Când e reabilitat un pedofil? Cazul regizorului Roman Polanski şi victoria feministelor franceze

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răspunsul e improbabil şi contraintuitiv: când vrea Academia Franceză de Film. Uns preşedinte al ceremoniei premiilor César, Roman Polanski părea expiat de vină, reabilitat complet, separat total de biografia lui nu tocmai luminoasă. Opera, nu alcovul contează, ar spune unii.

Ei bine, lucrurile sunt mult mai nuanţate în cazul lui Roman Polanski, personaj cunoscut nu atât pentru „Pianistul” şi „Cartierul chinezesc”, cât şi pentru faptul că a violat o adolescentă minoră. A avut grijă să îi ofere tinerei de 13 ani droguri şi şampanie. Se întâmpla în 1977 şi de atunci au urmat un lung şir de contestări ale deciziei judecătorilor din Los Angeles, o serie de evaluări psihiatrice care să ateste o devianţă sexuală, reţinerea lui în arest la domiciliu în reşedinţa din Elveţia, valuri de susţinere publică, dar şi delimitări clare, poziţionări publice din partea miniştrilor, oamenilor de cultură şi altor persoane publice - unele ferme pro-Polanski, altele categorice împotriva lui, mandatul de arestare emis de Tribunalul din Los Angeles şi cererea de extrădare refuzată de statul polonez, venită după ce Donald Tusk, premierul Poloniei la acea vreme a reamintit că că refuzul extrădării înseamnă o complicitate colectivă. Polanski a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră. Au urmat şi: „Cartierul chinezesc” (1974), „Tess” (1979), „Căutare disperată” (1988), „Fecioara şi moartea” (1994), „Marioneta” (2010) şi Oscarul din 2013 pentru „Pianistul”.

Aşa cum era de aşteptat, alegerea lui Roman Polanski ca preşedinte al ceremoniei de decernare a premiilor César a generat dezbateri serioase în presa culturală franceză şi nu numai. Laurence Rossignol, cea care deţine un portofoliu ministerial care ar putea fi sursă de inspiraţie pentru creatorii ministeriali neaoşi - dacă ar avea, evident, viziune şi inteligenţă - portofoliul acesteia având titlul: „pentru familie, copii şi drepturile femeilor”, a calificat alegerea drept „surprinzătoare şi şocantă”:

„Este o alegere care demonstrează, din partea celor care au decis să-l numească preşedintele premiilor César, o indiferenţă la adresa faptelor de care este învinuit”.

Poziţionarea ministrei vine ca urmare a reacţiilor organizaţiei feministe Osez le Féminisme care a lansat în ianuarie un apel la proteste în faţa sălii Pleyel din Paris, locul în care se va desfăşura ceremonia de decernare a premiilor, pe 24 februarie. Mai mult, pe reţelele sociale a circulat petiţia Pour la destitution de Roman Polanski comme Président des César/„destituirea lui Roman Polanski de la prezidiul premiilor César”, care a adunat 62.000 de semnături. De cealaltă parte, Aurélie Filippetti, fosta ministră a Culturii, a declarat că alegerea lui Polanski exprimă „libertatea absolută a Academiei premiilor César” şi a adăugat că această numire reprezintă un omagiu adus unui „foarte mare cineast”.

Ca urmare a presiunii sociale, Polanski anunţă că renunţă la titlul de preşedinte al ceremoniei de înmânare a premiilor César, dar pozează în victima „isteriei feministe”, acuză un linşaj public şi aminteşte că e tată. Adevărul e că după ce ai fost „hăituit” de justiţie pentru violul unei minore, să fii hăituit şi de feministe e deja mult peste limita suportabilităţii. Să nu uităm amănuntul esenţial: Polanski nu şi-a ispăşit pedeapsa, există un mandat de arestare pe numele lui emis de Tribunalul din Los Angeles, deci a vorbi de reabilitare e pripit şi stupid.

Cu ce rămânem, de fapt, după cazul Polanski? Cu filmele acestuia, evident. Dar şi cu o victorie. O victorie morală care ar putea reseta criteriile de selecţie pentru titluri omagiale şi laudatio public. Cazul Polanski demonstrează că un individ - fie el Polanski - nu poate fi separat de moralitatea sa, că alienarea omului de fapte sau discurs, oricât de aseptic sau salvator ar fi exerciţiul în sine, e pripită mai ales când vorbim despre un violator care nu şi-a ispăşit sentinţa. Nu valoarea lui Polanski ca regizor este contestată aici, ci semnalul pe care alegerea acestuia ca preşedinte al ceremoniei César l-ar fi putut da: banalizarea unui viol. Luarea în răspăr a unei decizii judecătoreşti. Mai rămânem şi cu încrederea - poate fragilă - că o mobilizare consistentă şi tenace poate genera suficientă presiune publică încât unele decizii să fie invalidate. Am privit întotdeauna petiţiile publice cu o căutătură sceptico-ironică şi se pare că m-am pripit. Rămân, însă şi lamentările lui Polanski supus unui aşa-zis linşaj şi miile de scrisori de simpatie şi încurajare pe care acesta declară că le primeşte. Mă întreb din partea cui, totuşi. Dar ca să parafrazez unul dintre dialogurile mele preferate din Pianistul, care în original sună aşa: Nu am nimic împotriva lui. Un om minunat. Singurul lucru care mă incomodează la el e că nu e socialist. Ei bine, nimeni nu are nimic împotriva lui Polanski. Un regizor minunat. Singurul lucru care ne incomodează e că a violat o adolescentă de 13 ani.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite