Cealaltă Românie: tinerii Moldovei

Pe data de 14 septembrie va avea loc la Chişinău un Marş al Tricolorului, ca şi simbol al Unităţii Româneşti. După ce a fost sfinţit la Izvorul Mureşului, steagul lung de 300 de metri a străbătut oraşele care contează în România şi va ajunge la Chişinău, unde va fi întins în mod simbolic chiar în faţa Universităţii Pedagogice Ion Creangă, un simbol al luptei pentru Identitatea Românească.

                    În  luna  iulie  am avut privilejul să însoţesc caravana " Trai mai bun" organizată  de  mişcarea civică "Tinerii Moldovei". Voi relata acţiunea sec, descriptiv,   aşa  cum  odată   oamenii  aflau lucruri noi  prin povestirile călătorilor.

                Denumirea organizaţiei are ceva "de partid", dar nu este. ( Nicio legatură cu nişte "patrioţi ai Moldovei",  talibanii modovenismului, care la Bălţi, acum ceva timp şi-au expus  mijloacele - beţie, ură, pietre, agresare fizica şi înjurături în limba rusă - anunţând din vreme violenţa secesionistă în desfăşurare acum în Ucraina de Est ).

Sunt oameni tineri care au descoperit că făcăturile propagandei ruse şi comuniste nu au nimic de-a face cu identitatea lor profundă. Sunt conştienţi ( o mândrie bine temperată) şi de "regionalitatea” lor. Cei mai mulţi sunt adolescenţi. Ştiu, cred ,afirmă , cu voce tare, că aparţin tulpinei româneşti. O generaţie liberă, dezinvoltă, informată şi informatizată , disponibilă pentru dialog. Între liceu şi facultate au găsit timp să circule cu autobuzul prin satele Basarabiei, toată luna iulie , în serii de câte cinci zile. Ideea e simpla : hai să le explicăm oamenilor de la ţară de ce unirea cu România le poate aduce un trai mai bun. Formulat în termeni academici, Tinerii Moldovei au optat pentru " integrare prin unire" şi nu invers - cu căruţa înaintea cailor - "  unire prin integrare europeana ".   Au vorbit ,  au ascultat, au argumentat, au glumit cu un zâmbetul  pe buze ( alt generic al caravanei a fost " Viitorul ne surâde") : o etalare "contagioasa” de optimism. Când au avut de lucru, au şi muncit : au îngrijit monumente istorice ( nu acele  borne de ocupaîie, nelipste prin sate , unde inscripîionarea 1941-1944 ar trebui să le amintească oamenilor că teroarea "eliberărării" poate reveni oricând ) au oferit în dar cărţi în română, jucării, hăinuţe , au împărţit ajutoare alimentare familiilor defavorizate., au vopsit garduri, bănci, repunând în drepturi culorile tricolorului.   ( În satul Lopatnic, raionul Edinet, la cererea doamnei Zina, proprietara magazinului local au vopsit  un perete Întreg În albastru, galben şi rosu; au primit pentru munca sticle reci, brobonate, de apa plata.) Între timp s-au legat prietenii, "de tabară", au vizitat locuri, au cântat. S. ( 16 ani) prieten de-al lor din ţară şi-a adus şi chitara. Unde nu ştiau cuvintele , T. ( 23 ani) deschidea laptop-ul. Cineva, o fată al carei nume nu îl reţin a încercat şi cu foi volante. Ce au cântat ? " Un gând mă chinuieşte/La Prut când privesc/O singurâ ţară am/Basarabia, pământ românesc" sau " Trăasca, trăiasca Moldova, Ardealul şi Ţara Românească ". Refrenele lui " Carla's Dreams", rebelul cu cagula, nu le pot reproduce.  S-au descurcat,  şchiopătând şi cu repertoriul patriotic : " Bucovina plai cu flori/Unde sunt ai tăi feciori" , " Basarabie frumoasă/Bine te-ai gătit mireasă" , "Tu Ardeal, tu Ardeal"s.a. În drum spre Navirnet, raionul Falesti vuia autocarul : " Toate româncele-s frumoase/Toate rusoaicele-s grase..." ; restul,  cu comunistele şi socialistele nu "încape" pe hârtie…   Ce   s-a mâncat in caravana ? Napolitane si biscuţi, pateu la cutie, conserve de peşte şi , unde s-a putut găti, macaroane.

            Veţi spune că nu este nimic neobişnuit aici: entuziasm adolescentin şi idealism cât cuprinde. Voi răspunde: mai bine aşa. Avem nevoie de idealismul lor ca de aer. Am văzut ce au facut în ultimii douăzeci şi ceva de ani “realiştii” lor precum şi “realiştii” noştri. Trebuie să existe o ieşire din fundatură aceasta, măcar din grija pentru viitorul generaţiilor tinere care “adulmecă” un viitor mai bun. (Nu întâmplător au cântat de câte ori au avut ocazia melodia Loredanei: “Sâ crezi în lumea ta”…). Câţiva primari ne-au primit şi au insistat că ne trebuie mai mult, de pilda, relaţii economice dezvoltate.   Nimeni nu i-a contrazis, dar nici nu le-a amintit că le sunt datori cu un proiect de dezvoltare care, deocamdata, este înpotmolit în demagogie, corupţie, fărădelegere, oportunism şi o condamnabilă cecitate politică.

