Cine mai apără mediul?

FOTO Shutterstock

În 1936, psihologul Kurt Lewin a emis o ecuaţie devenită celebră: Comportamentul este o manifestare a persoanei în baza contextului (mediului) din jurul acesteia[1]. Suntem astfel influenţaţi direct, şi ne adaptăm comportamentul, în funcţie de ceea ce se întâmplă în jurul nostru.

Ecuaţia lui Lewin este uzitată în industria de consum, unde retailerii conving astăzi cumpărătorii să achiziţioneze produse în baza modului în care acestea sunt prezentate în magazine. Extrapolată, ecuaţia se aplică însă şi la conduita instituţiilor guvernamentale: instituţiile se vor comporta în funcţie de modul în care sunt organizate şi conduse de către guvernanţi.

Prin urmare, un guvern atent la problemele de mediu cu care se confruntă societatea pe care o guvernează, va crea instituţii puternice, menite să elimine aceste probleme de mediu şi să creeze astfel, în rândul cetăţenilor săi, un comportament care valorizează protecţia mediului.

Din 2007 de la aderarea la UE până în prezent, statul român nu reuşeşte (încă) să ne convingă că imprimă un comportament pro-mediu instituţiilor din subordine. Stau dovadă numeroasele proceduri de infringement deschise de Comisia Europeană cu privire la nerespectarea de către România a legislaţiei comunitare de mediu, unde instituţiile statului, centrale sau locale, nu reuşesc conformarea la cerinţele Uniunii în (prea) multe domenii ale protecţiei mediului (aer, apă, deşeuri, habitate şi specii).

Ar fi timpul pentru un nou început.

Spre exemplu, Ministerul Mediului ar putea numi în cele 7 locuri ale consiliului de administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva[2], instituţie care deţine fondul forestier al statului român, şi activişti de mediu şi membri ai ONG-urilor active în protecţia pădurilor României, în scopul creşterii nivelului de transparentizare a activităţii acestei instituţii, atât de importantă în privinţa protecţiei fondului forestier naţional.

În privinţa poluării aerului, acelaşi Minister al Mediului, împreună cu Guvernul României, ar putea grăbi adoptarea hotărârii de Guvern vizând Planul National de Control al Poluanţilor Atmosferici (termenul trasat de Comisia Europeană era 1 aprilie 2019), care ar identifica măsuri naţionale de reducere a poluanţilor pentru toate sursele de emisii (transport rutier, motoare cu ardere fără destinaţie rutieră, agricultură, energie, industrie, solvenţi, încălzire locuinţe)[3] şi ar putea deveni astfel standardul minim naţional la elaborarea de Planuri de Calitate Aer de către municipalităţile foarte poluate ale României (în prezent 19, conform măsurătorilor staţiilor Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului: Bacău, Braşov, Brăila, Bucureşti, Constanţa, Cluj, Craiova, Deva, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Timişoara, Suceava, Măgurele (judeţul Ilfov), Brazi, Sebeş si comunele Ungheni şi Holboca din judeţul Iaşi[4]).

Poate cel mai important, ar fi utilă numirea cât mai rapidă a conducerii Gărzii Naţionale de Mediu şi a Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, în condiţiile în care nominalizările au fost deja făcute şi este necesară doar o decizie a Primului-ministru în acest sens.

Garda Naţională de Mediu este o instituţie fundamentală în ecuaţia protecţiei mediului din România, având rolul de a constata şi sancţiona încălcările legislaţiei de mediu, în trei domenii esenţiale: poluare, deşeuri şi biodiversitate (arii protejate, faună, obligaţii ale operatorilor din piaţa de lemn), în timp ce Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului monitorizează respectarea legislaţiei de mediu în ţară, asigurând între altele funcţionalitatea staţiilor de măsurare a calităţii aerului de pe teritoriul României, ale căror măsurători sunt transmise către instituţiile comunitare, care evaluează conformarea României la cerinţele legislaţiei comunitare de mediu relevante.

În contextul în care Comisia Europeană are ca orizont imediat reducerea de către toate statele membre, inclusiv România, a nivelului emisiilor de gaze cu efect de seră din Uniune cu cel puţin 55% până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, ca etapă preliminară către atingerea obiectivului de neutralitate climatică până în 2050, devine evident că atât guvernul român, cât şi instituţiile din subordinea sa, trebuie să-şi asume în mod deschis necesitatea protecţiei mediului din România, în scopul reducerii, prin măsuri active, a nivelului emisiilor de gaze cu efect de seră, de pe teritoriul naţional, indiferent de sursă.

Contrar, nivelul de poluare, deşeuri şi defrişări din ţară va tot creşte, viaţa de zi cu zi a locuitorilor României va fi tot mai afectată, iar întrebarea Cine mai apără mediul în România va rămâne fără răspuns.

Notă: Acest articol are doar caracter literar şi publicistic şi reprezintă doar opinia personală a autorului. Articolul nu constituie vreo formă de exercitare a unei profesii cu caracter juridic. 

[1] James Clear, Atomic Habits, editura Lifestyle Publishing, 2019, pag. 80-81.

[2] Romsilva este controlată de Ministerul Mediului, prin numirile pe care le poate face în cele 7 locuri ale CA. Pentru ultima componenţă a CA Romsilva a se vedea Ordinul Ministerului Mediului Apelor şi Pădurilor nr. 1854/12.10.2020 disponibil http://www.rosilva.ro/files/content/bucuresti/OM%2018541210.pdf. 

[3] Acest plan transpune directiva NEC (National Emission Ceilings) nr. 2284/2016, iar neadoptarea acestuia atrage o nouă procedură de infringement la adresa României.

[4] Ordinul Ministerului Mediului nr. 2202/11.12.2020.