Budapesta oferă o „vitrină“, dar românii din Ungaria sunt pe cale de dispariție
0Continuăm astăzi analizele dedicate minorităţii româneşti din Ungaria, aproape uitată şi pe cale de dispariţie. Profesorul universitar Gabriel Moisa, colaboratorul nostru de la Universitatea din Oradea, ne relevă și alte fațete, puțin cunoscute, dar și tragice, despre românii de acolo, pornind de la un chestionar adresat acestora (prima parte aici).
Răspunsurile sunt cercetate în context istoric. Analizele anterioare dedicate pericolului dispariţiei românilor din Ungaria se pot citi aici, aici și aici. Despre manipulările statisticilor privind minoritățile operate de autoritățile de la Budapesta se poate citi aici și aici (LARICS).
Utilizarea limbii române în familie
Comunitatea românească din Ungaria de astăzi este formată din români născuți în Ungaria, care fac parte din ceea ce se numește comunitatea istorică, și cei veniți din România, mai ales după 1990. 87, 01% dintre românii născuți în România declară că limba română este limba lor maternă, ceea ce înseamnă că o vorbesc fluent și bine. Alți 11, 69% o cunosc la un nivel avansat, iar alți 1, 3% la unul intermediar.
Când discutăm despre utilizarea limbii române în familie, 57, 14% dintre aceștia au declarat că o folosesc întotdeauna, 29, 87% de multe ori, 10, 39% uneori, 1, 3% rareori, în timp ce 1, 3% niciodată. 26, 32% din membrii comunității românești din Ungaria utilizează limba română întotdeauna în public, 31, 58% de multe ori, 22, 37%, uneori, 11, 84% rareori, iar 7, 89% nu o utilizează în public niciodată.
Datele problemei se schimbă, însă, atunci când discutăm despre utilizarea ei în raport cu autoritățile. Românii născuți în România, dar care fac parte acum din comunitatea românească din Ungaria, folosesc limba română mult mai puțin decât membrii comunității născuți în Ungaria trianonică. Astfel, 17, 11% o utilizează întotdeauna, 14, 47% de multe ori, 14, 47% uneori, în timp ce 6, 58% rareori. Aproape jumătate, 47, 37%, nu o folosesc însă niciodată.
Dintre cei născuți în Ungaria trianonică, adică cei din comunitatea istorică, 65, 96% au declarat că limba română este limba lor maternă. Alți 17, 2% o folosesc la un nivel avansat, 14, 89% sunt vorbitori la un nivel intermediar, iar 2, 13% sunt utilizatori începători.
Referitor la folosirea ei în cadrul familiei, 22, 73% dintre respondenți au spus că o folosesc întotdeauna, 43, 18% de multe ori, 20, 45% uneori, în timp ce 13, 64% au declarat că o folosesc rareori când se adresează membrilor familiei (Fig. 13). Ieșirea în spațiul public scoate în evidență alte realități circumscrise acestei situații, atunci când discutăm despre comunitatea românească născută pe teritoriul actualei Ungarii. Astfel, doar 10, 64% dintre aceștia o vorbesc întotdeauna asumat în public, alți 40, 43% declarând că o vorbesc de multe ori. Pe lângă aceștia, 19, 15% au spus că utilizează doar uneori limba română în public, 17, 02% rareori, în timp ce alți 12, 77% nu o vorbesc niciodată în public, deși se declară membri ai acestei comunități.
Membrii comunității românești născuți în Ungaria de astăzi sunt mai reținuți în a vorbi limba română în raport cu autoritățile, deși fac parte din ceea ce se numește comunitatea istorică din Ungaria. Numai 6, 38% dintre aceștia au declarat că folosesc întotdeauna limba română atunci când se adresează autorităților, 12, 77% se adresează de multe ori, 12, 77% uneori, în timp ce 31, 91% nu o fac decât rareori, iar alți 36, 17% nu se adresează niciodată în limba română vreunei autorități din Ungaria. Constatăm că fie există o anume timorare în direcția utilizării limbii române în raport cu autoritatea statului ungar, fie nu au cui se adresa, întrucât aceasta nu există, limba română fiind foarte puțin utilizată în cadrul oricărui tip de autoritate, locală, centrală, autoguvernări minoritare etc. Cifrele ne arată clar că în cel mai bun caz în doar 6, 38% din situații există cu certitudine locuri în care regăsim în administrație oameni proveniți din rândurile comunității românești, în alte 12, 77% din cazuri probabil că măcar unul din structura căreia i se adresează este vorbitor de limbă română. Așadar, aproape 70% dintre cei care au răspuns afirmă că limba română nu o pot folosi în raport cu nicio autoritate din Ungaria. Situația este foarte gravă, mai ales că discutăm despre existența a peste 70 de autoguvernări numite românești, unde în mod normal limba de adresare ar trebui să fie cea română. Dacă la nivelul administrațiilor locale situația este oarecum de înțeles pentru cei care cunosc realitățile din Ungaria, de neînțeles sunt situațiile în care în cadrul structurilor de conducere ale autoguvernărilor românești din Ungaria de la toate nivelurile limba română nu este folosită decât în mod accidental.
Practic, din răspunsurile oferite reiese că un număr infim de români din Ungaria au speranța că odată intrați în contact cu autoritățile din Ungaria, desigur că în cazul lor vorbim în principal de administrațiile publice locale și de autoguvernările românești, pot utiliza limba română. Este vorba despre 6, 38% dintre aceștia. Urmărind arealul de proveniență a acestei categorii, constatăm că ei se regăsesc cu precădere în Micherechi și, în câteva cazuri izolate, la Chitighaz, dar și în cadrul unor autoguvernări românești. În rest este practic imposibil de a folosi limba română în raport cu autoritățile. Asta în condițiile în care în Ungaria existau oficial la sfârșitul anului 2019 un număr de 68 de autoguvernări românești, 5 autoguvernări teritoriale și 1 Autoguvernare pe Țară. Așadar, surprinde numărul foarte mic de posibilități de folosire a limbii române, având în vedere că există 74 de entități intitulate autoguvernare românească, în care în mod normal ar trebui să se vorbească limba română, pe lângă administrațiile locale din câteva localități cu populație consistentă românească, precum Micherechi, Chitighaz sau Bătania. Practic, în doar 8-9 situații din circa 80 de asemenea autorități, locale sau autoguvernări românești, există șansa ca adresându-se în limba română să se și răspundă la fel. Cunoscând situația din teren, putem chiar încerca să și identificăm unde anume, desigur urmărind și arealul geografic din care au fost oferite răspunsurile. Ar fi vorba despre administrațiile locale din Micherechi, Chitighaz, precum și despre autoguvernările românești din Micherechi, Chitighaz, Bătania, Giula, Szeged și dintr-unul dintre sectoarele Budapestei.
Gheorghe Cosma, președintele „Autoguvernării pe țară a românilor din Ungaria” (AȚRU), a subordonat total comunitatea românească intereselor Budapestei
Unul dintre fenomenele cele mai îngrijorătoare este acela că tinerii proveniți din comunitatea românească din Ungaria cunosc din ce în ce mai puțin limba română. În plus, sunt categoria cea mai constantă, conform răspunsurilor oferite, care nu mai folosește aproape deloc limba română în public sau în raport cu autoritățile. Astfel, tinerii sub 20 de ani au răspuns în totalitate că se adresează doar uneori în public în limba română, în timp ce în raport cu autoritățile niciunul dintre cei care s-au declarat ca având sub 20 de ani nu a folosit niciodată limba română ca limbă de adresare.
O altă constatare interesantă este aceea că în familiile mixte, unde mama este de etnie română, se cunoaște mai mult limba română, spre deosebire de cazurile în care tatăl este etnic român, în această din urmă situație limba română fiind cunoscută pe o scară mult mai redusă.
În familiile în care etnia mamei este maghiară există un echilibru mai mare în utilizarea celor două limbi, română și maghiară. În acest caz, 41, 18% utilizează limba română la un nivel avansat, 11, 76% intermediar, 5, 88% fiind începători. În cazul în care mama este de etnie română, 85, 45% vorbesc limba română ca limbă maternă, cunoscând-o bine și foarte bine, ceilalți membri ai familiei fiind utilizatori avansați ai acesteia, 9, 09%, respectiv intermediari, 5, 45%.
