Ce trebuie înţeles din noul Guvern Ponta IV
0Cabinetul Ponta IV a obţinut mai multe voturi "pentru" decât Cabinetul Ponta III. Acest lucru demonstrează că activitatea parlamentară de consolidare a majorităţii a fost eficientă. În acest context, sondajele de opinie şi, mai vizibil, vocea străzii vor fi marii adversari ai Executivului. Pentru premier, menţinerea guvernării este şi rămâne cheia pentru controlul PSD.
Luni seară, un nou avatar politic al Cabinetului Ponta a fost votat de către Parlament. Dincolo de reacţiile la cald ale jurnaliştilor şi analiştilor, sunt câteva elemente de analiză care merită reţinute.
Paradoxul votului din Parlament
Guvernul Ponta IV a fost votat cu 377 de voturi pentru şi 134 de voturi împotrivă. Guvernul Ponta III a fost votat, cu doar nouă luni înainte, cu 346 de voturi pentru şi 192 de voturi împotrivă.
Cu toate că vine după o înfrângere politică majoră la alegerile prezidenţiale şi cu toate că sprijinul său în Parlament pare să fi fost şubrezit de absenţa formală a UDMR din coaliţia de guvernare, Cabinetul Ponta IV a obţinut mai multe voturi pentru decât Cabinetul Ponta III. Acest lucru demonstrează că activitatea parlamentară de consolidare a majorităţii care susţine Executivul a mers dincolo de campania electorală de la prezidenţiale şi, cel puţin după cum se vede la vot, a fost eficientă.
Nu scorul în sine pe care l-a obţinut Guvernul este relevant, cât diferenţa de 31 de voturi în plus, ceea ce înseamnă că Opoziţiei îi va fi cu atât mai greu să găsească majoritatea necesară pentru a înlătura Guvernul de la putere. Cu alte cuvinte, deşi raţiunile politice ar exista, chiar şi un sprijin popular, dacă e să ne luăm după sondajele de opinie, plecarea Guvernului Ponta nu se întâmpla prea curând în absenţa unui gest de voinţă din partea coaliţiei care-l susţine. Debarcarea lui Ponta nu trebuie căutată în Parlament, cel puţin în viitorul imediat. Păstrând evident limitele, trebuie remarcat că majoritatea de ieri din Parlament este suficientă chiar şi pentru revizuirea Constituţiei.
Mizele politice sunt resetarea guvernării, resetarea jocului politic
Alegerile din 16 noiembrie şi retragerea UDMR de la guvernare au schimbat centrul de putere politică în România. Parlamentul intră din nou în joc, după ani în care şi-a asumat un rol marginal. Aşa cum spuneam şi mai sus, cheia de citire a remanierii stă într-o singură cifră: cei 377 de parlamentari care au votat pentru Guvern. De aici încep calculele. Artizanii debarcării lui Ponta se gândesc acum mai degrabă la mijloace extra-parlamentare, deşi nu trebuie subestimată capacitatea de repliere a unor deputaţi şi senatori de la putere, în contextul instalării unei defensive politice şi electorale.
Învins la prezidenţiale, Victor Ponta caută să înveţe din lecţia Guvernului MRU şi să nu fie al treilea prim-ministru demis prin moţiune de cenzură: în contextul unei majorităţi parlamentare fragile, o consultare permanentă cu parlamentarii este obligatorie şi a fost promovată ieri de Ponta în plenul Parlamentului. De aceea, din cei 22 de membri ai Cabinetului, doar cinci (Aurescu, Szabo, Câmpeanu, Rus şi Cazanciuc) nu sunt parlamentari. Formula noului Guvern serveşte, în primul rând, unor imperative politice: cimentarea majorităţii parlamentare şi concilierea cerinţelor venite dinspre Parlament, pentru a securiza voturile.
Dincolo de cifra magică 377, va exista o tensiune între planul amplu de reforme anunţat de Ponta (reforma Constituţiei, regionalizarea şi Codul Electoral) şi stabilitatea majorităţii. Sancţiunea din 16 noiembrie transformă acest Guvern într-unul de serviciu, care are teoretic sarcina de a gestiona situaţia până la alegerile parlamentare din 2016. Cel puţin discursiv, Ponta a stabilit un alt traseu, mult mai îndrăzneţ, dar şi mult mai greu. Esenţializând, premierul caută să joace la mize mari pentru a avea o justificare cât mai credibilă în eventualitatea în care va fi debarcat (m-au învins adversarii reformei!).
Chiar şi cu o bună gestiune a ceea ce se întâmplă în Parlament, problema nu este însă rezolvată pentru Ponta. După mai 2012 am avut un Preşedinte slab şi un prim-ministru puternic, care s-a mai erodat în timp. Începând cu 21 decembrie, vom avea un Preşedinte puternic, cu responsabilităţi mai degrabă simbolice (e adevărat, însoţit de aşteptări foarte mari) şi un prim-ministru dărâmat de pierderea prezidenţialelor. Aici va fi testul suprem pentru premier: cum să facă faţă opiniei publice tot mai critice şi erodării fireşti pe care o presupune guvernarea. În acest context, sondajele de opinie şi, mai vizibil, vocea străzii vor fi marii adversari ai Executivului. Va trebui, pentru evitarea crizelor de imagine, o mult mai bună gestiune a guvernării, o mai atentă pregătire a măsurilor, a negocierii politice şi a comunicării.
Care sunt mizele pentru PSD
Pentru premier, menţinerea guvernării este şi rămâne cheia pentru controlul PSD. Situaţia la vârful PSD se joacă în Parlament, iar votul de ieri are rolul de a calma situaţia. Reformele PSD, enunţate public de Dragnea şi susţinute de Ponta, vor reprezenta şi ele un posibil element de fragilizare a coaliţiei de guvernare, deşi zestrea parlamentară este încă bogată. Menţinerea controlului asupra PSD este motivul pentru care Ponta nu a pus guvernarea în braţele noului PNL, după 16 noiembrie. Ar fi fost un şah foarte bun, ştiut fiind că noii liberali nu sunt pregătiţi de guvernare, omogenizarea necesitând timp (ce liberal vechi ar veni acum la guvernare, ştiind că Blaga va da tonul, iar Predoiu va fi premier?). Ca plan B, totuşi, este de aşteptat ca, la un moment dat, în funcţie de evoluţia guvernării, Ponta să invite noul PNL în Guvern, încercând un fel de îmbrăţişare a ursului care să mai taie din eventualul avânt electoral al liberalilor.
Numirea noilor miniştri conţin vreun indiciu politc?
Răspunsul este mai curând da. Numele noilor miniştri pot să fie traduse şi prin prisma relaţiilor de putere din PSD.
Darius Vâlcov ocupă un fotoliu mai important şi mai relevant, portofoliul complet al Finanţelor, acum reunit şi cu cel al Bugetului, ceea ce poate să însemne şi o recunoaştere a puterii şi a importanţei lui Liviu Dragnea, cel care a năşit transferul lui Vâlcov de la PDL la PSD.
Angel Tîlvăr, ministrul care va gestiona relaţia cu românii de pretutindeni, este un parlamentar de Vrancea, ceea ce poate însemna şi un tribut adus lui Mrian Oprişan, activ de fiecare dată în PSD când vine vorba de a critica conducerea partidului, oricare ar fi ea.
Ionuţ Vulpescu, Ministrul Culturii, este un foarte promiţător tânăr parlamentar, fiind şi un colaborator apropiat al lui Ion Iliescu, ceea ce înseamnă că propunerea sa pentru un portofoliu de ministru poate să fie şi o mână întinsă lui Ion Iliescu în urma războiului acestuia cu Sebastian Ghiţă.
Mihai Tudose, Ministrul Economiei, este nu doar un parlamentar cu foarte multă experienţă (apropo de ideea betonării majorităţii parlamentare), dar şi o încercare politică a PSD de a recâştiga terenul pierdut în Brăila, după nocivul episod Bunea - Stancu.
Sorin Grindeanu, Ministrul Comunicaţiilor, provine din Timiş, fieful lui Ilie Sîrbu, iar numirea sa este mai degrabă o încercare de îmbunătăţire a imaginii în general proaste a PSD în judeţ (fără a adăuga şi ce i se întâmplă în aceste zile Preşedintelui de Consiliu Judeţean Bojin). Bătaia pe termen mediu ar putea fi Primăria Timişoara, Grindeanu fiind preşedinte al organizaţiei locale şi fost viceprimar al municipiului.
Concluzia
Dincolo de calculele politice şi de tacticile politice şi electorale o întrebare rămâne: va trece acest Guvern şi de "votul" DNA?