Ce bine era pe vremea lui Ceauşescu!

Baie de mulţime cu Nicolae şi Elena Ceauşescu!

Am citit, de curând, comentarii gârlă despre cum era aşa de bine pe vremea lui Ceauşescu…  O urmare firească, se pare, a unor declaraţii făcute de preşedintele Ion Iliescu. Ziceau, comentariile, că ce multe a făcut el, tovarăşul mult iubit, pe vreme lui dictatorială în care noi, românii, aveam, dom’le, aveam de toate. Şi, ce-i drept, n-am prins foarte mult din visul trăit în acei ani, dar mi-aduc aminte că era bine!

Ce aveam, întrebaţi? Păi aveam…. aveam lacrimile bunicului meu care stătea în faţa porţii şi-şi plângea pământurile despărţite cu o felie mică de şosea. Era pământul lui, moştenit de la tată-su, dar, într-o zi n-a mai fost. Şi casa, care avea faţa spre drumul comunal, stătea de acum cu fundul la strada nouă.

Aveam doliul mamei mele care-şi văita o buna prietenă. Că a batut-o bărbatu până când a ajuns la spital cu avort spontan. Dar doctorii n-au tratat-o.  Că nu era voie. Nu până când nu ajungea securistul să-şi dea cu părerea că a fost sau nu vreo treabă ilegală. Şi încercase să divorţeze, dar miliţienii o întrebau “De ce? Ce, te-am pus io să-l iei de bărbat?”. Că şi asta aveam. Aveam dreptul de a trăi până la moarte cu alegerile, bine sau prost, făcute.

Aveam flori de gheaţă pe geam. Şi pe-afara, şi în interior. Că era frumos Bucureştiul pe vremea lui Ceauşescu, mai ales iarna. Aveam haine multe de purtat nopţile pe sub plăpumi, când nici măcar acel reşou improvizat nu mai făcea faţă. Şi aveam şi teama că, dacă ne prinde cu reşoul în priză, tata o să facă o plimbare mai lungă cu sectoristul.

Aveam…  aveam multe nopţi de vis în care mama ne trezea la 12 noaptea.  Că atunci era debitul bun la gaze. Şi încălzea bucătăria şi ne spăla la lighean. Da, la bloc, pe vremea lui Ceauşescu. Ce ne mai distram când scăpa bucata de săpun de casă şi stropea totul împrejur! Că, pe vremea aceea, trăiam natural, nu ca acum, cu mii de E-uri. Făcea mama săpun cu apă de ploaie şi sodă caustică.

Avem voie să plec la 6 dimineaţa de acasă şi să stau la coadă la lapte. Eram clasa I şi plecam de acasă să cumpăr pâine şi lapte îndoit cu apă, că apoi se terminau şi rămâneam şi fără ele. Şi aveam şi carne! Măi, ce de carne mai aveam! Pleca mama de la serviciu şi stătea până la unu, două noaptea la coadă la carne. Cine nu-şi aduce aminte de delicioşii “fraţi petreuş”? Doi pui, cât porumbeii de mari, numai oase şi gheare. Şi ce ne mai bucuram când nu se termina marfa înainte să ajungă şi mama în faţă.

Aveam şi ciocolată. Şi pepsi! O dată, sau de doua ori în anii norocoşi, toţi copiii din cartier ne strângeam ciorchine la uşa din spatele cofetăriei. Şi, fiecare dintre noi, avea dreptul să-şi cumpere o cutie cu ciocolăţele chinezesti – frumoase, învelite în folie aurie! – şi câte un suc. La porţie. Nu se încuraja consumerismul. Aveam cartele pentru ulei, zahăr, făină! Că regimul ştia că nu ne trebuie aşa mult. La porţie. La raţie. La cartelă.

Şi îl aveam şi pe Moş Gerilă! Că Moş Crăciun era împotriva principiilor comuniste. Un măgar. Şi Moş Gerilă ne aducea,  aproape în fiecare iarnă, câte un ciorchine de banane. Verzi şi crude şi mama le învelea în hârtie de ziar şi le punea pe şifonier. Să se coacă. Şi nu era ca acum, când luăm totul de-a gata! Nuuu… dădeau câte jumătate din salariu pe bananele alea să simţim că e sărbătoare!

Şi aveam independenţă! Şi eu, şi colegii de clasă. Ne lăsau părinţii cu responsabilităţi! Şi ne dădeau cheie de la casă, înnodată cu şnur gros, atârnată bine de gât. Şi aveam butelie, ca să ne mai putem încalzi mâncarea şi când gazele se făceau nevăzute! Dar trebuia să ţinem secret, că nu era frumos să înşelăm încrederea tovarăşului suprem cu mârlănii d-astea!

Şi aveam poveşti, cu fete de zece ani care au murit când le-a explodat butelia în casa. Şi aveam întrerupător la uşa de la intrare, pus de tata, că, dacă exploda butelia şi eram în holul blocului, poate mai aveam o şansă. Poate nu.

Şi mai aveam…  Mai aveam inundaţii mari! Ajungea apa până la parterurile blocurilor în fiecare primăvară şi ne luam la întrecere cu sobolanii din subsoluri, în echilibru perfect, pe lângă marginea blocului, ca să ajungem la şcoală.

Am avut dreptul să-mi trăiesc copilăria! Că trecusem de testările preliminarii la şcoala de muzică, unde sora mea chinuia vioara de câteva ori pe săptămână, dar, când au aflat că mama şi tata n-aveau carnet de partid, m-au lăsat la joacă. Şi a fost şi sor-mea la un pas!

Mai aveam visuri mari! Atunci, nu era aşa de rău, ca acum, să poţi să pleci oriunde, oricând. Atunci ţara noastră ne era de ajuns! Şi, aşa, aveam dreptul să visăm. La Paris şi Londra, la vremea din ţările calde! Acum, când orice român poate să ajungă în Thassos, în Egipt, când îl arde cheful de vacanţă, nici să mai visezi nu mai poţi!

Dar, să ne întelegem, visurile nu trebuia desconspirate. Trebuia să le ţii pentru tine, că altfel se supărau securiştii că nu suntem patrioţi! Da… şi asta aveam! Aveam dreptul la secrete, aveam dreptul să nu spunem bancuri şi fără ironii despre parinţii patriei! Acum ni se umple gura de înjurături la adresa politicienilor şi tare ne mai e dor de vremurile cele bune când nu, nu domnule’, nu trebuia să te vaiţi de nimic, pentru că aveai de toate!

Aveam şi program la tv! Să nu îi ascultaţi pe murdarii capitalişti! Nu e adevărat! În fiecare seară, de la ora 8.00, îl vedeam pe tovarăş cum ne zicea la tv că, ştiţi deja, avem de toate. Şi aveam şi în week-end! Aveam desene animate, cu porţia, nu ca haplea, acum, cu canale, cd-uri, dvd-uri… pentru fiecare copil. Totul controlat să nu stricăm viitorul neamului.

Aveam să aflu, ceva mai târziu, că, pe vremea lui Ceauşescu, erau şi închisori. Dur spus închisori, acolo era strânsă elita intelectuală a ţării. Unde erau  trataţi bine şi ţinuţi în puf, stimulaţi să creeze, până la sfârşitul vieţilor lor. Şi, din statisticile făcute de către medicul Florin Mătrescu, care a fugit ca un laş din ţara noastră şi a preferat capitalismul german, aproximativ 891.500 de oameni au murit în România comunistă. Asta fără să ţinem cont de trădătoarele de ţară care mureau, pe drept!, pentru că nu mai doreau să facă copii şi să-i crească în condiţiile ideale oferite de regimul ceauşist.

Poporul român are memorie scurtă. Poporul român işi merită conducătorii. Poporul român îşi doreşte să se întoarcă sub cizma asupritoare, pentru că luarea deciziilor îl incapacitează intelectual şi fizic. Poporul român... Poporul român....