Situația este și mai evidentă când discutăm despre utilizarea limbii române strict în interiorul familiei. Acolo unde mama este de etnie română, 50, 47% dintre respondenți au declarat că folosesc întotdeauna limba română în familie, spre deosebire de situația cealaltă, mamă de etnie maghiară, unde în doar 23, 53% din cazuri limba română se folosește întotdeauna la nivel familial. De asemenea, în 5, 88% dintre situațiile în care mama este de etnie maghiară limba română nu se folosește niciodată. În cealaltă ipostază, acolo unde mama este de etnie română, această situație nu se întâlnește niciodată.
Concluzia care se poate extrage de aici este aceea că: în cazul familiilor mixte cu limba maternă limba română, procesul de asimilare etnică este mai lent decât în cazul în care limba maternă este cea maghiară. Fenomenul este întărit de numărul celor care utilizează limba română în public, proveniți din cele două situații. Astfel, dintre cei proveniți din familii cu limba maghiară ca limbă maternă doar 5, 88% dintre aceștia o folosesc întotdeauna în public, spre deosebire de cei cu limba maternă limba română, unde 22, 94% folosesc întotdeauna limba română în public.
Situația este și mai clară când vine vorba despre utilizarea limbii române în raport cu autoritățile. 14, 68% dintre utilizatorii materni ai limbii o folosesc în raport cu acestea, în schimb niciunul dintre respondenții având limba maternă maghiara, proveniți însă din familii mixte româno-maghiare, nu o folosesc în raport cu autoritățile, deși o cunosc în diferite grade, chiar dacă vorbim despre autoguvernările românești.
Folosirea limbii române în raport cu autoritățile
O altă concluzie interesantă reieșită din analiza răspunsurilor oferite de membrii comunității este legată de dimensiunea utilizării limbii române în public și în relație cu autoritățile ungare raportat la nivelul studiilor. Prima constatare este aceea că limba română este cel mai adesea utilizată în public de către cei fără nicio calificare, 33, 33% dintre aceștia declarând că o folosesc întotdeauna, iar 44, 44% de multe ori. La un nivel apropiat se găsesc cei cu studii superioare, care o vorbesc întotdeauna în public în valoare de 24, 66%, alți 36, 99% declarând că o folosesc de multe ori. Rezultă de aici că cei care trăiesc în comunități mici, rurale, folosesc cel mai mult limba română în public, urmați fiind de membrii ai comunității care sunt absolvenți de studii superioare. Limba română este cel mai puțin utilizată în public de către absolvenții de liceu.
Lucrurile diferă puțin în ceea ce privește utilizarea limbii române în raport cu autoritățile. 22, 22% dintre cei care nu au nicio calificare au declarat că folosesc întotdeauna limba română. Alte 22, 22% dintre cazurile amplasate în această categorie o folosesc puțin sau foarte puțin în relație cu autoritățile, iar restul deloc. Cei cu studii superioare vorbesc întotdeauna limba română, 13, 51% dintre cazuri. În interiorul acestor procente identificăm, conform respondenților, inclusiv locurile în care limba română este vorbită cel mai frecvent. Este vorba în general despre localitățile Micherechi și Chitighaz, atât la nivelul administrației locale, cât și a autoguvernărilor românești din aceste localități, precum și la nivelul autoguvernărilor românești din Giula și Szeged. În schimb, în 40, 54% dintre situații nu o folosesc niciodată. Acestora li se adaugă alți 13, 51% utilizatori rari, și încă 14, 86% care au afirmat că o folosesc doar uneori. Practic, aproape 70% dintre membrii comunității românești din Ungaria care au urmat studii superioare folosesc deloc sau foarte rar limba română în raport cu autoritățile locale, naționale sau comunitare.
Cel mai puțin vorbesc limba română în această situație cei cu studii medii sau profesionale. 55% dintre absolvenții de școli profesionale nu o folosesc niciodată, alți 20% afirmând că o folosesc rareori, iar 15% uneori. Practic, 90% dintre aceștia nu utilizează deloc sau doar extrem de rar limba română în raport cu autoritățile. Lucrurile nu stau mai bine nici în cazul absolvenților de liceu. Astfel, 50% dintre aceștia au afirmat că nu o vorbesc niciodată, 12, 5% că o utilizează rareori, alți 16, 67% afirmând că o vorbesc doar uneori. Așadar, aproape 80% dintre aceștia folosesc foarte puțin sau deloc limba română în fața autorităților.
Aceasta demonstrează nivelul foarte redus de utilizare a limbii române în raport cu autoritățile, deși există aproape 70 de entități numite autoguvernări românești la diferite niveluri în întreaga Ungarie, plus localități în care în administrația locală există un element etnic românesc destul de bine consolidat, precum Micherechi, Chitighaz, Bătania. Concluzia care răzbate de aici este aceea că, practic, cu câteva excepții nominalizate mai sus, inclusiv în interiorul autoguvernărilor românești, limba română este extrem de puțin spre deloc utilizată.
Limba română și consumul media
Kriszan Gabor, șeful Autoguvernării românești in Leta Mare, în picioare cu ochelari, când încă mai puteau fi organizate manifestări culturale la Leta Mare. Desigur, tot în limba maghiară.
Un barometru identitar destul de elocvent este cel care surprinde procentul celor care ascultă și citesc media în limba română. Aici situația este destul de alarmantă și este un indicator important pentru nivelul scăzut al contactului comunității românești din Ungaria cu limba română.
Indiferent de nivelul studiilor, radioul și televiziunea nu se află printre sursele de informare predilecte ale comunității românești din Ungaria. Poate doar cei cu studii superioare să fie ceva mai atenți în această zonă, întrucât 10, 96% dintre ei au declarat că ascultă radioul în limba română foarte mult, alți 19, 18% susținând că se urmăresc mult aceste mijloace media. Alți 28, 77% au afirmat că urmăresc suficient, alți 28, 77% în mică măsură, în timp ce 12, 33% spun că nu urmăresc deloc niciunul dintre posturile de radio în limba română.
În privința celor care urmăresc televiziunea prin cablu în limba română, situația este și mai edificatoare. Astfel, numai cei cu studii superioare au declarat, însă doar 5, 48%, că urmăresc foarte mult diverse posturi de televiziune în limba română, ceea ce înseamnă că doar un număr foarte scăzut dintre românii din Ungaria privesc constant la programe TV în limba română.
Potrivit răspunsurilor oferite, majoritatea covârșitoare au subliniat că nu privesc deloc niciun post de televiziune în limba română. Astfel, 58, 33% dintre absolvenții de liceu, 44, 44% dintre cei fără nicio calificare, 66, 67% dintre cei cu școala profesională și 46, 58% dintre cei cu studii superioare nu au văzut niciodată un program în limba română. Alți 29, 17% dintre absolvenții de liceu, 22, 22% din cei fără nicio calificare, 28, 57% ai școlilor profesionale și 32, 88% din cei cu studii superioare urmăresc în mică măsură asemenea programe.
Însumând aceste valori, ajungem la concluzii extrem de neplăcute asupra accesului la programe de televiziune în limba română al membrilor comunității românești din Ungaria. 87, 5% din numărul celor care au studii liceale, 66, 66% dintre cei fără nicio calificare, 95, 24% dintre absolvenții școlilor profesionale și 79, 46% dintre cei ai studiilor superioare nu au contacte deloc sau, dacă au, acestea sunt absolut întâmplătoare, cu posturile de televiziune românești. Făcând o medie, rezultă de aici faptul că 82, 21% dintre românii din Ungaria nu accesează sau nu au posibilitatea de a viziona posturi de televiziune în limba română. Motivele variază și țin de o largă paletă cuprinsă între conținutul politicilor ungare referitoare la minoritățile naționale în acest domeniu, cele economice, dezinteresul firmelor de transmitere prin cablu de a avea programe în limba română din lipsă de abonați, dar și de inconsistența politicilor guvernamentale de la București, care nu se implică deloc în acest sens.
Publicațiile de limbă română din Ungaria
Rezultate interesante reies și din răspunsurile oferite de respondenți în legătură cu utilizarea presei în limba română din Ungaria. Facem referire aici la cele două publicații existente: Foaia românească și Cronica. Ceea ce se constată încă de la primele observații este faptul că majoritatea cititorilor au limba română drept limbă maternă.
Cititorii care nu au limba maternă drept limba română, în ambele situații, Foaia românească și Cronica, sunt însă vorbitori avansați ai acesteia. Nici nu ar fi posibil altfel, deoarece textele sunt aproape exclusiv în limba română. În schimb, cei care sunt la un nivel începător nu utilizează aproape deloc aceste două publicații. Există însă o diferențiere între cititorii celor două publicații, anume aceea că, spre deosebire de Foaia românească, Cronica este lecturată mai mult de cititori care nu au limba română ca limbă maternă.
O constatare interesantă se impune atunci când analizăm frecvența cu care este utilizată limba română în familie de cititorii celor două publicații. Se observă că cititorii Cronicii utilizează mai des limba română în familie decât cei ai Foii românești. Astfel, 56, 25% din cei care lecturează foarte mult Cronica vorbesc întotdeauna limba română în familie. În schimb, în cazul cititorilor Foii românești, acest lucru se întâmplă pentru 45, 45% din ei.
Interesant este faptul că procentul cititorilor Foii românești care nu folosesc deloc limba română în familie este mai mare, 3, 45%, decât cel al cititorilor Cronicii, 1, 64%. (Fig. 18-19). De asemenea, o altă concluzie interesantă este aceea că diferă foarte mult, raportat la cele două publicații, cuantumul celor care nu citesc deloc cele două ziare. 37, 7% dintre respondenți au spus că nu citesc niciodată Cronica. Cu toate acestea, 42, 62% dintre ei au afirmat că folosesc întotdeauna acasă limba română. În cazul Foii românești, cifrele sunt și mai clare. 34, 48% dintre cei care au răspuns au afirmat că nu citesc ziarul. Totuși, 51, 72% au subliniat că folosesc întotdeauna în familie limba română.
O situație și mai elocventă există în cazul celor care lecturează în mică măsură cele două ziare. 9, 09% dintre respondenți au spus că lecturează doar în mică măsură Foaia românească. În schimb, 63, 64% dintre ei au spus că folosesc întotdeauna limba română în familie. 28, 57% dintre cititorii Cronicii susțin că citesc în mică măsură ziarul. 33, 33% dintre aceștia folosesc întotdeauna limba română în familie. Situația poate părea ciudată și contrariantă. Constatăm existența unei discrepanțe destul de mari între numărul cititorilor celor două publicații și al celor care au afirmat că vorbesc întotdeauna limba română în familie. Puțini dintre aceștia din urmă sunt și cititorii presei de limbă română din Ungaria. Datele ne indică și faptul că există un număr apreciabil de persoane ce s-au declarat parte a comunității românești și care nu vorbesc niciodată limba română în familie, dar care s-au declarat cititori ai celor două organe de presă.
Lucrurile se schimbă când discutăm despre cititorii celor două publicații și utilizarea limbii române în raport cu autoritățile locale, naționale, minoritare de tipul autoguvernărilor românești. Astfel, aproape jumătate dintre cei care au declarat că citesc foarte mult Foaia românească, 20% din totalul celor care au răspuns chestionarelor, nu folosesc niciodată limba română în raport cu autoritățile. Situația este schimbată în cazul cititorilor Cronicii. În acest caz, 33, 33% au spus că citesc foarte mult publicația. Dintre aceștia, însă, doar 16, 67% au subliniat că nu folosesc limba română niciodată în raport cu autoritățile. 13, 79% au declarat că nu citesc deloc Foaia românească. 34, 48% dintre ei au afirmat că nu folosesc niciodată limba română în raport cu autoritățile și doar 10, 34% că o folosesc întotdeauna. În celălalt caz, 8, 2% au declarat că nu citesc deloc Cronica. Cea mai mare parte a acestora, 68, 85%, au afirmat că nu o utilizează niciodată în raport cu autoritățile, doar 6, 56% susținând că o folosesc întotdeauna.
Constatăm, așadar, că cititorii celor două publicații folosesc foarte puțin limba română în raport cu autoritățile. Există totuși o nuanță: cei care urmăresc Foaia românească se adresează mai adesea acestora decât cititorii Cronicii. Acest indiciu, coroborat cu altele analizate aici, demonstrează destul de elocvent faptul că cei care accesează Foaia românească se găsesc în zone în care elementul românesc este mai bine păstrat și definit.
Urmărind localitățile de proveniență a celor care au răspuns chestionarelor și care au susținut că se pot adresa în limba română autorităților, constatăm că ei sunt originari din aceleași locuri indicate ca fiind cu o componentă etnică românească mai relevantă. Este vorba în special despre comunitățile din Micherechi, Chitighaz, Bătania, unde se pot adresa în limba română atât la nivelul administrației locale, cât și a autoguvernărilor românești din loc, dar și despre cele din Giula și Szeged, unde limba română este folosită cel mai frecvent la nivelul autoguvernărilor românești din loc.
Concluzii interesante răzbat și din analiza publicului cititor al celor două publicații românești din cadrul comunității de români din Ungaria raportat la modul în care consideră că sunt respectate drepturile românilor din Ungaria. Aici există un echilibru al aprecierilor izvorâte din percepția lor referitoare la această dimensiune. Astfel, 20% dintre cei care citesc foarte mult Foaia românească apreciază că drepturile românilor sunt respectate în mică măsură, iar alți 42, 86% cred că acestea sunt respectate doar suficient. Numai 11, 43% au susținut că drepturile comunității sunt respectate foarte mult. Interesant este faptul că cei care nu citesc deloc Foaia românească au alte opțiuni. Astfel, 44, 82% dintre ei consideră că drepturile nu le sunt respectate deloc sau în foarte mică măsură, în timp ce 41, 38% apreciază că ele sunt respectate la un nivel suficient. Doar 13, 79% au răspuns că sunt respectate foarte mult.
În cazul celor care nu citesc deloc Cronica, 53, 34% consideră că drepturile românilor din Ungaria nu sunt respectate deloc sau dacă sunt, acestea se fac într-o măsură foarte mică. 10% apreciază că sunt respectate mult și foarte mult, iar 36, 67% cred că sunt respectate suficient de mult. Cei care lecturează foarte mult Cronica au păreri ușor diferite. Potrivit răspunsurilor acestora, 38, 1% au subliniat că drepturile românilor sunt respectate într-o mică măsură sau deloc, 4, 76% că ele sunt respectate mult, în vreme ce o valoare covârșitoare de 57, 14% sunt de părere că românilor din Ungaria le sunt respectate doar la un nivel suficient.
Diferențe semnificative se înregistrează, analizând cititorii celor două publicații, atunci când discutăm despre modul în care aceștia percep nivelul de reprezentativitate a autoguvernărilor românești din Ungaria. Urmărindu-i în paralel pe cititorii Foii românești și pe cei ai Cronicii, constatăm câteva concluzii cel puțin interesante. În acest sens, 38, 89% dintre cei care au declarat că citesc foarte mult Cronica au afirmat că autoguvernările românești îi reprezintă deloc sau într-o măsură foarte mică. Mult și foarte mult se simt reprezentați de aceste organisme 61, 11% dintre cititorii publicației.
Poziționări diferite au avut cei care au afirmat că nu citesc deloc Cronica. Astfel, 88, 13% dintre ei au declarat răspicat că nu se simt deloc sau se simt doar într-o măsură foarte mică reprezentați de propriile instituții de autoguvernare ale românilor din Ungaria. Așadar, un procent covârșitor dintre ei apreciază că aceste instituții nu au nimic în comun cu interesele comunității românești din Ungaria.
Cititorii Foii românești sunt mult diferiți la acest capitol. Astfel, 52, 94% dintre cei care citesc foarte mult publicația nu se simt deloc reprezentați de autoguvernările minoritare românești, 38, 24% se simt mult sau foarte mult reprezentați, în timp ce 8, 82% consideră că sunt doar suficient reprezentați. În schimb, 81, 48% dintre cei care nu au citit niciodată publicația susțin că nu sunt reprezentați deloc sau, dacă sunt, acest fapt se întâmplă într-o măsură foarte mică. Doar 3, 7% dintre respondenții au spus că se simt foarte mult reprezentați, alți 3, 7% apreciind că sunt doar mult reprezentați, în timp ce 11, 11% au susținut că sunt doar suficient reprezentați.
Concluzii. O comunitate în fază de extincție
Această analiză scoate la iveală o serie de considerații interesante. Prima și cea mai evidentă este aceea că românii din Ungaria sunt o comunitate care se află la crepuscul, fiind asimilată deja în proporție foarte mare sau în curs de asimilare. De altfel, profesorul Gheorghe Petrușan, un excelent cunoscător al situației românilor din Ungaria, el însuși un membru al acestei comunități pe care a cercetat-o decenii de-a rândul, sublinia recent faptul ca românii din Ungaria sunt mai „mai mult o travestie”.
Romanii din Ungaria urmează de fapt destinul comunităților mici care dispar cu desăvârșire într-un anume interval de timp, dacă nu sunt menținute în viață de factori interesați. În acest caz, ritmul dispariției a fost accelerat de contextul statal în care a evoluat comunitatea românească în ultimul secol, unul în care politicile asimilaționiste au cunoscut puseuri periodice evidente, care au condus la actuala stare de fapt. Nici statul român nu s-a „omorât cu firea” în această perioadă. Sesizăm în suta de ani trianonică faptul că Bucureștiul nu a găsit soluții și unități de măsură similare Budapestei, atunci când vine vorba despre protejarea identității românilor din Ungaria în raport cu politicile ungare în zona maghiarilor din Transilvania.
Există astăzi în Ungaria comunități românești complet asimilate, dar care în urmă cu un secol aveau o identitate românească foarte bine conturată. Este în principal cazul celor greco-catolice. Din păcate, în prezent, nici cele ortodoxe nu stau foarte bine, deși acolo ritmul pierderii identității a fost ceva mai lent, mai ales datorită numărului mai mare al acestora. În toate localitățile în care se găseau români greco-catolici, limba română s-a pierdut. Ultimii vorbitori de limbă română au dispărut la sfârșitul secolului trecut și începutul celui prezent. Actualmente, limba română nu mai este cunoscută de nimeni din comunitățile istorice greco-catolice, deși locuitorii mai au conștiința originilor lor românești. Răspunsul la chestionare este edificator din această perspectivă.
O altă constatare interesantă este aceea că limba română este cel mai frecvent cunoscută și utilizată în comunitățile românești neoprotestante. Vorbim aici, mai ales, de penticostali și baptiști. Constatăm că sunt cei mai conservatori atunci când discutăm despre păstrarea propriei identități lingvistice. Alături de bisericile ortodoxe, în casele de rugăciuni ale acestor confesiuni, slujbele religioase se țin aproape exclusiv în limba română, ceea ce contribuie la consolidarea identității românești.
În altă ordine de idei, surprindem o realitate de-a dreptul banalizată deja, aceea că limba română este utilizată foarte puțin în Ungaria, chiar și acolo unde ar fi posibil și recomandabil acest lucru, cum e cazul ședințelor autoguvernărilor românești. Pe de altă parte, cei care o utilizează, foarte puțini de altfel, constatăm că fac parte fie din categoria membrilor comunității foarte instruiți, fie a celor care au rămas izolați în satele lor de baștină, izolare care a contribuit la mai buna păstrare a limbii și la posibilități crescute de utilizare a acesteia. Limba română este utilizată foarte puțin, inclusiv în mediile care se pretind a fi de reprezentare a românilor din Ungaria, precum autoguvernările românești, unde ședințele de lucru ar trebui să se desfășoare fără probleme în limba română, desigur, dacă această limbă este cunoscută. Problema este una destul de spinoasă, cunoscută în mediile românești din Ungaria, perpetuată și întreținută, deloc nevinovat și chiar complice de autoritățile ungare. Deși această situație este cunoscută, politicile statului român în direcția conservării comunității românești din Ungaria, căci despre altceva nu poate fi vorba, se situează mai degrabă la un nivel declarativ și expectativ.
O altă constatare care se impune în urma evaluării răspunsurilor este aceea că, în familiile unde mama este de etnie română, fenomenul pierderii identității românești este mai puțin vizibil decât în cazurile în care tatăl este de etnie română. Concluzia care se impune este aceea că în familiile cu mama de etnie română această limbă este mai mult folosită decât în alte cazuri.
Un fenomen de-a dreptul îngrijorător este acela că niciunul dintre tinerii sub 20 de ani care au completat chestionarele nu folosesc limba română în raport cu autoritățile, deși spun că au limba română ca limbă maternă. Constatarea este cât se poate de edificatoare pentru viitorul limbii române în Ungaria.
Un fenomen la fel de îngrijorător este acela că, în ciuda faptului că sursele de informare scrise, audio sau video-TV sunt nenumărate, marea majoritate a membrilor comunității românești nu este conectată la cele românești. Cei mai mulți urmăresc sursele de informare în limba maghiară și un procent redus și pe cele în limba română. Coroborată cu alte răspunsuri, realitatea aceasta ne arată faptul că celor mai mulți le este de fapt mai greu să citească sau să asculte limba română decât limba maghiară și de aceea o preferă pe aceasta din urmă.
Există, totuși, și un procent mai redus de membri ai comunității care preferă să asculte și să se informeze din surse de limbă română. Cei mai mulți dintre aceștia citesc cele două publicații din Ungaria, Foaia românească și Cronica. Cea mai mare parte a celor din această categorie le citesc pe amândouă. Putem distinge aici două profiluri ale cititorului situat în această zonă. Din prima fac parte cei care se află mai aproape de spiritul identitar românesc, ceilalți situându-se într-un spațiu ceva mai deschis și integrator în societatea ungară. Cu toții, însă, au o problemă atunci când se raportează la propriile structuri de reprezentare, în primul rând autoguvernările românești. O parte importantă a lor nu le consideră reprezentative pentru comunitate și le văd ca un sistem de privilegii pentru un grup restrâns, cei mai mulți nefiind vorbitori ai limbii române. Ei se perindă în structurile de conducere minoritare în contextul unor beneficii pecuniare guvernamentale mai mult decât satisfăcătoare pentru cei care acceptă jocul ca oameni siguri, care nu creează probleme, și în conivență totală cu politicile integratoare ungare la adresa minorităților naționale. Astfel se explică și dezinteresul aproape generalizat pentru alegerile minoritare care se desfășoară periodic într-un anonimat aproape perfect, prezența alegătorilor la urne fiind insignifiantă.
O remarcă mai este necesar de făcut aici. Cei care au declarat că nu citesc nici Foaia românească și nici Cronica au dat răspunsuri mai prietenoase în raport cu sistemul de autoguvernări. Astfel, aceștia au făcut declarații mai nuanțate, între ei regăsindu-i pe cei care se consideră bine reprezentați de autoguvernările românești. Urmărind localitățile din care au venit răspunsurile, constatăm că sunt exact acelea în care elementul românesc este complet asimilat, iar limba română nu mai este vorbită de câteva decenii. Acesta este, de fapt, profilul clasic al celui care s-a declarat membru al comunității fără a avea practic nimic în comun cu aceasta.
În fine, mai iese în evidență ideea potrivit căreia Autoguvernarea pe Țară a Românilor din Ungaria nu satisface nevoile comunității, fiind integrată aproape complet intereselor politicii în domeniul minorităților coordonate de politicienii de la Budapesta. Cei care au răspuns anonimizat întrebărilor au semnalat această stare de fapt. Aspectul este întărit și de profesorul Gheorghe Petrușan, care subliniază că Autoguvernarea pe Țară a Românilor din Ungaria duce o politică nepotrivită, nefiind în stare să adopte o paradigmă minoritară favorabilă românilor din Ungaria. El subliniază că această situație va conduce inexorabil spre un fapt mai mult decât previzibil, anume că „viața comunitară a românilor din Ungaria va fi scurtă, tot mai scurtă”.
Comunitatea românilor din Ungaria trianonică este indubitabil o comunitate pe cale de dispariție. Cele câteva oaze de românitate sunt copleșite de realitatea înconjurătoare, iar destinul curge implacabil spre extincția lor, chiar dacă autoritățile de la Budapesta se străduiesc să le ofere o vitrină frumoasă, în care elementul românesc este „bine conservat”. Este, însă, doar o vitrină într-un muzeu, unde se păstrează obiecte și identități ale unei lumi pe cale de dispariție.
Articol de Dr. Gabriel Moisa, profesor universitar doctor la Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea Oradea.
Se încarcă comentariile...
