Bumerangul care l-a doborât pe Victor Ponta
0Iniţial am vrut să intitulez aceste consideraţii altfel, dar mi-am zis că nu e frumos. În text însă am să-l includ.. Am vrut să pun titlul „Prostia se plăteşte”. Prostia lui Ponta a fost bumerangul care s-a întors împotriva lui. Că nu poţi să consideri altfel. Cineva care, în primul tur are cu 10 la sută mai mult decât contracandatul lui şi reuşeşte să piardă, este un prost.
Aşa este Victor Ponta - prost, arogant, mincinos şi, spre deosebire de duşmanul său de moarte, Traian Băsescu, fără intuiţie politică. Altfel, nu ar fi administrat atât de prost problema votului din străinătate. Cunosc premizele de la care a pornit PSD-ul, situaţia din 2009, când Traian Băsescu a câştigat cu voturile diasporei. Dar, atenţie! Atunci a fost vorba de o diferenţă de câteva zeci de mii de voturi, dacă-mi aduc bine aminte, de 70.000, ceea ce în procente înseamnă câteva zecim, însă la scorul respectiv a contat. Acum, diferenţa dintre cei doi era de 10 la sută, astfel că voturile diasporei nu ar fi trebuit să influenţeze semnificativ procentele. Luaţi de val, oamenii puterii nu şi-au folosit capul şi, în loc să fie generoşi şi să creeze alegătorilor din diaspora condiţii civilizate de vot (poate atunci unii sau chiar mai mulţi ar fi votat cu Ponta), i-au întărâtat printr-o atitudine dispreţuitoare şi de nepăsare.
Miopia lor politică, extinsă şi la staff-ul de campanie al lui Ponta, a determinat radicalizarea alegătorilor din ţară, aspect la care aceştia nu s-au gândit. Ei au crezut că ne aflăm în anii `90 când, câteva pomeni electorale îi atrăgeau pe alegători. Cei 15 de ani care au trecut, maturizarea unei noi genreaţii, crescută în condiţiile democraţiei româneşti (cu toate avatarurile ei) au oferit o altă viziune, o altă experienţă, mai ales că din ce în ce mai mulţi membri ai noii generaţii au avut şi au posibilitatea să meargă în Occident şi să vadă care este adevărata faţă a democraţiei.
În turul doi, Ponta a făcut o serie de greşeli şi aici nu voi aminti decât înţelegerea cu Vadim Tudor şi Dan Diaconescu, două personaje repulsive pentru orice om de bun-simţ din România.
Hai să recunoaştem adevărul: nu a câştigat Klaus Iohannis, a pierdut Victor Ponta. Iohannis a rămas acelaşi ca în turul întâi: exprimare greoaie, uneori nepregătit (nici staff-ul lui nu a strălucit prin inteligenţă,), fără carismă. Nu ştiu de ce sfătuitorii lui nu i-au spus să zâmbească. Prima dată l-am văzut în această postură, duminică noaptea când s-a dus în Piaţa Universităţii. A zâmbit, cum se spune cu gura până la urechi şi i-a stat foarte bine, era un alt om - mai uman. Cred că - şi să mă ierte domnul Iohannis dacă întâmplător îmi va citi articolul - indiferent cine ar fi fost în locul lui, cu condiţia să fi fost un om decent- ar fi ieşit învingător.
Klaus Iohannis a sărbătorit victoria în Piaţa Universităţii FOTO AP
Şi aici aş vrea să vorbesc despre două surprize. În primul rând, de faptul că, în afara unui cerc mic de susţinători de suflet al candidatului Iohannis, nimeni, nici cei mai inteligenţi analişti politici, nu au crezut în victoria lui. În al doilea rând, despre erorile noastre, vorbesc de cei care urmărim cât de cât fenomenul politic – în a cunoaşte poporul român. Acesta sau cel puţin o bună parte nu este indiferent, este sensibil şi reacţionează, conştient sau din instinct - la fenomentele care îl lezează şi ca să zicem de-a dreptul, nu-i place să fie considerat prost sau să fie prostit. Este una dintre cheile succesului lui Iohannis.
Personal, nici eu nu am avut încredere în victoria lui, nu l-am considerat că a fost cea mai bună alegere pentru postul respectiv, aşa cum am mai scris aici la „Adevărul”, nu credeam că are anvergura, experienţa necesară pentru a fi primul om al ţării. Încă nu mi-am schimbat părerea. Am şi spus că nu-l voi vota pe niciunul. Ceea ce, recunosc, mi-a schimbat poziţia în sensul că, totuşi, l-am votat pe Iohannis (cu convingerea că nu va ieşi) a fost, paradoxal, o scrisoare a escrocului Cristian Sima, fostul şef al Busei din Sibiu, care a fugit după ce a cheltuit la ruletă banii investitorilor. El l-a cunoscut pe Iohannis şi a scos în evidenţă două dintre calităţile acestuia - faptul că nu face concesii şi nu negociază, indiferent de ceea ce i se oferă. Pentru mine a fost un fel de garanţie pentru care merita să-i acord încredere.
Nu ştiu cum o să se achite Iohannis de obligaţiile ce recurg din funcţie. Poate – şi aceasta l-ar salva de capcane - ar trebui să ţină ad litteram de prerogativele prezidenţiale prevăzute de Constituţie. Problema este dacă va avea tăria să reziste cântecului de sirenă al celor care-l înconjoară, care au participat la campania lui şi care, cu siguranţă, vor veni cu pretenţii. Nu ştiu cum va coabita cu guvernul Ponta care rămâne în continuare în fruntea ţării şi aşa şi trebuie deoarece (cum a scris în blogul ei Iulia Marin), va trebui să găsească soluţii pentru a plăti toate facturile campaniei, toate pomenile electorale.
Angela Merkel, canceralul Germaniei, i-a promis lui Iohannis sprijinul. Dar ea nu va rezolva problemele noastre, nici nu vrea şi nici nu poate. Chiar şi după alegeri, ele vor rămâne. Să nu ne îmbătătm cu apă rece. Viaţa noastră nu se va schimba prea mult pe termen scurt. Doar că prin alegerea lui Iohannis şi prin noua atitudine de implicare a tinerilor în schimbări există speranţa menţinerii acelor elemente de progres care au început să apară în societatea românească şi care ar putea scoate ţara noastră din situaţia în care ne găsim. Nu degeaba se spune că speranţa moare ultima.