Ce mai faceţi? (proiect jurnalistic de salut)

Francezii zic „ça va?” şi li se răspunde : „ça va, et toi”, după care fiecare pleacă în treaba lui. La bunicii mei în sat se spunea: „La apă, la apă?” şi omul care învîrtea coarba fîntînii răspundea: „Iga la apă”. Era păcat de moarte să treci pe lângă cuplul om-fîntînă, fără să pronunţi formula absurdă şi liniştitoare.

Fântîna ar fi secat, sufletul satului ar fi slăbit, cum să nu deschizi gura cînd se-ntîlneşte om cu om? Francezii mai zic, când se regăsesc după o vreme, „qu-est ce que tu deviens?”. Nimic şocant: „ce-ai ajuns?” e o splendidă formulă de salut: curiozitatea febrilă dar sănătoasă a unui fost apropiat care se interesează deodată de soarta ta, străinul de azi. Dacă se naşte şi o confesiune, cu atît mai bine.

Nu ne ştim unii cu alţii, 7 miliarde de indivizi, vecini pe aceeaşi piatră rotundă. Sunt zile când nu înţeleg cum de pur şi simplu nu ne-a intrat în reflex salutul, oricare ar fi el, cînd urcăm în metro, intrăm într-o sală de cinema sau dăm nas în nas cu un necunoscut, aflat din întîmplare pe aceeaşi cărare. Şi sunt zile cînd, dacă zăresc  o cunoştinţă, trec pe celălalt trotuar, atît de mult mă costă un salut.

 „Ce mai faceţi?” e un proiect de salut (etimologic, salut insemnă reverenţă dar şi salvare, mîntuire).

Deschid pe acest blog o serie de microinterviuri:  trei întrebări tipizate cu răspunsuri atipice, o invitaţie jurnalistică de a ne saluta unii cu alţii.  Îi voi întreba ce mai fac pe scriitori şi politicieni, artişti şi jurnalişti, oameni obişnuiţi şi neobişnuiţi, prieteni şi necunoscuţi, de aici şi de aiurea.

Nu vor răspunde probabil cei care se cred la o asemenea înălţime încît s-au plasat singuri în afara posibilităţii de a mai percepe unda hertziană a unui salut.

Un breviar de saluturi prin ecran interpus, tot atîtea răspunsuri posibile la autismul colectiv unde argumentele nu se prea întîlnesc, iar discursurile nu se întretaie.

Internetul e o autostradă galactică populată de singurătăţi paralele, în ciuda miliardelor de intersecţii. Promit să dau prioritate de dreapta, şi să întreb, la răscruce, ce mai faceţi.

De săptămâna viitoare.