De ce nu-i voi vota pe Victor Ponta şi Klaus Johannis

Din 1990 încoace, cu foarte mici excepţii, m-am dus la toate alegerile. Am plecat de la premisa că, dacă pe vremea lui Ceauşescu mă obligau la acel simulacru numit vot, acum, când am posibilitatea opţiunii, de ce să nu mă duc?

Pe undeva mă gândeam - unii ar spune cu mare naivitate - că votul meu contează. Şi uneori mi-am dat seama că într-adevăr, chiar a contat. Mă gândesc la competiţia din turul doi al prezidenţialelor Iliescu - Vadim din anul 2000. Nu că l-aş fi iubit foarte mult pe Iliescu, a reuşit să mă dezamăgească cu mineriada, dar totuşi era altceva decât Vadim şi cred că nu trebuie să explic de ce.

Îmi dădeam votul după multe criterii: uneori pe bază doctrinară - a fost o vreme când îmi plăceau liberalii, alteori din pragmatism, cu convingerea că acel candidat căruia i-am dat votul va încerca să îndeplinească nişte promisiuni care mă priveau şi pe mine sau că poziţia pe care o adoptă în nişte probleme corespunde cu ale mele, uneori alegeam din simpatie personală L-am votat pe Crin Antonescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2009, deşi ştiam că nu va ieşi, din cauza frumoşilor lui ochi albaştri. Între timp, mi-a trecut.

Din păcate, de multe ori am fost dezamăgită, dar nu speriată. Nu mă gândeam că cel pe care l-am ales sau a fost ales, ar face prea mult rău ţării.

Dar acum mă aflu într-o situaţie pe undeva fără ieşire, şi bănuiesc că nu numai eu. Nu-mi vine să îmi dau votul niciunuia dintre candidaţi, cel puţin pentru cei care şi-au prezentat până acum intenţiile. Şi am să explic cazul celor care bănuiesc că vor intra în turl doi, Victor Ponta şi Klaus Johannis.

Nu ştiu foarte multe amănunte despre Klaus Johannis, dar sunt o serie de lucruri care nu-mi plac, legate de el. Nu mă deranjează că este german şi luteran, dar, hai să lămurim nişte lucruri: Germania nu se va uita cu mai mare simpatie la noi fiindcă alegem ca preşedinte un candidat de etnie germană. Poate singurul avantaj ar fi că Angela Merkel sau Joachim Gauck nu ar avea nevoie de un translator în convorbiri. Însă alte criterii şi alte calităţi sunt aşteptate din partea unui preşedinte. Şi nu ştiu dacă Johannis le îndeplineşte.

În primul rând, după părerea mea, el nu are anvergura unui viitor preşedinte, nu are experienţă nici în politica internă, nici în cea externă. Este prea ambiţios, în sensul rău al cuvântului, impresia mea când l-am auzit vorbind a fost că ar fi gata să treacă peste orice ca să-şi atingă scopul. Şi apoi - deşi poate pentru alţii nu este important - îi lipseşte complet carisma. Nu-i frumos ce spun acum dar o spun: când îl aud vorbind, îmi vine să casc. Eu cred că noi nu am ajuns încă la nivelul americanilor, unde poate apărea oricând un candidat din senin pe care nimeni nu-l cunoaşte şi într-un an să ajungă preşedinte. Dar în spatele lui se află o echipă de specialişi şi mulţi bani, ceea ce nu cred că se aplică în cazul la Johannis.

De ce nu-l votez atunci pe Victor Ponta? El este cunoscut, are experienţă politică şi carismă. Nu-l votez deoarece... mi-e frică de el. Nu în sensul că m-ar bate sau că m-ar agresa, nici măcar nu am avut prilejul să fiu împreună cu el în aceeaşi încăpere. Mi-e frică de ceea ce spune, de ceea ce face, de faptul că întâi se apucă să ia nişte măsuri fără să ia în considerare consecinţele, sau de faptul că îi ies din gură tot felul de minuni şi abia după aceea gândeşte. Este, într-un fel, un iresponsabil lipsit de maturitate. Şi aici am în vedere acel atac de acum doi ani, împotriva statului de drept, sau la ultimele două perle spuse de el recent, despre necesitatea denazificării României după plecarea lui Traian Băsescu, respectiv problema unirii cu Republica Moldova. Prima dovedea că nu cunoaşte istoria şi sensul denazificării, reuşind să jignească victimele şi supravieţuitorii Holocaustului, vorbele sale având ecouri şi pe plan extern. Dacă cei din străinătate s-au supărat pe Radu Mazăre care a defilat într-o uniformă a Wermachtului, ne putem dea seama cum au primit aceste declaraţii ale primului ministru. Poate că s-au gândit: păi dacă asta-i situaţia, ce mai caută România în familia europeană?

Cea de a doua, sentimental este un deziderat al românilor şi al unei părţi dintre moldoveni. Dar atenţie, nu toţi locuitorii Moldovei doresc unirea! Din punct de vedere politic însă, când ne confruntăm cu schimbările forţate de graniţă în Ucraina şi susţinem că au fost încălcate acordurile internaţionale privind inviolabilitatea graniţelor, o astfel de declaraţie nu pică bine pe planul politicii externe  Chiar dacă Victor Ponta s-a bucurat că ruşii l-au criticat. Totuşi, recunosc, a doua zi a adus corecturi, precizând că este vorba de inetgrare în cadrul UE. Efectul însă s-a văzut imediat prin reducerea furnizării gazului metan rusesc. Şi ruşii au numeroase alte mijloace să ne sancţioneze. Iar după astfel de declaraţii, nici Occidentul nu ne va sări în ajutor. Dacă Victor Ponta, ca preşedinte, va continua să se manifeste cu inconştienţă, poate uneori de dragul de a spune un beau mot sau de a fi spiritual, nu văd un viitor roz pentru noi.

Vreau să atag atenţia aici asupra unui caz care ar trebui să-i dea de gândit, cel al premierului Ungariei, Viktor Orban, care, de ani de zile face declaraţii iresponsabile, antieuropene, însoţite de o serie de măsuri nedemocratice, împotriva statului de drept, ultimele fiind un atac dur împotriva unor organizaţii ale societăii civile. Uniunea Europeană i-a atras de multe ori atenţia... cu blândeţe. Dar acum, aceste lucruri au devenit cunoscute în SUA, însuşi fostul preşedinte Bill Clinton condamnându-l pentru atitudinea lui şi, ca regim, punând Ungaria în rând cu Rusia şi China. Viktor Orban a ajuns persona non grata la Washington şi,  aflându-se la cel de-al doilea mandat, nu a reuşit niciodată (şi potrivit analiştilor nici nu va reuşi) să fie primit la Casa Albă. Nu cred că această perspectivă i-ar surâde lui Victor Ponta sau României.

Revenind la titlul articolului, chiar dacă este banal, nu pot decât să-l citez pe Caragiale: dar eu cu cine votez? Nu ştiu încă, poate totuşi apare cineva (mai sunt două zile până la depunerea candidaturilor) care să-mi satisfacă cât de cât cerinţele. Dacă nu, Dumnezeu cu mila, îi voi respinge pe ambii.