tuturor viaţa mai bună. În mod revoluţionar, legea conţinea „conceptul“ de companie (de spectacole sau concerte), definită drept „persoane juridice de drept privat, indiferent de forma de constituire şi organizare (adică asociaţii, fundaţii, SRL-uri, IMM-uri, societăţi pe acţiuni…, n. I.P.), care realizează şi prezintă producţii artistice“. 

Ce fac, ce drepturi şi ce obligaţii au aceste companii? Tot ce făceau şi ce drepturi aveau în calitatea lor originală de ONG-uri, IMM-uri şi SRL-uri (cu obiectul de activitate înscris în actele de înfiinţare, că altfel, poţi să te declari şi Radu Beligan, tot nu poţi desfăşura activităţi de producţie şi difuzare), doar că acum se chemau şi companii. În mod uimitor…, legea le dădea chiar dreptul extraordinar de a angaja personal prin contract individual de muncă sau de a încheia contracte de drepturi de autor, adică… ceea ce oricum puteau să facă deja, ca asociaţii, fundaţii, SRL-uri etc. Însă, atenţie!, exista şi ceva special: instituţiile publice de spectacol sau concerte căpătau, prin această lege, posibilitatea de a externaliza servicii ori activităţi culturale, în condiţiile prevăzute de lege (care nu există specific aşa, dar mă rog), către companii. Deşi grădina Domnului e mare, iar un pic mai sus (la art. 11) scria că oricum „Institutiile de spectacole sau concerte pot recurge la externalizarea, în condiţiile legii, a unor servicii, inclusiv a celor tehnice, administrative şi de producţie“, de unde se înţelege că, la o adică, şi servicii culturale, în aceleaşi condiţii universale ca la serviciile administrative (legile sînt laxe la noi).

Deci, avem companii. Care-s de fapt asociaţii etc. sau SRL-uri etc. Şi care n-au nici un fel de statut special, doar că, pentru a deveni companii, trebuie să decarteze 150 de lei şi eternul vraf de hîrtii, în număr de 10, eventual de recuperat de la diverse alte instituţii: cerere de înscriere, act constitutiv/statut, dovada înscrierii la Registrul Comerţului sau la Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor, certificat de înregistrare fiscală, regulament de organizare şi funcţionare, descrierea tehnică a sediului etc. De ce să decarteze banii şi documentele? Ca să se înscrie în… Registrul Artelor Spectacolului. La ce foloseşte acest registru? Nu se ştie, dovadă că mai nici un producător sau difuzor independent de teatru nu pare să fi auzit de el, iar eu n-am auzit decît de una dintre „companiile“ înscrise – Asociaţia „Aradi Kamaraszínház“ de la Arad. 

Prima companie care s-a înscris, Royal Management Int SRL, apare pe internet ca fiind o agenţie de modelling, casting şi publicitate. Voltart SRL e un studio de înregistrări (producţie muzicală, muzică pentru televiziune, soundtrack-uri şi voiceover-uri pentru publicitate). D'al Stasia Consulting SRL sînt „Show Entrepreneurs and Producers“. HB Media Entertainment SRL este firma lui Horia Brenciu, cu o cifră de afaceri, în 2012-2013, de 4,2 milioane de lei, în timp ce Asociaţia Culturală „Ovo“ îi aparţine lui Ovidiu Komornyk. Şi ca să ştim sigur cum e cu aceste companii de spectacole şi concerte, şi Antena TV Group e în Registrul Artelor. Aşa arată peisajul companiilor de spectacole şi concerte în ţara românească.

Ce se întîmplă dacă nu te înscrii? Teoretic, primeşti o ditamai amenda.

Ce se întîmplă dacă te înscrii în Registrul Artelor? Evident, nimic (decît că află şi poporul ce studiouri de voiceover-uri, agenţii de casting şi modelling, organizatori de mari concerte şi producători de show-uri live mai există). Nimeni nu te poate împiedica să produci spectacole şi festivaluri dacă ăsta e obiectul tău de activitate, nimeni şi nimic nu te împiedică să primeşti finanţări nerambursabile sau chiar să organizezi evenimente în parteneriat cu instituţiile publice. Ce se întîmplă dacă nu te înscrii? Teoretic, primeşti o ditamai amenda, între 1.000 şi 5.000 de lei. Cine te amendează? Nişte angajaţi ai Ministerului Culturii desemnaţi prin ordin de ministru sau alţi angajaţi, ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, tot prin ordin de ministru. Cum te amendează? Păi probabil umblă de la un spectacol sau concert la altul şi cer înscris de la Registrul Artelor (30 de lei bucata) sau compară Registrul Comerţului şi Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor (RAF) cu Registrul Artelor Spectacolului şi pac amenda. Poate prinde careva această idee din zbor şi ajunge tribunalul să lămurească modul în care poate fi limitată activitatea unei firme sau ONG în domeniul declarat, pe motiv de neînscriere într-un registru care e definibil ca intersecţia dintre Registrul Comerţului şi RAF pe bază de coduri CAEN.

P.S.: Pentru că Statul e primul care, nu-i aşa?, îşi respectă legile, deşi OUG 21/2007 spunea că Registrul Artelor Spectacolului e instituit în termen de 60 de zile de la promulgarea legii, regulamentul lui a apărut după fix… doi ani. Respectivul registru cuprinde şi instituţiile publice de spectacole şi concerte, aşa, ca să aflăm şi noi care mai sînt, nu de altceva. Un asemenea sentiment al importanţei înregistrării pluteşte în aer, încît inclusiv instituţii de rang naţional lipsesc de pe listă.