
Cancelarul Austriei a umilit întreaga Uniune Europeană, nu doar România
0Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a vrut să-şi arate „muşchii” politici, fără să înţeleagă prea bine la ce se expune. Nu poţi umili întreaga Uninune Europeană, care era favorabilă intrării României în spaţiul Schengen, fără să suporţi consecinţe. Nici măcar nu a învăţat din experienţa Austriei legată de politicianul Jörg Haider.
Mai întâi că Nehammer n-a avut niciun fel de argumente împotriva României. Toate cele imputate se potriveau mai degrabă Croaţiei, care se află, în plus, pe fluxul de migranţi către Austria. Șii care a primit votul Austriei. A contrazis datele statistice ale FRONTEX, instituţie europena, afirmând că sunt false. A declarat că spaţiul Schengen este defect, pentru că nu face nimic împotriva migranţilor. Doar că graniţa Schengen este acum Ungaria, nu România.
Intrarea României în Schengen ar fi însemnat inclusiv controlul FRONTEX asupra modului în care se achită România de paza graniţelor UE.
Mai presus de orice, intrarea în Schengen ar fi însemnat fluidizarea traficului de mărfuri, inclusiv austriece, care acum stau la graniţe şi zile întregi, cu consecinţe importante asupra câştigurilor acestor firme.
A mai declarat cancelarul Austriei că România a persecutat firmele austriece, afirmaţie dezminţită de marile firme austriece care funcţionează în România.
Conform celor declarate de Eugen Tomac, Cancelarul nu face deosebire între migranţii obişnuiţi şi refugiaţii ucrainieni, pentru care încasează bani de la UE.
„La întâlnirea pe care am avut-o cu Cancelarul Nehammer, acesta a pus, în mod intenționat, semnul egal între migranții și refugiații de război din Ucraina. Este evident că mulţi dintre oamenii care au fugit din calea războiului nu au avut date complete și, sigur, unii au trecut graniţa prin România.”
Astfel că acuzele conform cărora cancelarul Nehammer face jocurile Moscovei au temei.
Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, a declarat, într-un interviu pentru publicația austriacă Der Standard, că şi el este supărat de rezultatul votului din JAI.
„Sunt supărat pe procedură, și anume că actele juridice au fost puse pe masă practic peste noapte”, spune ministrul de Interne. Despre ce acte vorbeşte ministrul de Interne al Austriei? Discuţia despre admiterea României în Schengen se poartă de 11 ani!
Cancelarul Germaniei a umilit toată Uniunea Europeană, comisarii europeni, ţări importante precum Germania, Franţa. A umilit conducerea Partidului Popular European, în care partidul cancelarului este membru.
Dacă Karl Nehammer crede că toată această umilinţa nu va avea consecinţe, se înşeală amarnic.
Reacţia firmelor şi populaţiei din România
Românii s-au simţit extrem de umiliţi pentru că nu au existat argumente valide pentru acest refuz al Austriei. Şi au reacţionat cum au crezut de cuviinţă. Boicotând marile firme austriece, fie că este vorba de Bănci, de OMV Petrom, de produsele austriece din magazine. N-a luat în calcul cancelarul aceste consecinţe?
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, l-a rechemat la Bucureşti pe ambasadorul României la Viena, Emil Hurezeanu, astfel încât relaţiile diplomatice dintre cele două ţări vor intra într-un con de umbră.
Românii sunt susținători ai UE şi ai instituțiilor sale. Dar evenimente de acest tip duc la creşterea curentului eurosceptic, al revoltei faţă de modul în care se iau decizii la nivelul UE. Când votul unei singure ţări blochează aşteptările de 11 ani ale populaţiei României, care doreşte mobilitatea cetăţenilor şi mărfurilor la nivelul de care se bucură celelalte state UE, efectele sunt extrem de proaste. Şi nu-şi poate împlini aceste aşteptări din cauza unui singur om: cancelarul Nehammer al Austriei.
Vor mai primi firmele austriece, de tot felul, contracte cu entități româneşti, aşa cum le-au primit până acum? Puţin probabil! S-a creat o antipatie contra Austriei, după modul în care ne-a blocat intrarea în Schengen, cum rar s-a mai văzut în ţara noastră, românii fiind în general toleranţi şi înţelegători.
Consecinţe în relaţiile cu UE
Cancelarul Austriei nu înţelege că se vor ivi ocazii când Austria va fi la mâna partenerilor din UE, inclusiv cu drept de veto, în diverse împrejurări. Şi ce-ar fi să se lovesca atunci de un veto, al României sau al altor ţări, chiar fără motive evidente?
Austria are relaţii economice, comerciale şi financiare, diplomatice cu ceilalţi membri din UE. Cu cei pe care i-a umilit acum două zile, şi care nu vor uita curând această umilire. Când Austria va solicita la CE diverse aprobări şi derogări, i se va răspunde scurt: nu se poate. Comisarii europeni nu pot uita că au fost luaţi de fraieri de un singur om: cancelarul Austriei. Când o mulţime de oameni, cu funcţii echivalente sau mai înalte, îţi spun că nu ai dreptate, taci din gură şi te duci să te culci.
Şi populaţiile celorlalte ţări europene se vor gândi de două ori înainte de a mai face apel la servicii austriece.
În concluzie
Cancelarul Austriei nu se pricepe la politică. Şi nici nu ascultă de alţii, de exemplu de preşedintele Austriei şi de vicecancelarul guvernului său. Merge înainte până dă cu oiştea în gard. Aşa face şi Putin. Se crede „soarele” politicii ţării sale, şi duce Rusia în prăpastia economică, comercială, financiară şi militară. Regretele vor veni mai târziu, sau deloc. Inutile.
Nu cred că poporul austriac va aproba politica cancelarului său, când va vedea pierderile economice şi comerciale, în servicii turistice şi evenimente de tot felul.