Ultimele știri ⏱️Război în Ucraina Război în Israel Istoria zilei Alegeri Republica Moldova 2025

Codul mercenarilor

Publicat: 30.09.2025 08:14

Nu există așa ceva, în sensul că nu există o codificare juridică internațional acceptată care să oblige statele, măcar teoretic, la respectarea unor reguli așa cum, în principiu, avem reglementările privind comportamentul de bază în perioada conflictelor armate și protejarea populației civile. Cât se poate și când se poate. Dar ceva există și cred că e util să vedeți ce anume, tocmai pentru că folosirea mercenarilor este acum în plină expansiune, ca formă niciodată pe deplin recunoscută a războiului hibrid care, în sine, are puține definiții acceptate.

Nu există țară a lumii care, în istoria sa de sânge, să nu fi apelat la unități de mercenari pentru a suplini performanțele armatelor locale, de cele mai multe ori de strânsură și aducând sub arme oameni fără pregătire militară specifică, fie țărani, fie orășeni, calfe și meșteșugari recrutați, la nevoie, cu arcanul, cum era obiceiul și în Țările Române. Mercenarii erau profesioniști care, exact ca și acum, își ofereau serviciile oricui care plătea sumele cerute, deloc interesați în motivul pentru care erau chemați să lupte, grupându-se în jurul oricărui steag exact pe perioada contractului, fără să pună întrebări, subordonându-se direct liderului lor, apoi, câteodată cu probleme, comanditarului politic de moment al acțiunii respective. Au fost, de la începutul istoriei militare, pioni ideal de folosit în sensul că nu puneau întrebări, nu aveau angoase morale, formau primul corp perfect solidar în luptă deoarece știau că inamicul nu avea să-i considere prizonieri de război, neavând o valoare financiară de schimb, și în cel mai bun caz erau uciși imediat, altfel trimiși la galere sau vânduți piraților. În același timp, se subordonau unei singure reguli cu valoare absolută: strict pe perioada contractului, erau credincioși celui care le închiria serviciile, de asta depinzând și renumele grupului de luptă și prețul cu care, mai apoi, supraviețuitorii puteau negocia următorul angajament. !i așa se explică apetența multora dintre regi și împărați, de a-și încredința – cu toate riscurile – protecția personală unor soldați de închiriat, amintiți-vă în acest sens practica adoptată, și de domnitorii noștri care, din prudență îndreptățită față de fidelitatea forțelor locale, își plăteau arnăuții, garda personală tradițională timp de secole.

Prima apariție a „profesioniștilor morții” este considerată a fi cea a Grupului Celor Zece Mii în anul 401 ÎCH. Xenofon relatând despre faptul că acest grup de luptători profesioniști a primit un contract din partea Regelui Cirus cel Tânăr pentru a-l răsturna de pe tronul Persiei pe fratele său, Regele Artaxerxes. Generalii greci au încercat să negocieze ieșirea din zonă a trupelor după ce Cirus cel Tânăr a fost ucis lângă Bagdad, dar au fost trădați și uciși, iar Xenofon, scriitor și mercenar, a preluat, cu succes, nu numai comanda supraviețuitorilor dar și s-a angajat să-i scape din încercuire și să înceapă întoarcerea spre casă, totul descris în cartea sa devenită celebră, Anabasis. A urmat, în această fascinantă istorie a armatelor private, seria de experiențe a „gărzilor personale” pe care împărții romani și le alegeau pentru a înlocui gărzile pretoriene , aducând în loc sălbaticii și nemiloși mercenari ținuturilor nordice, dar armatele private s-au constituit, foarte aproape de ceea ce știm azi, codificând primele regulamente interne de funcționare, de-abia în Evul Mediu european, Compania Albă fiind, în secolul XIV, una dintre cele mai puternice armate de mercenari din Italia. Au urmat Gărzile Elvețiene, apoi Compania Catalană sau Garda Varangiană a Bizanțului.

În varianta modernă, putem consemna formarea, chiar înaintea declanșării celui de-al Doilea Război Mondial, a unei companii private de piloți americani, The Flying Tigers, care au participat la războiul chino-japonez, susținând trupele chineze, acționând sub acoperirea unei întreprinderi private, Central Air Manufacturing Company. După război, cei din CIA reiau și completează modelul și astfel s-a născut CAMC, compania de transport aerian civil (CAT), mult mai cunoscută sub numele de Air America. Cam în aceeași perioadă, britanicul David Stirling creează mai multe societăți care angajează și folosesc mercenari, Watchguard International Limited sau Kilo Alpha Services. Un loc aparte în această istorie revine francezului Antoine de Saint-Paul, mai bine cunoscut sub numele de Bob Denard, considerat pe drept cuvânt omul care a schimbat aproape complet regulile care domnesc în acest univers cu totul special. Dacă doriți să vedeți cum funcționează acum aceste companii private de securitate, iată aici https://secoprotec.com/formation-contractor/ una dintre ofertele de pe piață.

Codul mercenarilor

Corect spus, titlul complet este acesta: Documentul de la Montreux privind obligațiile legale pertinente și bunele practici ale Statelor legate de operațiunile companiilor militare private și de securitate în timpul conflictelor armate. Documentul (îl puteți accesa aici https://www.icrc.org/sites/default/files/event/file_list/montreux_document_en.pdf „este rezultatul unei inițiative comune lansată la începutul anului 2006 de către Elveția și Comitetul Internațional al Crucii Roșii. Între ianuarie 2006-septembrie 2008 au avut loc patru reuniuni interguvernamentale care au servit drept bază la elaborarea acestui document. În final, Documentul de la Montreux a fost adoptat prin consens de Statele participante la cea de-a patra și ultimă reuniune care a avut loc la Montreux pe 15-17 septembrie 2008.

E important? Da, fiindcă este prima inițiativă în domeniu. Dar, cum țin să sublinieze participanții, „nu este vorba despre un text juridic obligatoriu. Prezintă un ansamblu de obligații juridice internaționale pertinente și bune practici”. Acestea fiind spuse, intenția vizibilă este ca totul să se organizeze spre un moment următor, atunci când s-ar putea organiza o conferință mondială care să adopte, eventual, un document de amploarea Convențiilor de la Geneva. Că așa stau lucrurile, iată cadrul legislativ actual https://www.montreuxdocument.org/resources/tools.html

În decembrie 2014 a fost constituit Forumul Documentului de la Montreux și este o platformă informală de consultări între semnatarii Documentului în scopul aplicării sale la nivel național și la sprijinirea demersurilor vizând participarea altor state și organizații la promovarea și aplicarea prevederilor sale. Cu succes, căci, iată, pe 21 septembrie 2023, România a decis oficial https://www.montreuxdocument.org/news/romania_mdf.html să adopte Documentul de la Montreux, devenind, la acel moment, cel de-al 59-lea Stat semnatar, acum numărul acestora fiind de 61.

Ce trebuie să facă România din momentul în care, oficial, și-a exprimat susținerea pentru Documentul de la Montreux? Aveți aici https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2023/09/MEMO-3.pdf un răspuns complet, sub forma unui Memorandum aprobat de Marcel Ciolacu, Prim Ministrul României din acel moment,. E un text care chiar merită să fie citit deoarece înseamnă sau poate să însemne foarte multe lucruri căci implicațiile sale implică actuale dar și posibile acțiuni în momente delicate în relațiile internaționale.

Deci?

În concluzie, să mai așteptăm prudenți căci, așa cum spunea doamna Țoiu de la tribuna Adunării Generale a ONU, „trăim vremuri tulburi fără precedent în istorie”.