Ce năzdrăvănii a mai făcut preşedintele Senatului

0
0

E îngrămădeală mare la făcut topuri cu cel mai cel politician de după 1989. Ba topul preşedinţilor, ba al premierilor, uneori şi al personalităţilor. Lista e subţire şi instituţională pentru că o dată ce ai ocupat o funcţie, vrei nu vrei, faci parte din panteonul neamului. Adevărata listă, cu de toate, e cea pentru cel mai toxic politician din ultimii 25 de ani.

Ca să înlăturăm suspansul încă de la început, preferatul meu e Călin Popescu Tăriceanu. Sigur că ne-am putea gândi şi la Ion Iliescu sau Adrian Năstase. Şi Traian Băsescu sau Emil Constantinescu câştigă puncte serioase în competiţie. I-aş aminti de dragul discuţiei şi pe Nicolae Văcăroiu, Emil Boc, Crin Antonescu, Victor Ponta şi încă vreo 10 nume aleatorii, după orientarea doctrinară a fiecăruia. Dar omul care s-a aflat mereu la locul potrivit pentru sine şi la locul nepotrivit pentru noi e Călin Popescu Tăriceanu. Şi ca un făcut, acest tip şarmant, educat, cu conexiuni serioase în lumea bună de dinainte de comunism, cu un limbaj peste medie (dacă facem abstracţie de confuzia permanentă dintre ”pe care” şi care”) şi respectat de marea majoritate a politicienilor şi a electoratului, ei bine, acest om a ales de fiecare dată RĂUL.

E un paradox care vorbeşte despre caracter şi orbire, despre alienare elitistă şi ignorare a unor principii minime. Acest om a reuşit să strângă în personalitatea sa politică toată chintesenţa duplicităţii care caracterizează politica. Din acest motiv, îl consider mai nociv decât toţi ceilalţi din lista de mai sus. Chiar dacă li se pot imputa multe, la fiecare dintre ei apar momente biografice de ezitare şi teamă că ar putea merge prea departe. Chiar dacă şi-au tras prea târziu linii la care să se oprească, ei totuşi au avut aceste linii, de la Traian Băsescu şi până la Ion Iliescu.

Fără o explicaţie logică, pe care să o considerăm mulţumitoare, Călin Popescu Tăriceanu este politicianul care nu a respectat niciun fel de limitare a posibilităţilor pe care jocul politic ţi le oferă. Să nu uităm că el a făcut parte din coaliţii guvernamentale şi guverne alături de toată lumea: Emil Constantinescu, Victor Ciorbea, Radu Vasile, Traian Băsescu, Teodor Stolojan, Dan Voiculescu, Mircea Geoană, Victor Ponta, Liviu Dragnea şi mulţi alţii.

A fost apropiat de tot ce se cheamă mogul de presă sau financiar. A stat la masă cu regele şi cu Ion Iliescu fără să îl deranjeze disonanţele în vreun fel. L-a cunoscut pe Corneliu Coposu şi l-a apărat pe Adrian Năstase.

Se trage prin descendenţa familială din vechii liberali, cu un tată adoptiv care a făcut parte din seniorii PNL şi avea în acelaşi timp dosar la Securitate. A fost dizident în tinerii liberali şi a devenit peste timp preşedintele PNL şi primul premier liberal de după 1989.

Despre Călin Popescu Tăriceanu se poate scrie o carte doar din glumele la care a fost supus. I s-au numărat nevestele, maşinile, motocicletele şi greşelile de gramatică. El e Moliceanu care a scris preşedintelui ca să îl salveze pe Dinu de puşcărie. El e sluga lui Voiculescu, paiaţa lui Ponta, liberalul roşu. Aproape că nu te mai poţi referi la el fără să auzi un ecou al unei ironii care îl atacă personal. Andrei Pleşu îl atacă la etică şi morală, liberalii sunt dezamăgiţi de lipsa loialităţii sale, anti-pesediştii îl pomenesc cu silă. Din papionul său nu au mai rămas decât resturile unui festin al moliilor. Imaginea sa politică este cvasi-inexistentă, prăbuşită pentru totdeauna. Semnătura sa pe actul prin care România devenea parte a Uniunii Europene este singura amintire palidă a unui politician de viitor.

Călin Popescu Tăriceanu nu este niciuna din cele de mai sus. A fost (şi pentru o scurtă perioadă de timp încă va fi) un om politic priceput şi talentat în sforării. Este un tip inteligent şi de un nivel cultural care nu îl face de ruşine. Un om capabil să facă faţă oricărei conversaţii politice, probabil cu mai mult succes decât aproape toţi invitaţii de la televiziunile de ştiri. Din păcate, el a ales să facă parte dintr-o categorie de oameni politici de o toxicitate rar întâlnită. Dacă ar fi trăit acum 75 de ani l-ar fi dat jos pe Gheorghe Tătărescu şi ar fi fost primul care ar fi salutat intrarea tancurilor ruseşti în România pentru a salva democraţia. A ţinut în guvernul său o grămadă de hoţi şi a luat strict decizii populiste pentru beneficiul propriu. S-a asociat cu cele mai negre figuri ale politicii româneşti şi nu i-a fost ruşine să devină portavocea unui parlament eminamente corupt.

Călin Popescu Tăriceanu poate îşi râde în barbă de naivităţile prosteşti ale celor care îl contestă. Poate întoarce deciziile Senatului după cum vrea el, poate cere demisia Laurei Codruţa Kovesi, poate submina Codul Penal. Şi poate face acest lucru pentru că şi-a pierdut busola morală şi trăieşte într-o zonă a amoralităţii în care binele sau răul sunt concepte cu valoare egală. Le foloseşti după cum îţi slujesc interesului de moment. Călin Popescu Tăriceanu e cea mai mare dezamăgire politică din ultimii 25 de ani.

Aşa că nu am mari aşteptări de la el. O să ceară în continuare demisiile tuturor celor care încearcă să facă justiţia să meargă. O să îl apere pe Dan Şova până în pânzele albe. O să facă tot ce îi stă în putinţă să distrugă tot ce e în jurul său doar pentru a-i salva pe cei au demolat România. Alegerea sa e clară, nu e o greşeală, e cu intenţie şi Călin Popescu Tăriceanu nu are scuza naivităţii. El a ales RĂUL din comoditate şi plăcere.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite