Ce a reușit și unde a eșuat „Războiul global împotriva terorii”? Noile caracteristici ale terorismului internațional

În mod absolut cert, Războiul global împotriva terorii a reușit să transmită un mesaj: națiunile occidentale se pot uni în caz de foarte mare primejdie și pot asambla o coaliție militară pe baza unei asumări politice a unei misiuni de pedepsire exemplară.

Război global împotriva terorismului FOTO Shutterstock

Este, așa cum sa spus încă din primul moment, un gest politic fundamental de demonstrare a unității și coeziunii unei lumi care s-a simțit, pe drept cuvânt, lovită mișelește printr-o formă de terorism pe care nu și-o imaginase și pentru care nu era pregătită, acel atac cu avioane civile folosite ca arme de distrugere extrem de eficiente împotri8va unor obiective civile.

Ce a început atunci a fost un capitol nou nu numai în istoria aceasta extrem de complicată și sângeroasă a luptei împotriva terorismului, ci chiar și în istoria terorismului. Și aceste este subiectul care mi se pare esențial de discutat deoarece noile caracteristici ale terorismului care, din punctul meu de vedere, trebuie analizat nu doar ca un tablou statistic (cu toate că și această dimensiune este extrem de sugestivă) , ci ca un organism viu și care, tocmai din această cauză, se comportă ca atare, adaptându-se și transformându-se pentru a se apăra și se putea opera în noii parametri creați de acțiunile multiple din cadrul „Războiului global împotriva terorii”.

Atacate cu asemenea forță cum s-a întâmplat după 11 Septembrie, organizațiile teroriste au avut în față o alegere care poate fi rezumată la opțiunea finală pentru una dintre aceste două tipuri de răspuns. Prima variantă posibilă era ca centrele de comandă ale mișcărilor teroriste să replice multiplicând atacurile frontale similare, poate din ce în ce mai ample și concentrare pe obiective civile prezentând o înaltă valoare simbolică, fie să se transforme fundamental și să adopte un alt sistem de dezvoltare și organizare în teren.

Prima variantă se dovedise extrem de spectaculoasă și produsese rezultatele sperate, folosind un număr foarte mic de operativi, doar 14, pentru atacul împotriva Turnurilor Gemene și Pentagonului. Neajunsul era că, foarte rapid, țările din lumea occidentală s-au coalizat într-o nemaivăzută până atunci cooperare și la nivelul serviciilor de informații care au fost mobilizate în vânătoarea împotriva rețelelor teroriste cunoscute și liderilor lor, în principal Al Qaeda și grupările afiliate. Și rezultatele au început să se simtă destul de rapid și au început să fie atacate și distruse taberele de antrenament, depozitele de muniții și anihilate punctele de contact care permiteau funcționarea finanțarea terorismului în afara sistemelor de transfer și informații bancare recunoscute.

S-a ales însă a doua variantă, una a cărei amploare a fost vizibilă de-abia în momentul în care se proclamase, mult prea rapid, înfrângerea totală a Statului Islamic, prezentată întregii lumi – alături de controlul din acel moment deținut în Irak, Afganistan – drept triumful campaniei Războiului Global, cumplit de costisitoare și generatoare de atâta tragedie umană. A fost o greșeală deoarece realitatea a arătat extrem de rapid că rețeaua terorismului global pregătise deja – vedem acum la ce dimensiune reală – noile teritorii de dispersie și angajase deja, de ani de zile, pregătirea de efective locale în rețele cu un grad din ce în ce mai înalt de autonomie, cu centre de comandă care migrează dintr-o zonă la alta.

Terorismul global în 2022 a ajuns să semene din ce în ce mai puțin nu numai cu varianta „istorică” a OLP, spre exemplu, organizație clar structurată în jurul unui lider care își asumase și era recunoscut aproape ca un șef de stat, dar și cu ce controla Bin Laden, renunțând treptat la varianta unui unic lider central. Asta a devenit posibil din momentul în care diversele mișcări teroriste zonale au intrat în conflictele locale nu doar pe baza fundamentelor comune anti-occidentale în general și anti-americane în mod special, ci și pentru a realiza obiective specific legate de ascensiunea unuia sau altuia dintre curentele sau mișcările religioase. Uitați-vă la ce se petrece acum în Irak unde șiiții dispun de forțe para-militare care sunt mai importante și mai bine organizate decât cele guvernamentale, dar nu au totalmente aceeași agendă locală și regională, fie în ce privește Libanul sau Siria...

Și de-abia acum se vede cât de eficientă a fost o mișcare absolut neobișnuită în raport cu tradiția funcționării rețelelor tradiționale: sub amenințarea Războiului Global împotriva terorii, rețelele teroriste de acum au devenit din ce în ce mai proteice în sensul descentralizării accentuate față de un centru de comandă care, la rândul său, este din ce în ce mai „național” sau, în cazul unor state africane, Nigeria spre exemplu, chiar local deci extrem de greu de depistat și atacat. Este o descentralizare care în Afganistan sau Irak a permis ca operațiunile să fie încredințate celulelor locale, orășenești sau chiar sătești, iar în unele state Africane a permis existența unei organizații-umbrelă care să aibă ramificații tribale chiar dacă, în unele cazuri, comunitățile purtau în continuare conflictele lor teritoriale dar se uneau imediat împotriva trupelor guvernamentale și, mai ales, ofereau refugiu necondiționat luptătorilor trimiși din alte zone fie pentru îngrijiri medicale, fie pentru o perioadă de refacere a efectivelor.

Poate cel mai îngrijorător aspect, așa cu notează autorii studiului de referință în domeniu, Global Terrorism Index 2022 este faptul că majoritatea activităților organizațiilor respective este concentrată în acest moment în zona Africii sub-sahariene, cu observația că „Sahelul a devenit nou epicentru al terorismului”. În principiu, nimic neobișnuit în această nouă configurație a organizării globale a terorismului care se concentrează de regulă în zonele cele mai sărace și mai puțin controlabile ale planetei, „cu un indice foarte ridicat de creștere a populației, lipsă de hrană și acces adecvat la resursele de apă, supuse schimbărilor climatice și cu guverne slabe. Adăugând la complexitatea situației, multe dintre organizațiile criminale se prezintă a revoluționari islamiști”.

Și dau și harta noii centrale mondiale a terorismului, nu numai cu epicentrul din Sahel, dar precizând și țările care comun teritoriul controlat de proteica teroristă și care prezintă o creștere a numărului de victime directe: Niger, Mali, R.D.Congo și Burkina Faso. Chiar dacă pe plan global numărul victimelor terorismului înregistrează o scădere ușoară, primejdia nu este nicidecum înlăturată-: luați în considerare numai exemplul Barkhane, misiunea militare eșuate a Franței în Mali, după peste 9 ani de zile și cheltuieli impresionante care s-au dovedit inutile, retragerea fiind confirmată de Președintele Macron în luna februarie a acestui an.

Chestiunea adecvării răspunsului la „noul terorism” este deschisă și urgentă. Pentru întreg Occidentul deopotrivă și pentru Europa în special, mai ales pe timpul acestei crize interne care zguduie multe dintre fundamentele lumii cu care eram obișnuiți. Context în care apărut o nouă discuție conflictuală, cea deschisă de Președintele Biden care se opune desemnării Rusiei ca „stat sponsor al terorismului mondial”...