Călin Popescu-Tăriceanu – liberalul roşu cu papion

Fostul prim-ministru este simplu de creionat. El nu are talentul şi abilitatea (cameleonică) al lui Victor Ponta, de exemplu, de a se întrupa în zeci de personaje. La Călin Popescu - Tăriceanu lucrurile sunt limpezi: în ţinută vestimentară, el este liberal. Dar în gândirea şi acţiunea lui politică, el este un liberal roşu cu papion. PSD-istul Adrian Năstase, de exemplu, a fost mai de dreapta decât „PNL-istul” Tăriceanu.

Doctrinar, acesta pare că îşi are arborele genealogic în „grădina” generoşilor de la 1899 care au părăsit barca PSDMR (strămoşul PSD de astăzi) trecând în cea a PNL. Iată un prim argument: în arhivele televiziunii publice există o înregistrare, din primăvara anului 1990, dintr-o sală în care Ion Iliescu le vorbeşte cu patos unor tineri despre idealurile şi obiectivele revoluţiei din decembrie 1989.

Printre numeroşii tinerii FSN-şti aflaţi în majoritate în acea sală pot fi văzute şi chipurile unor tineri ce-şi ziceau liberali. Acolo se afla şi Călin Popescu Tăriceanu, care-l sorbea din priviri pe Iliescu.

„O fi fost vreo rătăcire de moment”, ar zice unii. „De-ale tinereţii valuri, ar zice alţii! D-l Tăriceanu este un liberal pur-sânge”. Însă cei care ştiu să „citească” omul şi pe dinăuntru, dincolo de masca lui de moment, nu s-au înşelat. Tăriceanu este liberal în vorbe. Ca prim-ministru al Guvernului Alianţei DA, considerat, atunci, de centru-dreapta, a promovat mai mult, cum am mai spus, măsuri de stânga, din teama de a nu fi dărâmat în parlament de un PSD la fel de puternic ca şi astăzi.

De la 1 aprilie 2007 (când i-a dat afară din guvern pe aliaţii de la PD) şi până în decembrie 2008, când i s-a încheiat, legal, mandatul, prim-ministrul „liberal” Tăriceanu, care avea o susţinere liberală de numai 19 % în Parlament, a rămas la guvernare cu sprijinul PSD. Pesediştii lui Năstase ar fi putut să dea cu el de pământ în orice moment şi-a fi dorit ei, însă nu a făcut-o pentru că, din opoziţie, a avut de profitat. L-au jucat cum au vrut ei! Iar Tăriceanu, din aprilie 2007 şi până în decembrie 2008, a alocat în judeţele şi comunele conduse de preşedinţi de consilii judeţene şi primari PSD mai mulţi bani decât în cele conduse de liberali. A făcut-o din dorinţa de a-şi păstra fotoliul.

Aş putea spune că, doctrinar, Tăriceanu nu este nici de dreapta, nici de stânga. Doctrina lui este interesul lui. La alegerile legislative din noiembrie 2008, a reuşit performanţa de a câştiga un nou mandat de parlamentar, de pe locul III, într-un colegiu din Judeţul Ilfov, beneficiind de aberaţiile votului nominal, „capodoperă” legislativă  a cuplului Bogdan Olteanu (PNL) - Viorel Hrebenciuc (PSD). Fără această lege binefăcătoare pentru el, pentru baronii locali şi pentru atâţia parlamentari penali, probabil că omul politic numit Călin Popescu Tăriceanu ar fi fost astăzi istorie.

Însă CPT este un om norocos, pentru că în  decembrie 2012 vehiculul politic USL l-a făcut iarăşi senator. Iar când norocul se ţine scai de tine, cum să nu profiţi de situaţie? Mai ales că PSD-ul nu a uitat vremurile de „restrişte” (2007-2008, când premierul Tăriceanu a fost atât de filantrop cu oamenii săi din teritoriu), oferindu-i a doua funcţie în stat, preşedinte al Senatului, după ce a fost extras din PNL-ul  trimis în opoziţie.

De ce a fost Victor Ponta atât de generos cu Tăriceanu? Sunt mai multe răspunsuri aici. Din interes personal şi de partid. Pentru că Tăriceanu nu este liberal, ci lunecos şi maleabil ca un baton de plastilină. Face din/cu el ce vrea. Iar ceea ce ţine morţiş să facă Ponta este refacerea USL cu ajutorul lui Tăriceanu. L-a făcut preşedinte de Senat. I-a făcut şi partid (se numeşte Liberal Reformator, dar nu are certificat de naştere). I-a făcut rost de senatori şi deputaţi, de primari traseişti, ca să aibă şi el reprezentare în parlament, în teritoriu.

L-a făcut candidat la preşedinţie (şi l-a luat adversar de ochii lumii). I-a asigurat minimum necesar de semnături pentru susţinere şi îi ţine pumnii strânşi să intre împreună în turul II, pentru ca, apoi, să facă tandem: el, Victor - preşedinte, Călin premier.  Ia citiţi ce frumos desenează viitorul politic al ţării cuplul Ponta-Tăriceanu: ”Dacă domnul Tăriceanu intră în turul doi al alegerilor, vom fi nişte adversari absolut cum nu a mai văzut România, doi oameni care ne respectăm, care putem să lucrăm împreună. Dacă nu, imediat după primul tur, vom face un acord de guvernare care va spune foarte clar că noul guvern, de fapt noul prim ministru va fi desemnat prin acordul tuturor partidelor, PSD, PC, UNPR, PLR, şi noul guvern va avea în compoziţia sa, cu funcţii de miniştri, secretari de stat, reprezentanţi ai acestor partide”.

Acest DACĂ, D-le Ponta, e un cuvânt complicat. Exprimă incertitudini, frământări, dorinţe. În acest caz, departe-i griva de câine! Dar, cine ştie. Poate că D-vs. aveţi mai multe abilităţi decât Pavlov în a dezvolta apetenţa oamenilor politici pentru funcţii, avere şi putere. Că la asta se reduce viaţa politică în România contemporană, unde liberalii de astăzi nu au nimic în comun cu marii brătieni.

Acei corifei liberali aveau personalitate, demnitate şi o lozincă-îndemn, „prin noi înşine!” Tăriceanu preferă să fie la remorca altora.