Ce e mai grav: că PMB construieşte piste de biciclete ilegale sau că ele costă 11 milioane de euro?

Primăria Capitalei are o Direcţie deTransporturi, Drumuri şi Sistematizarea Circulaţiei. Aici există specialişti plătiţi să ia măsuri pentru creşterea mobilităţii în oraş. Aceştia lucrează în tandem cu poliţiştii de la Brigada Rutieră, experţi şi ei în trafic. Toţi aceşti experţi şi specialişti au aprobat, pe sume exorbitante, amenajarea ilegală a 122 km de piste de biciclete pe trotuarele din Bucureşti.

Pentru acestea, Primăria Capitalei, prin Administraţia Străzilor, a alocat aproximativ 11 milioane de euro, după cum s-a vehiculat în presă, dar eu încă sunt în perioada de negare, refuz să accept şi sper să fie o eroare de calcul.

Cele mai multe dintre piste nu au putut fi utilizate niciodată, din cauza maşinilor parcate pe trotuare, sau pentru că treceau prin refugiile staţiilor RATB, prin copaci, chioşcuri, prin panouri publicitare, sau pur şi simplu pentru că trotuarele, şi aşa înguste, sunt foarte aglomerate. Folosite sau nu, multe dintre piste au dispărut oricum de la sine fiind făcute de mântuială.

La patru ani după ce au fost amenajate, Poliţia Rutieră s-a trezit să verifice dacă sunt conforme, sigure şi eficiente. Şi au descoperit că nu sunt. Deocamdată, opt piste de biciclete au fost declarate ilegale şi s-a început desfiinţarea lor, la iniţiativa Asociaţiei OPTAR, care a iniţiat campania ”Adoptă o pistă periculoasă. Apoi...desfinţeaz-o!”

Cum a fost posibil? Pur şi simplu.

Ce s-a făcut cu acele milioane de euro? S-au trasat nişte dungi galbene pe trotuare şi în unele intersecţii s-au montat semafoare pentru biciclişti.

Ce nu s-a făcut cu acei bani? Studii, consultări publice, lucrări de calitate cu nivelarea bordurilor şi tot tacâmul.

Cine sunt vinovaţii? Specialiştii care au luat decizia şi cei care au avizat-o.

Cine are de suferit? Bicicliştii, înjuraţi şi de şoferi şi de pietoni, pietonii, care s-au trezit cu bicicliştii pe trotuar, bucureştenii cu banii luaţi şi păcăliţi că s-au luat măsuri pentru confortul şi siguranţa lor.

Cine plăteşte pentru asta? Noi toţi.

Cel mai frustrat mi se pare însă faptul că pentru treaba asta nimeni nu poate fi tras la răspundere sau sancţionat. O astfel de afacere este endemică pentru felul în care se cheltuieşte banul public – fără nicio responsabilitate, ineficient şi fraudulos.

Iar pentru plătitorul de taxe şi impozite, frustrat şi scârbit, nu există nici măcar posibilitatea unei satisfacţii a sancţionării celor vinovaţi – pentru că orice penalizare a autorităţii care se joacă cu banul public se plăteşte, în mod paradoxal, tot din banul public.