            La Bucureşti auzim tot timpul: noi vrem unirea, dar nu o vor basarabenii. Greşit. O vor. Toată lumea realizează că lucrurile nu vor continua aşa la nesfârsit. Procentul celor care nu doresc unirea este format din cei complet nepregâtiţi, educaţional şi profesional, să se desprindă de un trecut în care viaţa lor era dirijata de la centru. Susţinerea unui proiect naţional este, chiar dacă nu ne place, privilegiul cetăţeanului care totuşi are ce pune pe masa familiei. Să mai adaug că acest segment reprezintă totodată audienţa captivă a propagandei ruse, întărită de mancurţii locali. În drept, orice convenţie este nula daca a fost viciatăa de eroare, dol sau violenţă. Raţiunea implicată aici înseamnă exerciţiul unei voinţe libere. Pe teren, în caravană, am auzit şi astfel de poziţii. Mai toate au la bază elementele de îndoctrinare stalinista: “Românii sunt ţigani” (bărbat, cca.63 ani, Gordineşti), “Eu am trăit bine cu saiuzul, ce-mi trebuie mie Europa?” (femeie, cca. 60 ani, Mărăndeni). Către mine: “Ţigan borât” (barbat, cca. 58 ani Hijdieni). O împotrivire clară: “După ce am scos sârma ghimpată, voi romanii treceţi Prutul şi ne furaţi rufele de pe sârmă” (femeie, cca. 65 ani Ciuciulea). Şi eu care ştiam ca hackerii noştri sunt demult mai preocupaţi de calculatoarele Nasa decât de ciordeala măruntă…

            Refuzul statalist invoca: “Ce să mă conducăa pe mine românii voştri?” (femeie cca.50 ani, doi copii fără pretenţii, Costesti). Am întâlnit şi statalişti “pragmatici”: “Amu’ ce să ne mai unim cu ei ca ei ne ajuta oricum” (femeie, cca. 60 ani, Călinesti). Trebuie spus că discuţiile în contradictoriu au fost strict declarative, fără sămânţă de scandal, fără ca cineva să sară la bătaie.

            Cei care susţin proiectul unirii pentru care au pledat Tinerii Moldovei îşi asumă deschis, fără ocolişuri, românitatea lor şi a familiilor lor. Ei sunt cei mai mulţi, dar mai puţin vocali, mai pragmatici, mai educaţi, mai înclinaţi la a face. “Nu vorbiţi cu mine despre unire. Mie mi-a zis taică-miu că noi suntem români, nu ce vor ruşii” (barbat cca. 50 ani, Balti). Doamna Tatiana, pedagog 83 de ani, Cşlinesti, discuţie peste ulucile gardului: ”Ce faceţi aici? Suntem cu unirea. Vai de când vă aştept!” . În satul Călugar, echipa Tinerii Moldovei a fost invitată în curte. S-a discutat la un pahar de vin… Oamenii pun întrebări şi aşteaptă răspunsuri. La tabăra de odihnă “Poieniţa veselă”, raion Edineţ: “Aiasta nu-i ţară,  e un sat” (o “mătusa” cca. 50 ani referindu-se la Republica Moldova). Gradiniţa din Lopatnic: “Să mai poftiţi în ospeţie”. Fălesti, un trecător: “Strada aiasta e pavată de români şi ţine şi amu. Românii făceau treabă bună”. La Pelinia, raion Drochia, am fost serviţi cu plăcinte calde (brânză, cartofi şi varză). Am fost răsfăţaţi: borcane mari cu compot rece de vişine ne-au stat la dispoziţie…

            Impresiile mele de drum privesc numai raionele Fălesti, Edineţ, Briceni, Drochia şi Bălti, adică nordul sărac, fără orizonturi,  şi tocmai de acea rezervorul de voturi al comuniştilor, socialiştilor şi stataliştilor de toate nationalităţile; o lume care consumă media oficiala a guvernului rus, puţin credibilă dar masiv susţinută financiar de elita moscovită.

            Dupa Congresul de la Berlin (1878) când România pierde cele trei judeţe dunărene, ziaristul Eminescu insista în “Chestiunea retrocedarii Basarabiei”: “Rusia voieste să ia Basarabia cu orice preţ: noi nu primim nici un preţ. Primind un preţ, am vinde; şi noi nu vindem nimic”.  Această atitudine  rămâne valabila şi pentru noi, cei de astăzi.  

Articol scris de către Mihai Nicolae, preşedintele Institutului Fraţii Golescu.