Ce consecințe la orizont după ce Viktor Orban a transmis angajamentul lui Trump de a da zero bani pentru Ucraina?

„Are o viziune foarte clară cu care e greu să nu fii de acord. El spune asta: mai întâi de toate, nu va da nici o centimă pentru războiul dintre Ucraina și Rusia...iar dacă americanii nu mai dau bani, europenii de unii singuri nu vor putea finanța acest război care se va încheia deoarece este evident că ucrainenii nu pot să se susțină prin mijloace proprii”. Așa sună spectaculoasa declarație făcută de Primul Ministru al Ungariei care se aliniază pe meterezele unde se află entuziasta susținere a republicanilor pentru realegerea lui Trump, situându-se exact împotriva tuturor declarațiilor și angajamentelor UE și NATO pentru susținerea necondiționată a Ucrainei în plan militar, economic și financiar, cât timp va fi nevoie.

De remarcat faptul că, în paralel, Macron merge mai departe -și el fără niciun fel de ezitare – în susținerea propriei soluții extreme, adică trimiterea de trupe europene la sol în Ucraina. Dacă nu se poate (și la momentul actual chiar e imposibil) prin mobilizarea NATO, atunci măcar, evident sub comanda franceză, măcar motivarea unui grup de țări într-o „coaliție a voinței” cum s-a făcut odată la cererea americanilor.

Există acum o dispună amarnică, destul de la subsol pentru a nu fi ușor detectabilă, dar care cuprinde cancelariile politice și care pleacă de la două tipuri de evaluări. Una care ia în clacul absolut toate costurile implicate în pachetul general de asistență pentru Ucraina și, în acest caz, s-ar părea că, în caz de mare nevoie, Uniunea Europeană și-ar putea continua unilateral demersul, chiar în acest moment depășit Statele Unite și, eventual începând să cumpere ceea ce este necesar ca echipamente militare de pe piețe externe.

Aveți aici două statistici, cele pe care, la modul general, se negociază acum în evaluarea scenariilor în care Trump va reveni la Casa Albă.

Prima statistică este cea a costurilor generale – și aici europenii, oricum bogați și fără griji – au plătit cel mai mult. A doua statistică este cea care privește livrările militare și care arată situația ce ar putea deveni dramatică prin retragerea sprijinului SUA în condițiile unei piețe firave de producție a de armament în Europa și a unei lipse de voință comună pentru trecerea la economie de război la nivelul tuturor Statelor Membre din UE.

Ce urmează?

Desigur, răspunsul final va fi dat după ce vom vedea rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA dar, până atunci, afirmațiile lui Orban reamintesc că există o disensiune în cadrul spațiului euro-atlantic față de tipul și dimensiunea implicării în Ucraina pe fondul neliniștilor fondate în privința unei implicări care să ducă la declanșarea unui conflict global și, foarte probabil, cu o dimensiune nucleară.

Pe fond, întrebarea extrem de neplăcută este dacă Trump chiar este pregătit ca într-adevăr să nu mai finanțeze Ucraina și dacă, în acest context, există țări europene care își vor asuma costurile materiale și umane ale unui răspuns favorabil la apelul Președintelui Macron care, iată, ordonă trupelor franceze să înceapă să întărească dispozitivele din est în cadrul „solidarității strategice”. Inclusiv în România.

În termeni financiari, iată care sunt țările cu cea mai importantă contribuție care, desigur, trebuie comparată cu cea americană:

Dar nu numai de bani e vorba și este foarte posibil ca Trump să joace o carte politică interesantă și a cărei valoare de susținere a văzut-o în momentul în care era analizară în sondaje apetența americanilor de a menține soldați care să moară degeaba în Afganistanul de unde, în final, au plecat în debandada care a repetat scenele umilitoare ale înfrângerii din Vietnam. Este posibil, în acest sens, ca mesajul indirect transmis prin aliatul său Viktor Orban și care s-a reverberat instantaneu pe plan mondial să spună că o viitoare Administrație Trump nu va angaja fonduri dar nici nu va face posibilă vreodată angajarea de forțe NATO. Asta ar explica nespus de interesantul și aparent doar inexplicabilul răspuns dat de Zelenski care, luni, îi asigura pe francezi că „cât timp Ucraina rezistă, armata franceză poate rezista pe teritoriul francez...copii voștri nu vor muri în Ucraina”. Asta nu înseamnă că a exclus trimiterea de către Franța (sau/și de țările aliate) de „personal tehnic”, pentru „pregătirea soldaților” sau pentru „cooperare” în cazul blindatelor Leoprd și a tunurilor Cesar.

Asta ar fi o versiune de scenariu. Cealaltă este lansată deja de Radoslaw Sikorski, ministrul polonez al apărării care afirma direct că :”soldați din statele NATO se află deja în Ucraina și aș dori să mulțumesc ambasadorilor din țările care și-au asumat acest risc”. Spusele sale au fost coroborate cu o relatare din hebdomadarul Marianne care, pe 7 martie, indica faptul că în Ucraina au fost mobilizați soldați britanici precum și membri ai forțelor speciale franceze „scafandri de luptă, mobilizați în cadrul unor misiuni pentru antrenamentul ucrainenilor”.

Poate tocmai acum, în această perioadă de alegeri europene, este esențial, în opinia mea, ca opinia publică din Statele Membre UE (inclusiv, cine știe minunea, chiar din România) să fie informată despre angajamentele imediate pe care și le iau acum liderii politici. Poate se va spune la ce nivel va crește contribuția financiară (a fost 2%, se spune că va fi cel puțin 3% din PIB), dacă există deja planuri pentru trimiterea de trupe pentru sprijin tehnic și dacă există planuri pentru posibila inițiere a trecerii la regimul „economie de război” pentru anumite zone din economia națională.

Nu ne interesează nici discuția, nici răspunsul în CSAT sau în Parlament? Nu avem specialiști în domeniu ci doar regimente de generali? E ok, nu face nimic, vom avea scenariul final negociat de alții. Măcar să li se facă milă să ne dea voie în Schengen, așa, ca între aliați strategici care se respectă.