Ce valoare are o coaliție între două țări NATO în condițiile refuzului Turciei, alt membru NATO?

0
0
Publicat:

Pe 11 decembrie, două țări membre NATO, Marea Britanie și Norvegia, anunțau o „coaliție pentru întărirea capacităților militare ale Ucrainei” pentru a permite marinei ucrainene „să-și poată apăra cu succes apele sale teritoriale, întărind în același timp securitatea în Marea Neagră”. La momentul respectiv, Grant Shepps, ministrul apărării din UK, a spus că două nave vânător de mine din dotarea marinei britanice, HMS Grimsby și HMS Sherman urmau să fie transferate marinei ucrainene.

Picture1 png

Toate bune și frumoase și, mai ales, integrându-se perfect în efortul NATO de a veni în ajutorul Ucrainei, demers care proba spiritul solidarității exemplare dintre Statele membre ale Alianței pentru a ajuta Kievul să răspundă acțiunilor agresorului rus care, în acest moment, se află în avantaj sau, cel puțin, a făcut să eșueze contra-ofensiva ucraineană în care occidentalii își puseseră atâtea speranțe. Numai că navele respective trebuiau să ajungă cumva în Marea neagră, fapt imposibil fără acordul Turciei care a anunțat că se va supune termenilor și condițiilor Convenției de la Montreux pe care intenționează să le aplice ad litteram și, ca urmare, și-a informat aliații că „va aplica în mod imparțial Convenția de la Montreux pentru a evita o escaladare a situației în Marea Neagră”, așa cum se spune într-un comunicat venit din partea președinției turce. Ocazie cu care se reamintește că, de la 1 martie 2022, la Ankara a fost luată decizia de a interzice intrarea în Marea Neagră a tuturor navelor militare, aplicând termenii Convenției semnate în 1936

Picture2 png

Decizie extrem de importantă și cu semnificație deosebită pentru securitatea întregii zone a Mării Negre..

În contextul provocărilor majore de securitate din zona noastră, cred că este important să  reamintim mai în detaliu aceste prevederi tocmai pentru că a putea să joace un rom extrem de important în cazul unor dezvoltări ulterioare ale acestei crize de securitate în care trăim acum.

Conform prevederilor Convenției:

- Se asigură deplina libertate de circulație a navelor comerciale prin Strâmtori, pe timp de pace, indiferent de pavilionul sub care navighează. Pe timp de război, libertatea de navigație rămâne asigurată pentru absolut toate navele cu care Turcia nu se află în război.

- Libertatea de circulație a navelor de război și submarinelor aparținând puterilor riverane și a tuturor navelor mici de război indiferent de pavilionul sub care navighează este asigurată, în prezența unor anumite garanții. Trecerea acestora trebuie să fie notificată Turciei, cu un preaviz mai mare în cazul statelor non-riverane. Este limitat tonajul maxim permis pentru trecerea prin Strâmtori. Art.18 limitează și tonajul maximal permis pentru navele de război precum și durata prezenței lor în Marea Neagră, de maximum 21 de zile. În plus, submarinele sunt obligate să navigheze la suprafață și doar în timpul zilei.

- În caz de război, aceste libertăți și condiționalități rămân în vigoare pentru statele cu care Turcia nu este în stare de război. Cu toate acestea, în mod general, navele de război ale unei țări beligerante nu pot traversa Strâmtorile. În plus, în caz că percepe o amenințare la adresa  securității sale, Turcia poate suspenda libera circulație prin Strâmtori.

- Circulația  aeriană deasupra Strâmtorilor este limitată la culoarele autorizate de Turcia și la avioanele transportate pe port-avioane.

În situația de acum, care rămân opțiunile pentru a trimite nave militare mici în Marea Neagră? Este posibilă folosirea Canalului Rin-Dunăre, dar rămâne deschisă problema foarte sensibilă a unei aprobări date de Ungaria pentru tranzitul de nave militare dacă asta va fi considerat de Rusia ca act inamical sau chiar de război.

Deocamdată, bine că putem noi achiziționa pentru o sumă chiar modestă, 150 de milioane EURO fără TVA cele două nave britanice vânătoare de mine din clasa Sandown care au ieșit din dotarea activă a Royal Navy, trimise la  modernizate și repuse în circulație.

Chiar dacă mai vechi, bine că le avem și pe astea. Începe să fie rezolvată astfel o secțiune din necesarul securizării spațiului maritim pe care o poate oferi România, dovadă că vom colabora cu Bulgaria și Turcia în lupta extrem de importantă împotriva minelor din Marea Neagră. Dar continua discuția generală despre spațiul Mării Negre care se transformă într-una dintre zonele fierbinți ale planetei și nimic nu pare, în acest an 2024, să ofere motive de liniște. Dimpotrivă.

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite