Video Doi tineri muzicieni arestați în Rusia pentru melodii anti-Kremlin au fugit din țară după eliberare

0
Publicat:

Doi tineri muzicieni stradali, care au fost încarcerați mai bine de o lună în Rusia pentru că au cântat melodii anti-Kremlin, au părăsit țara după eliberarea din detenție.

Diana Longinova și avocata ei FOTO X /  PaulC @PaulConRO
Diana Longinova și avocata ei FOTO X / PaulC @PaulConRO

Vocalista Diana Loginova, 18 ani, și chitaristul Alexander Orlov, 22 de ani, au fost reținuți pe 15 octombrie, în centrul orașului Sankt Petersburg, după ce un recital spontan al trupei lor, Stoptime, cu piesa „Swan Lake Cooperative” a rapperului rus exilat Noize MC – un critic vocal al Kremlinului – a devenit viral pe rețelele sociale rusești. Vladislav Leontiev, toboșarul trupei, a fost, de asemenea, arestat.

Mai multe surse au relatat că Loginova a părăsit Rusia după ce a fost eliberată duminică din arest. O altă sursă a declarat pentru Kommersant că atât Loginova, cât și Orlov se află acum în afara țării. Niciuna dintre publicații nu a precizat destinația lor, scrie Reuters.

Avocata celor doi, Maria Zirianova, nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii. Loginova nu a putut fi contactată.

Cazul celor trei muzicieni a atras o atenție mediatică semnificativă în Rusia, unde exprimarea publică a disidenței este rară. Autoritățile au înăsprit represiunea asupra oricărei forme de opoziție față de Kremlin de la începutul războiului din Ucraina, în februarie 2022.

Cântăreții critici față de autorități au fugit din țară și sunt etichetați drept trădători de politicienii pro-Kremlin. Mulți au fost desemnați drept „agenți străini”, o etichetă cu conotații sovietice asociate spionajului.

Sursa: X / @natashasrussia

„Arestări-carusel”

Tinerii din trupa Stoptime au intrat și ieșit din sălile de judecată încă de la prima arestare din octombrie, primind pedepse scurte cu închisoarea pentru încălcări minore, precum blocarea accesului la metrou sau huliganism minor.

Loginova, studentă la un colegiu de muzică, a fost, de asemenea, găsită vinovată de „discreditarea” armatei ruse și amendată cu 30.000 de ruble (379 de dolari) pentru interpretarea unei alte melodii anti-Kremlin.

Organizațiile pentru drepturile omului numesc astfel de acțiuni „arestări de tip carusel” – adică rețineri repetate pentru infracțiuni minore, suspecții fiind din nou arestați imediat după eliberare.

Potrivit presei din Sankt Petersburg, Loginova și Orlov au fost eliberați duminică, după ispășirea celei mai recente pedepse. Cei doi s-au logodit în timpul acestor cicluri de încarcerare, au povestit ei reporterilor în octombrie.

Toboșarul Leontiev a executat și el mai multe pedepse scurte și a fost eliberat la începutul lunii.

Amnesty International ceruse eliberarea muzicienilor, afirmând că „singura lor ‘vină’ este că au cântat melodii care contestă narațiunea oficială sufocantă.”

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite